Unul dintre beneficiile unui proces de decondiționare mentală și emoțională este alinierea. Ce înseamnă alinierea asta? Nu e atât de simplu de explicat, o să încerc totuși prin a îl aduce în discuție pe David Hawkins cu a lui hartă a conștiinței umane. Există niveluri inferioare de conștiență: rușine, vinovăție, apatie, ură, suferință, frică, furie, mândrie și există niveluri superioare de conștiență: curaj, neutralitate, disponibilitate, ACCEPTARE, înțelegere, iubire, bucurie, pace, iluminare.

Motivul pentru care am accentuat cuvântul “acceptare” este pentru că, din punctul meu de vedere, alinierea acolo se produce. Când un om se stabilizează la nivelul acceptării, cele mai multe dintre acțiunile sale vor fi aliniate situației în care se află și astfel joacă rolul ce i se potrivește și nu cel pe care încearcă să îl impună. Un om stabilizat la nivelul acceptării este un om care este în acord cu viața din acesta dar și din exterior, este un om în acord cu întregul. A fi în acceptare nu înseamnă a îți ceda puterea de frică ori din rușine pentru că atunci acceptarea este de fapt frică sau rușine deghizată.

Un om ce se stabilizează la nivelul acceptării nu devine un om perfect, există niveluri superioare cum ar fi înțelegerea, iubirea, bucuria, pacea și iluminarea. A deveni stabil la un nivel de conștiență cum este accepatarea, nu înseamnă stagnarea acolo, acel om poate pica oricând la niveluri inferioare și poate urca oricând la niveluri superioare.  Punctul de revenire va fi întotdeauna cel la care s-a stabilizat, în cazul de dinainte, acceptarea.

„Ce presupune alinierea?” ai putea întreba. A fi aliniat presupune a fi, în cele mai multe cazuri, omul potrivit, la locul potrivit, în situația potrivită. Folosesc cuvântul potrivit pentru a reprezenta acele situații benefice nouă, acelea unde lucrurile curg, oamenii din jur doresc să ne sprijine și avem resursele necesare pentru ceea ce vrem să întreprindem. Un om aliniat nu poate fi, spre exemplu, un om care nu are bani suficienți dar își ia o mașină mult mai scumpă față de cât își poate permite în acel moment, împrumutându-se. Acest om nu poate accepta situația sa de moment și astfel din acțiunea sa, își creează probleme mai mari ca înainte.

Indiferent de nivelul la care ne-am stabilizat, avem momente în fiecare zi, când atingem nivelul acceptării. De acolo, deciziile noastre vor fi aliniate cu resursele proprii dar și de resursele pe care întregul ni le-a pus la dispoziție, astfel oferindu-ne dezlegări de la probleme și nu încâlciri suplimentare.

În cazul propriu, am observat că atunci când sunt în acceptare, deciziile pe care le iau de acolo îmi oferă bucurie și timpul și spațiul necesar pentru a mă desfășura în voie. Rezultatele acestor decizii mă fac să nu mă simt constrâns de vreun compromis pe care l-am făcut, pentru că din acceptare, deciziile se iau în absența compromisurilor interne ce ne dezechilibrează ființa.

Acceptarea presupune a fi capabil să îți iei locul în orchestra ce cântă simfonia vieții și a nu tânji după un alt loc sau poate chiar pentru poziția de dirijor. Acceptarea ne ajută, ca în mod natural, să descoperim înțelegerea, înțelepciunea, iubirea, bucuria de a trăi, pacea și ne pregătește pentru nivelul iluminării.

Imaginează-ți o lume unde majoritatea este stabilizată la nivelul acceptării, oare am putea să creăm împreună societatea auto-sustenabilă? Eu, unul, zic DA. Tu ce zici?

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando