Articol scris în ianuarie 2021 cu ocazia tranzitului cheilor 38 (Soare) și 39 (Pământ).

Această contemplare este despre aspectele unde ne folosim perseverența. Perseverența noastră ajunge să distrugă obstacole sau ajunge să le mențină pe cele existente ori crează unele noi?

CHEIA 38
Siddihi / Esență: Onoare
Darul: Perseverență
Umbra: Zbucium

Cheia 39
Siddhi / Esență: Eliberare
Darul: Dinamism
Umbra: Provocare

Cuprinsul articolului de astăzi:

1. Onoarea, recompensa divină pentru integrările benefice ființei noastre
2. Ne mințim pentru a nu suferi
3. Viața ca o luptă continuă
4. Perseverența, calea fără efort
5. Împrietenirea cu adversarul, forma cea mai înaltă a perseverenței
   
   

1. Onoarea, recompensa divină pentru integrările benefice ființei noastre

Onoarea, un Siddhi atât de mimat de oamenii așa zis onorabili. Noi, oamenii, am făcut o confuzie imensă referitoare la onoare, atribuind-o de multe ori unor experiențe mai mult umbroase decât siddhice. Însă, după cum știm, Siddhi-ul este pretutindeni, este și în umbră, este și în dar, așa că judecata este de prisos.

Ce putem face este să facem diferența între o stare înaltă și una joasă. Pentru suficient de mulți oameni, aș spune că pentru majoritate, această diferențiere este aproape imposibilă. Sunt atât de prinși în programele lor încât nu pot distinge diferențele. E un fel de daltonism nu referitor la culori ci la stări.

De aici confuzia merge mai departe, omul aducând în viața sa și în jurul său distrugerea, considerând că acesta construiește. Cred că aproape toți oamenii, dacă nu chiar toți, doresc binele lor și a celor din jur însă nefiind capabili să discearnă, ajung să creadă că fac bine, când colo distrug. Un exemplu des întâlnit este al unor părinți care cred că dacă le impun copiilor un mod de a trăi, îi vor ajuta pe viitor. De cele mai multe ori, această practică duce copilul către a își crea un mecanism defensiv prin care evită să își manifeste geniul nativ pentru a nu încălca condiționările primite de la părinți.

Onoarea, ca stare Siddhică, e legată direct de integrările pe care le avem în această viață, de “bătăliile câștigate” în această viață. În realitate, nu există o luptă ci o cooperare către a atinge un obiectiv însă pentru a ajunge acolo, totul începe cu o luptă.

2. Ne mințim pentru a nu suferi

Onoarea vine ca o eliberare de suferință, este o recompensă divină la care cu toții avem acces.

Totuși, onoarea, ca stare Siddhică, nu poate fi etichetată. Nimeni nu poate spune despre faptul că ceva este mai onorabil ca altceva în această realitate. Cei care pun astfel de etichete și emit astfel de judecăți, nu vorbesc dintr-o stare Siddhică ci dintr-o umbră, cea a judecății.

Dacă acei oameni nu realizează asta, vor crede că sunt într-o misiune de purificare, cam ceea ce s-a întâmplat în cruciade. A omorî în numele lui Dumnezeu era considerat a fi o mare onoare, la fel cum astăzi, faptele soldaților care omoară în numele țărilor lor sunt considerate onorabile.

Asta se întâmplă când suntem captivi programelor altora (sau chiar ale noastre), considerăm că acei oameni au adevărul suprem (ori că noi îl deținem) și astfel alegem să îl urmăm pentru a ne „îmblânzi” Zbuciumul (Umbra cheii 38) interior. Însă zbuciumul este necesar, nu se poate fără. Zbuciumul, ca orice altă umbră, ne arată că acolo este ceva de transmutat, de alchimizat, acolo este materia primă care ne ajută să ne construim caleașca spre Rai.

Ce fac cei mai mulți oameni? Aleg calea pe care ei o consideră mai ușoară, calea mimării stărilor înalte, calea prin care găsesc minciuni pe care să și le spună pentru a se simți mai bine, însă această cale este, în realitate, o mare capcană. Această cale le va menține zbuciumul interior și se vor simți blocați în obstacole pe care ei au decis să le mențină.

3. Viața ca o luptă continuă

Viața devine, astfel, o Provocare (Umbra cheii 39) continuă, un fel de război cu exteriorul, unde exteriorul ne tot atacă și noi trebuie să ne apărăm. Parcă cei din jur sunt acolo pentru a ne apăsa butoanele și a ne deschide rănile pe care consideram că le-am închis.

Orice rană care poate fi deschisă cu ușurință, nu a fost transmutată, ci doar a fost acoperită de o minciună pe care ne-am spus-o. Îmi pare rău dacă par dur în exprimare, consider ca această exprimare este fix în asentimentul lecțiilor acestor două chei.

„Totul părea că merge atât de bine până când X mi-a apăsat butonul. Îl/o urăsc pe X, este un/o … ”, aceasta este minciuna pe care mulți dintre noi alegem să ne-o spunem. “Este vina lui X, dacă X nu ar exista, ce fericit/ă aș fi!” ar putea spune omul prins în capcana acestor două umbre (zbuciumul și provocarea). La fel se păcălesc cei care consideră că fără politicienii care ne conduc totul ar fi miere și lapte.

De multe ori, cei din jurul nostru sunt acolo pentru ca noi să nu fie nevoie să ne urâm.

E mult mai simplu să găsim țapul ispășitor decât să învățăm să gestionăm ceva ce ni se pare a fi negativ. Astfel, punem ținte peste tot și ajungem să fim cu adevărat singuri. „Dacă numai pe mine mă pot baza în lumea asta, ce nevoie să am de ceilalți?” este o altă păcăleală pe care ne-o spunem cu o siguranță demnă de o cauză mai bună.

Suntem complementari unii altora, de aceea jucăm rolurile potrivite față de cei din jur și ei față de noi. Rolul potrivit s-ar putea să nu convină părții din noi care este rănită, însă asta nu înseamnă că are mai puțină valoare pentru noi. Ce fac cei mai mulți oameni când partea rănită este butonată? Ridică ziduri, normal, se apără folosind resurse interne enorme, resurse ce puteau fi folosite pentru a crea o viață aliniată cu Sinele și cu Întregul.

4. Perseverența, calea fără efort

Zidurile pe care ni le punem și pe care le întărim zilnic necesită efort susținut, efort care consumă energie vitală pentru ființa noastră. Astfel, suntem prea obosiți pentru a ne manifesta geniul nativ și suntem mult mai dispuși să facem compromisuri interne și să cedăm manipulării din exterior, dogmelor care înlocuiesc autenticitatea noastră.

Darul cheii 38, Perseverența, ne arată încă o dată cum darurile pot fi folosite ca umbre, dacă nu suntem conștienți. Când perseverăm în a ne menține zidurile sus și a crucifica pe cei are ne rănesc, rămânem blocați în aceleași obstacole ca înainte. Minciuna pe care ne-o spuneam înainte, devine întărită de acțiunile noastre, astfel minciuna devine adevăr personal.

Integrările vin ca urmare a refuzului de a urma programele pe care le-am evaluat ca fiind toxice pentru ființa noastră, ținând geniul nostru nativ să se manifeste cu „țârâita” și astfel menținându-ne în zona călduță, incompatibilă cu Eliberarea (Siddhi-ul cheii 39) spiritului. Integrările încep cu un NU spus programelor nebenefice și cu un DA spus geniului nostru nativ.

Integrările încep cu această înfruntare necesară, înfruntare care ori ne întoarce la călduț ori ne duce către Perseverența (Darul cheii 38) care, în timp, duce la spargerea blocajelor cu ajutorul forței dinamice (Darul cheii 39) create de încăpățânarea de a ne menține pe cale. Fiecare dintre noi este un luptător, contează dacă lupta o ducem fără sens, fără scop și astfel degeaba, trezindu-ne în nefericire de fiecare dată când cineva ne apasă un buton, ori ducem această luptă către eliberarea spiritului, eliberarea geniului nostru nativ.

Când perseverența a fost menținută suficient, efortul nu se mai simte, astfel reușim fără prea mult efort să gestionăm ceea ce înainte nu puteam. Oameni care înainte nu puteau gestiona gelozia, după perseverența menținută pentru a transmuta gelozia, observă că o pot alchimiza fără prea mult efort.

5. Împrietenirea cu adversarul, forma cea mai înaltă a perseverenței

Însă până să ajungă acolo, au suferit pe câmpul de luptă, s-au întărit treptat în duelul cu așa zisul dușman și astfel, după un timp, au descoperit că dușmanul nu îi mai poate răni. Acela este momentul în care Onoarea (Siddhi-ul cheii 38) apare. Onoarea de a ne face încă un prieten, de a face loc în ființa noastră și pentru altcineva / altceva, de a deveni unul/una cu acel aspect.

Onoarea este Siddhi-ul prieteniei, așa îl simt. Onoarea ne ajută să ne împrietenim cu interiorul nostru și astfel să putem să ne împrietenim și cu exteriorul. Perseverența (Darul cheii 38) duce la Dinamism (Darul cheii 39) care duce la Eliberare (Siddhi-ul cheii 39) și astfel la Împrietenire (Siddhi-ul cheii 38).

Cred că din această stare Siddhică vorbea Iisus, recomandându-ne să întoarcem și celălalt obraz. Când nu ne mai luptăm cu exteriorul și ne deschidem față de acesta, devenim unul/una cu exteriorul. În acest mod putem cunoaște „Împărăția lui Dumnezeu”.

Primul pas este să oprim lupta cu noi, să oprim lupta care ne blochează în a experimenta și un alt aspect al vieții benefic nouă și astfel de a ajunge la o integrare mult dorită. Dumnezeu are răbdare, nu trebuie să fii perfect/ă acum, ai timp infinit. Ne răstignim pentru imperfecțiunile noastre zilnic, ne chinuim și astfel suferim și apoi repetăm. Ne învârtim în același cerc în care am perseverat ani sau zeci de ani.

GATA!

Împrietenește-te cu tine, este simplu. Nu ai nimic de făcut decât să nu acționezi din acele gânduri pe care programele ți le șoptesc. Nu există separare între tine și acele programe care îți spun să te urăști, ele sunt parte a ființei tale însă asta nu înseamnă că trebuie să asculți de ele și să faci ceea ce îți ordonă. Ba ne putem juca cu ele, să le luăm în joacă și astfel să ne luăm și noi mai lejer.

Luând viața mai lejer, lupta devine din ce în ce mai distractivă. Când, spre exemplu, îți propui să dai jos kilograme și te iei prea în serios, la primul așa zis eșec, poate ai mâncat o bomboană, te vei biciui maxim și biciuirea îți va scădea motivația de a continua. E normal, cine dorește să fie sclav și să fie biciuit? Când însă creezi un joc din dorința ta de a slăbi și perseverezi în stilul tău, te vei împrieteni cu tine și mai mult și astfel motivația ta va crește și astfel vei iubi să perseverezi și mai mult către a slăbi.

Toate provocările pe care le avem, fie că le avem cu frica de a lua decizii pentru a ne onora nevoile, fie că e vorba de gelozie, invidie, posesivitate, fie că e vorba de rușinea de a fi, fie că e respingerea calității noastre de a fi om, fie că e lipsa de respect față de Sine și față de viață, fie că e vorba de lipsa de încredere în Sine și în ceilalți, toate aceste provocări pot deveni prietenii și prietenele noastre pe viitor. Asta ne aduce fiecare integrare, un nou prieten intern care ne va aduce un nou prieten, sau poate mult mai mulți, externi.

Hai că e simplă viața, nu? Dacă ai dușmănie față de vreun aspect intern sau extern ție, vei construi ziduri și astfel vei fi atacat/ă toată viața. Dacă ai curajul să îți înfrunți dușmănia internă și externă, vei descoperi că ai puterea de trăi și cu zidurile jos, pentru că simpla ta prezență îmblânzește și cel mai dur aspect din exterior.

E nevoie de practică, de răbdare și de Perseverență pentru a te îmblânzi și astfel a îmblânzi în mod natural exteriorul, ce îți spun este că e posibil.

CURAJ ÎN A AVEA RĂBDARE CA INTEGRAREA SĂ SE PRODUCĂ PRIN PERSEVERENȚA DE CARE DAI DOVADĂ ÎN FIECARE ZI!