Unii oameni care vin către mine ar dori să le spun dacă ceea ce fac ei este bine ori rău și eu mă uit la ei ca vaca la OZN pentru că orice le-aș spune, pentru mine ar fi cel mult un “Muuuuuu” prelung către lumina orbitoare a farfuriei zburătoare. Cum să îi spun cuiva dacă ceea ce face este bine sau nu?

Dacă omul nu percepe prin propriile simțuri ce îi este benefic și ce nu îi este benefic și acesta este blocat în strategii mentale bazate pe dogme care prezintă lumea în alb și negru, fără nuanțe de gri, eu ce să fac, să îl bag în simțuri, să simt în locul său?

Este foarte ușor să punem etichete, să considerăm că ceva poate fi bine și ceva poate fi rău, asta ne poate face să credem că suntem în controlul vieții noastre și poate și a altora. Totodată, a căuta binele, excluzând răul, ne face să devenim inerți, lipsiți de inițiativă ori niște zealoți care cred că tot ceea ce fac este BINE și ce fac ceilalți este RĂU.

Dacă ne uităm în jur am creat o societate în care omul trebuie să fie productiv, să își merite leafa, să trudească din greu pentru a pune mâncare pe masă.

De ce?

Pentru că ni s-a spus că omul neproductiv este o haimana, o hahaleră a societății, un pierde vară, un greiere care cântă și dansează toată vara și apoi iarna moare de foame și de frig. Ni s-a transmis că omul productiv este bun și omul neproductiv este rău însă oare cum facem diferența între ce este productiv și nu este productiv? Cine decide ce înseamnă a fi productiv și ce înseamnă a nu fi productiv?

Cine se crede mai presus de viață considerând că știe ce este BINE și ce este RĂU?

Percepem lucrurile ca fiind bune ori rele pentru că astfel credem că am găsit o scurtătură către o viață mai bună în colectivitate, oare chiar așa este? Dacă ne uităm în jur la ce fel de societate am creat și modul în care se comportă cei mai mulți oameni, oare trăim bine unii alături de ceilalți ori ne-am băgat în bulele noastre, bule separate de bulele celorlalți?

Când punctăm că ceva este bun, altceva trebuie să fie rău, nu? Cum ne raportăm la ceea ce este rău? Fugim de rău, îl evităm, îi dăm cu aghiasmă? Ceea ce este rău în percepția noastră trebuie să fie rău și pentru alții? Dacă ceea ce este rău pentru noi este bun pentru altcineva? Dacă ceea ce este bun pentru noi, este rău pentru altcineva?

În imaginea asociată acestei postări aveți niște oameni care “procrastinează”, care nu sunt deloc productivi pentru societate și se mai simt și bine. Cum? Să se simtă bine? Au voie? Asta nu e rău? Nu e rău să simți? Ce rost mai are să simți dacă deja știi ceea ce este bun ori rău? Nu este contraproductiv?

Poate în imaginea de mai jos sunt niște oameni care se bucură de experiența lor de viață, care sunt în prezent. Adică nu sunt prinși în hârțoage la birou ori în ședințe interminabile despre un viitor care parcă niciodată nu ajunge să devină prezent?

Oare este bine să ai un astfel de job? Oare este rău? Dacă ne gândim oamenii aceștia care se chinuie zi de zi țin în picioare gloaba pe care o denumim societate, o alimentează cu energie în fiecare moment. Fără aceștia nimic nu funcționează. Deci cum stă treaba până la urmă, este bine ori este rău ceea ce fac?

Oricare cale este o cale atât timp cât este una venită din simțire și astfel este asumată. Chiar și a sta la birou îngropat în hârțoage poate fi o cale atât timp cât este un asumată și făcută din simțire. Fiecare dintre noi simțim ce avem nevoie, în funcție de limitările noastre.

Am uitat să precizez de limitări. Cum să realizăm limitările noastre dacă noi ne raportam la ceea ce este bine și ceea ce este rău? Cum să ne transcendem limitările dacă nu le putem percepe, dacă nu le putem simți.

Când suntem în contact cu limitările noastre, când le acceptăm smeriți, când nu ne mai zbatem să le depășim, atunci s-ar putea să vină momentul de grație și să le transcendem. Sunt atâtea povești, unele transpuse în faimoasele koan-uri zen, cu oameni care se chinuiau să obțină iluminarea și o obțineau în momentul în care nu se așteptau, în momentul în care nu se mai chinuiau.

Aceștia poate se chinuiseră 20 de ani să obțină acel moment, eu aș spune că l-au evitat timp de 20 de ani, ca apoi să îl primească în acel moment de lejeritate.

Observi cum oamenii se chinuie să trăiască mai bine? Se chinuie să obțină averi incomensurabile, să fie cei mai buni în domeniul lor, să performeze, să fie productivi, validați și astfel evită să simtă, evită să trăiască, evită momentele de iluminare.

Ce facem cu atâtea averi? Ce facem cu atâta putere? Ce rezolvăm prin războaie sângeroase ori războaie tacite între semeni? Ce rezolvăm păcălindu-ne? Dacă nu percepem iluzia în care ne-am băgat, credem că facem bine și în același timp face rău. Urmăm obiective, strategii mentale, planuri de afaceri mărețe considerând că astfel aducem binele către semenii noștri, în realitate aducându-le și răul.

Nu mă crezi? Observă prețul pe care îl plătim cu toții pentru realizarea obiectivelor mărețe ale altora, fie că vorbim de conducători de țări ori conducători de companii. De fiecare dată s-a plătit un preț și acesta a fost plătit nu doar de aceștia ci de noi toți. Ei credeau că fac un bine însă nefiind conectați cu simțirea ci doar la obiectiv, au adus un dezechilibru suplimentar în sistem. Nu zic că au făcut rău, precum nu zic că au făcut nici bine ci că au creat o cauză care a produs efecte.

Conceptele acestea, bine și rău, ele sunt interconectate, sunt două fețe ale aceleiași monede, când vrem binele, găsim negreșit răul. Aici intervine simțirea, aici intervine traiul în conexiune cu viața, cu Întregul, prin simțire înțelegem care este soluția potrivită, înțelegem ce vrea viața de la noi.

Dacă nu ne deschidem simțurile să ascultăm viața, ascultăm doar condiționările care ne spun ce este bine și ce este rău, acestea ducându-ne către aceeași destinație.

Păcăleala este că noi considerăm că putem schimba ceva în exterior însă lucrurile sunt așa cum sunt, dacă răul există doar la nivel de percepție, înseamnă că nu trebuie schimbat ceva ca să fie bine, nu?

Ai observat când ți se spune că nu este bine ce faci ori că mănânci nu știu ce aliment? Ai observat cum acea persoană încearcă să îți facă un bine și îți creează ori îți împuternicește un program mental care poate ajunge ulterior chiar să te îmbolnăvească? Poate acel om a vrut să te facă să eviți îmbolnăvirea însă a adus în realitate fix inversul.

Fiecare simțim ceea ce ne este benefic, simțim în moment, corpul nostru ne transmite dacă este copleșit sau poate să ducă. Ai observat cât de bolnăvicios este omul modern, crescut în această pardigmă cu bine și rău? Ai observat cum oameni crescuți în medii mai aspre au tendința să fie mult mai puțini bolnăvicioși? Oare pentru că aceia și-au primit “training-ul” direct de la natură, nu din gura vreunui grijuliu ori grijulie?

Natura nu te condiționează în același mod cum te condiționează cei de lângă, nu?

Trebuie să recunoaștem, a alege binele în detrimentul răului ori a alege răul în detrimentul binelui ne face mai fricoși, mai slabi, mai neajutorați, în afara simțirii noastre, mai separați de ceea ce ne hrănește cu adevărat ființa.

Totodată, putem observa cum (aproape) toți dictatorii din istorie, inclusiv cei religioși, au pornit războaie ori inchiziții considerând că sunt de partea binelui. Ce s-a ales de binele lor? Cel mult niște monumente în paragină și o karmă (moștenire genetică) lăsată generațiilor următoare, o pleașcă cu care multe țări se confruntă și în zilele noastre fără să realizeze asta.

Totul este iluzoriu în afara momentului prezent, acela este momentul în care stăm față în față cu Adevărul, cu Iluminarea, cu Iubirea, cu Pacea, cu Bucuria. Dacă suntem prea prinși în duelul nostru cu binele ori răul, le lăsăm să aștepte în anticameră spunându-le că suntem prea ocupați să le primim acum, poate mai încolo.

Acestea au răbdare cu noi, dacă am știi că acestea ne oferă tot ceea ce credem că vom obține vreodată prin urmarea unor strategii mentale, unor obiective… Acestea sunt prezente tot timpul și se află în afara dualității, gata să fie întrupate de om.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando