Atașamentele

Dacă ar fi să recomand o cale pentru a ne ușura procesul, aceasta este calea slăbirii atașamentelor, cale care ne duce în a iubi cu adevărat. Atașamentul nu este iubire, este o manifestare a fricii noastre, o manifestare normală de care nu ar fi recomandat să ne rușinăm sau învinovățim.

Cu cât suntem mai atașați de ceva (bani, casă, firmă, etc) sau de cineva (soț, soție, părinți, copii) cu atât mai greu ne va fi să ne bucurăm de viață. Când credem că putem avea ceva în această viață, o să tindem, conștient ori inconștient, fie să dorim să obținem, fie a păstra acel ceva (sau pe cineva). Când înțelegem că totul ne-a fost împrumutat, inclusiv corpul, pentru această aventură umană, atunci ne este mult mai ușor să primim și să oferim, ne este mai ușor să păstrăm fluxul deschis.

Atașamentul creează blocaje, ori în a oferi, ori în a primi. Atașamentul creează blocaje, ori în a oferi, ori în a primi. Când ne-am atașat prea mult de cineva, chiar dacă e posibil ca acea persoană să nu mai fie pe calea noastră, o să tindem să nu acceptăm să o lăsăm să plece, chiar dacă aceasta este dorința sa. Astfel, se creează blocaje care vor afecta pe amândoi și astfel relația. Când cineva dorește să iasă din viața noastră ca rezultat al creșterii noastre, ni se deschide o poartă pentru a primi alți oameni în loc.

Calea Realizării este despre ceea ce se descrie în conceptul taoist Wu Wei, este despre arta de a face nimic. Când realizăm că totul se face prin noi, ne liniștim și începem să avem încredere în viață, în noi, în relațiile noastre, în situațiile în care intrăm. Pentru a ajunge la realizare, conștiența este esențială.

A fi conștient/ă de situațiile din viața ta
este cel mai frumos DAR
pe care ți-l poți oferi.

Prin conștiență, viața este percepută în totalitatea ei, prin paradoxurile ei. Astfel, orice atașament devine irelevant și nefolositor, pentru că dacă ceva poate fi și “bun” și “rău” în același timp, ce rost mai are să ținem de atașamente? Totuși, atașamentul este parte a vieții așa că, ce putem face este să ne bucurăm de ceea ce avem în momentul prezent, de ceea ce și de cine suntem atașați acum.

În primul rând suntem atașați de corp și de acolo vin toate celelalte atașamente. Iubirea de sine se duce, astfel, către cei apropiați și ulterior și către ceilalți. Rolul unei relații este de a atrage în jur alți oameni, dacă ne atașăm de relații și ne considerăm în competiție cu ceilalți, ne vom izola în acea relație. Când relația devine închisoare, acolo fluxul este blocat, acolo unul dintre cei doi sau amândoi nu lasă ceva să curgă, de teamă să nu piardă.

Ne putem bucura de atașamente în această viață, ba mai mult ele sunt necesare pentru a ne uni, pentru a construi împreună. Tot ce avem de făcut este să fim conștienți, să simțim și astfel să luăm decizii pentru a prezerva fluxul, nu de a îl bloca. Totuși, pe drumul omului condiționat există și astfel de blocaje, de obicei atunci când un astfel de blocaj este spart de vreo situație neprevăzută, omul are șansa de a reintra în flux.

Dacă a ținut la acel atașament care a creat blocajul, va suferi crunt însă acea suferință este suferința minții care apoi poate deveni suferința fizică a corpului și a corpurilor subtile. Este ca și cum turnăm otravă în sistemul nostru fizic și energetic și apoi ne întrebăm de ce ne este rău.

Slăbirea atașamentelor presupune intrarea în necunoscut, atașamentele sunt cele care ne oferă ceea ce cunoaștem. După cum scriam mai sus, asta nu înseamnă să renunțăm la atașamente pentru a intra 100% în necunoscut, ci a realiza de care atașamente este momentul să ne despărțim și astfel, să le lăsăm să plece. Atașamentul poate dispărea, însă persoanele sau materia (bani, avere, case) de care eram atașați, nu.

Este prost înțeles faptul că, dacă nu mai suntem atașați de ceva sau cineva, o să pierdem obiectul atașamentului nostru. Dacă aceasta este frica cuiva, înseamnă că a înțeles că deja a pierdut și că doar încearcă să mai tragă de timp.

Calea Iubirii ne arată că atunci când facem saltul în inimă, creăm pentru noi și pentru cei din jur câmpurile necesare vindecării și creșterii. Cine nu ar dori să fie în aceste câmpuri? Răspunsul este simplu: persoana dependentă de rolul de victimă.