Modul 1, Subiect 1
În desfășurare

Despre Sfera Nucleului

Sfera Nucleului este punctul culminant al Secvenței Venus, este destinația dar în același timp este și începutul drumului în relațiile noastre. Cei aflați pe calea decondiționării mentale și emoționale ajung la un moment dat la concluzia că, oricât de mult au citit, în realitate știau foarte puțin despre relații. Una este să știi mental, alta este să realizezi în fiecare celulă adevărul personal.

Sfera Nucleului este locul de care cei mai mulți dintre noi se feresc, pentru că reprezintă durerea noastră cea mai profundă (Umbra). Cei mai mulți aleg calea pe care ei o consideră mai ușoară, să se ferească de acest dragon care scuipă flăcări, nerealizând că frica lor este nejustificată. Dragonul este în realitate aliatul, nu dușmanul nostru. Cu ajutorul său, câștigăm bătălie după bătălie cu o ușurință incredibilă. Fără el, în această viață, doar ne chinuim.

Este de necrezut cum prea mulți oameni aleg să trăiască în viața lor deconectați de sine, însă, din păcate, aceasta este realitatea. Aceștia sunt pe pilot automat și cu greu își fac curaj să se deconecteze de acesta astfel încât să trăiască viața conform geniului lor nativ.

  • Sfera Nucleului are o aromă aparte, este mâncărimea noastră cea mai profundă, mâncărime ce nu poate fi scărpinată foarte ușor, însă este în același timp, focul nostru interior, este locul unde alchimia se întâmplă.

Imaginează-ți profilul hologenetic ca fiind alcătuit din becuri care se aprind când avem capabilitatea de a alchimiza Umbra. Imaginează-ți cum trecând printr-o provocare, reușești să alchimizezi Umbrele din Calea Provocării, apoi cele din Stabilitatea Centrală, apoi cele din Atracție, IQ, EQ și SQ. Când ajungi la Umbra Nucleului fie pur și simplu te oprești și magia dispare, fie te lași și descoperi fluxul.

Acest exercițiu este mai mult unul de imaginație pentru că, din câte am obervat, când accesăm o Umbră, le accesăm pe toate, când accesăm un Dar, le accesăm pe toate. Ce se întâmplă într-o situație asemănătoare cu cea de sus, este că, fiind în Dar, intervine mintea care lansează capcana. Spre exemplu, suntem la nivel de Dar și petrecem timp de calitate cu persoana iubită, cu conexiune și deschidere. Numai că, mintea intervine la un moment și ne readuce aminte de o situație neplăcută pe care am petrecut-o cu acea persoană, situație de acum mulți ani. De aici, ori putem alchimiza în mod natural acea stare pe care ne-a produs-o amintirea și să continuăm momentul de conexiune ori, asta e, realizăm că nu putem susține conexiunea în acel moment.

Aici este „munca din Sfera Nucleului, aceasta ține de cum reacționăm în acel moment, față de noi și față de persoana iubită. Orice ne-ar fi făcut acum câțiva ani, dacă dăm vina pe acel om, am intrat în rolul de victimă și ghici pe cine am desemnat persecutorul nostru preferat? 😊 Dacă forțăm momentul de conexiune, e doar mimă, deci nu va funcționa, pentru că ori suntem conectați, ori nu suntem, nu există cale de mijloc aici. Dacă devenim dezamăgiți de propria persoană, iar am picat în rol de victimă, desemnându-ne mintea ca fiind persecutorul nostru.

Observi paradoxul în această situație? Este un paradox des întâlnit în relațiile de orice fel, intime, de prietenie, profesionale, peste tot îl regăsim. Cei care pășesc pe calea decondiționării mentale și emoționale ajung la un moment dat într-un punct în care realizează că, într-o situație ca cea prezentată de mai sus, orice acțiune ar face în exterior, pentru a compensa ori fugi de ceea ce simt, tot prost va ieși. În acel moment soluția este una singură, revenirea în interior și de acolo onorarea și acceptarea totală a momentului.

Sfera Nucleului este Martele Inconștient, este lupta noastră cu noi înșine, Umbra Cheii din această sferă are prostul obicei să apară în momentele pe care le considerăm a fi minunate. Face ceva omul de lângă noi, ne apasă un buton care declanșează fix acea Umbră care are tendința de a le chema la luptă și pe celelalte. Imaginează-ți toate Umbrele din profilul tău ca fiind o armată. Umbra Nucleului este conducătorul oștilor, iar Umbra EQ-ului este adjutantul său, cel care transmite oștilor ordinul venit de la conducător.

Până nu ne împrietenim cu adevărat cu această Umbră, viața noastră relațională va avea astfel de momente, în care se întâmplă ceva și se rupe magia. O vorbă pe care o recepționăm într-un anumit fel, o acțiune a celuilalt care ne apasă un buton, ceva din atmosferă care ne enervează, orice ne poate scoate foarte rapid din starea produsă de deschiderea inimii (gestionată prin Sfera SQ-ului).

Realizezi importanța acestei sfere? Sfera Nucleului este desăvârșirea Secvenței Venus, reprezintă ultima parte până ajungem pe Everestul ființei noastre, este drumul exploratorilor, un drum pe care foarte puțini au pășit în trecut, însă fiecare dintre aceștia a descoperit la finalul călătoriei lor, PUTEREA. Sfera Nucleului ne repune în contact cu puterea noastră – dacă exteriorul ne zbârnâie din ce în ce mai puțin, avem contact direct din ce în ce mai mult cu interiorul, acolo unde puterea noastră de a crea există.

Cei care aleg calea “smiorchi smiorchi” 😊 când ajung la începutul acestei căi, cedează. Calea Venusului nu este primitoare la început, la fel cum calea către Everest nu este primitoare. Însă, dacă ne-am pregătit suficient, oricare cale devine mult mai ușoară. Totuși nimeni și nimic nu are cum să te pregătească mai bine ca experiența, de aceea, curajul de a fi parte a Vieții devine esențial pentru orice om pe calea regăsirii sale.

Când un om are curajul de fi egal cu viața, pentru că descoperă că el este viață, realizează potențialul său creativ și începe, pas cu pas, să îl manifeste în lume. Nu degeaba, Sfera Nucleului devine Sfera Vocației în Secvența Perlă.

ro_RORomână