În pântecul mamei

Sfera Nucleului este conectată cu perioada petrecută în burta mamei și reprezintă pregătirea pentru venirea noastră pe Pământ. Fiind hrăniți de câmpul mamei și în același timp și de nutrienții pe care aceasta i-a procesat, fiecare dintre noi avem amintiri inconștiente, celulare, despre acea perioadă.

Sfera Nucleului ne invită la vulnerabilitate – în pântecul mamei nu aveam vreun control. Când vine vorba despre declanșarea Umbrei din Sfera Nucleului, asta simțim, că suntem din nou atât de slabi încât nu avem nicio putere. Din această înțelegere putem ori să acceptăm această slăbiciune, această vulnerabilitate, ori să o renegăm.

Venim în această lume dintr-o stare de lipsă de control, dacă nu facem pace cu această vulnerabilitate, viața noastră devine o serie de experiențe din care nu simțim prea mult. Drumul către Sfera Nucleului este drumul regăsirii puterii noastre creatoare și ultimul pas este renunțarea totală la control. Este un pas paradoxal, dar trăim într-o realitate paradoxală, creată din opoziția extremelor.

• Această renunțare nu poate fi făcută în primă fază la nivel mental, ci doar recunoscută în interiorul nostru și apoi învățată.

Nu degeaba cei mai mulți dintre cei care sunt pe calea regăsirii de Sine, au un moment puternic, de obicei resimțit ca o suferință cruntă, în care revin în acea stare de neajutorare din pântecul mamei și apoi continuată în primii ani de viață, în copilărie, adolescență și în viața adultă (asta dacă nu am fost întâmpinați în această viață de un „trib” în care să resimțim câmpurile necesare, discutate în Sfera SQ-ului, starea de neajutorare a devenit un fel de condiționare pe care o resimțim și în această perioadă).

După ce omul are parte de momentul crunt de suferință, are șansa să renască, dacă alege asta. Asta nu înseamnă că momentul crunt de suferință este necesar pentru trezire, trezirea se poate face blând în preajma persoanelor și câmpurilor potrivite. Când nu mai suntem singuri și suntem susținuți, devenim mult mai motivați să facem saltul în inimă.

• Calea Secvenței Venus ne ajută să ne vindecăm suficient astfel încât să ne curățăm câmpul atractor pentru a permite celor care ne pot susține să intre în câmpurile noastre.

Putem percepe sentimentul de neajutorare și altfel. Când eram în burta mamei aveam parte de susținere din partea vieții, fără ca noi să facem ceva. Această susținere este încă acolo și în momentul acesta, o avem tot timpul.

Având liber arbitru, putem alege dacă o accesăm sau dacă încercăm „pe cont propriu”. Acest “pe cont propriu” se referă la izolați de viață – pentru că putem fi singuri dar în contact cu viața și astfel putem să accesăm câmpurile înalte, ori putem fi singuri dar deconectați de viață și astfel într-o continuă stare de neajutorare și lipsă.

• Tu cum alegi să percepi viața, prin prisma condiționărilor tale care te fac să te simți neajutorat/ă în această viață sau din perspectiva susținerii pe care o ai?

O simplă schimbare a percepției, ne aduce fix provocările potrivite astfel încât să resimțim din ce în ce mai mult susținerea vieții. Este un proces, durează, este nevoie de răbdare, de blândețe față de noi și față de exterior și de dedicare. Când suntem dedicați regăsirii noastre, această intenție întărită de devotamentul nostru va primi cu siguranță răspuns. Poate nu când vrem noi, ci când suntem pregătiți de călătoria pe „Everestul ființei noastre”.