Încăpățânarea victimei

Persoana care alege să joace rolul de victimă nu dorește să renunțe la ceva din ceea ce gândește. O persoană poate fi victima unei situații nedorite și să aleagă să nu joace rolul de victimă. Ceea ce observăm la cei care aleg să joace acest rol, este încăpățânarea.

Încăpățânarea îi este necesară astfel încât să își reprime ceea ce simte, consideră că dacă nu se atașează de acest rol, ori o să se facă de râs, ori o să sufere, ori o să-i facă pe alții să sufere. Astfel, atașamentul se produce și atunci omul se identifică cu acest rol.

Revin la ceea ce am scris în ultimul paragraf din capitolul anterior: persoana care joacă rolul de victimă, alături de rolurile care vin la pachet (de persecutor și de salvator) este singura care se ferește de câmpurile înalte ca știi tu cine de tămâie J. Restul oamenilor și resurselor materiale de care avem nevoie, vor rămâne.

Calea Realizării este cea care ne conduce către Secvența Perlă, către prosperitatea manifestată prin echilibru în toate ariile vieții noastre. Realizarea noastră creează câmpurile necesare (prin Sfera SQ-ului) pentru a păstra tot ceea ce avem nevoie și de a lăsa să plece tot ceea ce nu avem nevoie. Nu avem nimic de făcut în afara deciziilor aliniate cu inima, iar aceste decizii nu le luăm doar din minte, ele sunt luate prin comunicarea între toate inteligențele și astfel, între toate corpurile subtile pe care le avem.

Prin urmare,
nu avem nimic de făcut,
nimic de forțat,
 pentru că TOTUL oricum SE FACE PRIN NOI.

Când ne folosim exclusiv mintea pentru a lua decizii, procesul devine copleșitor. Când includem toate părțile de care ne separasem, procesul decizional devine mult mai lin. O persoană care joacă rolul de victimă este blocată încă în procesul ei de gândire, se ține atașată de gândurile, opiniile și ideile sale de parcă viața sa ar depinde de acestea. În sinea sa, această persoană chiar crede că fără gândurile, opiniile și ideile sale nu ar supraviețui în această lume pe care o consideră ostilă.

Cei care și-au făcut curaj să iasă din acest rol și să privească în interior au descoperit cum acea identificare le crea mai multe provocări decât soluții. Rolul de victimă nu este o soluție pe termen mediu și lung, poate fi pe termen scurt însă prețul plătit va fi oricum mult prea mare. Cine joacă rolul de victimă, atrage alte victime astfel încât aceștia vor rămâne blocați acolo de propria lor inerție.

În Calea Realizării nu mai există rolul de victimă, pentru că aici omul este în armonie cu rănile și traumele sale, ba mai mult, colaborează cu acestea. Totul îi devine “prieten”, nimic și nimeni nu îi este dușman. Astfel, omul descoperă că totul îi este o unealtă care abia așteaptă să fie folosită pentru evoluția și transcenderea sa.