Maturitatea emoțională

Maturitatea emoțională presupune asumarea responsabilității pentru ceea ce simțim și că nimeni din exterior nu este responsabil pentru modul în care acționăm. Maturitatea emoțională presupune asumarea că avem „butoane” care ne stimulează să reacționăm emoțional și să devenim astfel conștienți de fiecare dată când reacția apare. De multe ori, conștientizând reacția, descoperim și „butonul”.

Imaturitatea emoțională este apanajul celor care refuză să devină conștienți când simt să reacționeze. Acest refuz este un fel de rebeliune față de Viață, față de Întreg, arată o rană adâncă pe care omul nu dorește să o ducă spre vindecare. E ceva de genul: „mi-ai făcut-o, lasă că ți-o fac și eu!” (în raport cu viața). Când însă, realizăm că noi suntem VIAȚA și că dorința noastră inconștientă de a ne răzbuna pe Viață se întoarce fix înapoi către noi, alegem să ne oprim.

Orice act de rebeliune împotriva Vieții este un act de rebeliune împotriva ființei noastre.

Tot ceea ce simțim, simțim dintr-un motiv. Chiar dacă, spre exemplu, avem o fantezie sexuală ce pare că este mai puternică decât voința noastră, și aceasta are un motiv. Motivul are legătură ori cu noi, ori cu o presiune colectivă cu care am rezonat. Asumarea acestuia și recunoașterea față de noi că este acolo, ne poate elibera de presiune.

Când respingem ceea ce simțim, tot ce facem este să creăm un conflict interior, o tensiune interioară ce menține emoția în sistem. De aici, emoția poate reveni în mod obsesiv, omul va încerca să o respingă și mai mult și astfel calitatea vieții acestuia va scădea.

Maturitatea emoțională presupune recunoașterea emoțiilor și asumarea lor. Sunt situații în care nevoile emoționale au nevoie de exprimare față de cineva din exterior. Richard Rudd, în cartea Secvența Venus a descris minunat modul în care omul matur emoțional se exprimă: “Maturitatea emoțională înseamnă să-ți poți exprima nevoile emoționale fără a învinui sau a presa”.

Nu de puține ori se întâmplă ca omul să aibă nevoie de experiențe prin care să își definească individualitatea și rolul său individual în cadrul Întregului. Cum nevoile sunt legate de experiențe și cum de multe ori experiențele sunt legate și de alți oameni, exprimarea nevoilor emoționale într-un mod sănătos devine esențială.

Am aflat acum câțiva ani de la Cristina Goangă, un psiholog care face o muncă minunată în Pitești, că atunci când primim răspuns pozitiv, înseamnă că Viața ne sprijină în acest mod. Când primim răspuns negativ din toate părțile, înseamnă că e nevoie să ne descurcăm de unii singuri pentru că suntem pregătiți. Mi se pare o modalitate sănătoasă de a percepe Viața și de a ne asuma responsabilitatea pentru nevoile noastre emoționale.

A cere ajutor emoțional este esențial însă dacă o facem cu așteptarea că vom primi fix ce am vrut, e foarte posibil să fim dezamăgiți. Aceasta este imaturitatea emoțională – omul care nu s-a dezvoltat emoțional într-un mod armonios crede că nu poate face față schimbării și astfel dezamăgirea intervine când Viața îi schimbă rezultatul cu un altul.

Se mai poate întâmpla ca din cauza deciziilor din trecut să ne trezim că am închis toate porțile și astfel ajutorul nu vine. În această situație, este recomandat să redeschidem pe rând porțile cu ceilalți pentru că realizăm că împreună ne este tuturor mai ușor.

Ca o concluzie, cu toții avem butoane emoționale, dacă ni le asumăm conștient, Viața devine aliatul nostru, nu inamicul nostru. Astfel, primim sprijinul de care avem nevoie și când acesta nu este acolo, înseamnă că suntem pregătiți de o nouă provocare ce ne va aduce și mai multă înțelepciune și, în același timp, ne va aduce noi aliați în viață.