Când ne agățăm de un “adevăr”, aproape de fiecare dată (dacă nu, de fiecare dată) vom ajunge la dezamăgire. Observ că mulți oameni, ba chiar unii cu expunere, tot spun “oamenii de știință au descoperit că X, sau nu știu ce specialist spune că Y” de parcă ar fi adevărul absolut.

Știi de câte ori adevărurile științifice au fost contrazise și înlocuite? Știința nu ne poate oferi adevărul, oricât de mult l-ar cerceta, nu vom fi mulțumiți. Motivul este pentru că, atât timp cât știința este în afara noastră și nu percepem și simțim ceea ce descoperă, este degeaba pentru noi. E posibil ca realitatea noastră să fie ca o ceapă infinită :), curățând strat după strat, după strat, după strat, descoperind de fiecare dată o realitate mai profundă pe care nu o puteam percepe înainte.

Dacă tot repetăm “adevărurile științifice”, mai ales cele legate de comportamentul uman, fără a le fi experimentat, suntem doar purtători și continuatori de dogmă. Și amuzant este că, chiar dacă le-am experimentat, dacă ne atașăm de ele, tot la dezamăgire ajungem.

Viața este dinamică, un moment îl precede pe altul, un adevăr îl precede pe altul.

“Adevărurile” științifice ne pot inspira, oooh da, ne pot ajuta, ne pot susține, sunt importante atât timp cât ne motivează să continuăm cercetarea. Oricât de mult am vrea să ne oprim și să credem că ceva este absolut și imuabil în această viață, să ne aducem aminte că nimic nu rămâne pe loc în această realitate.

Este interesant cum Pământul se mișcă cu peste 100.000 de km pe oră pentru a ne da senzația că nu ne mișcăm.

Avem atâta nevoie de siguranță încât ne-am agăța de orice care ne oferă senzația de certitudine. Unii oameni se agață de bani, alții de relații, alții de putere, alții de “adevăruri” științifice. E posibil ca adevărul absolut să fie simțit doar atunci când ne detașăm de certitudine, de nevoia de siguranță și avem curajul să facem saltul în necunoscut. Atât timp cât acest salt este făcut din starea de receptivitate, polii masculini și feminini cel mai probabil vor fi în echilibru și astfel ființa noastră se va simți în siguranță, ca parte a necunoscutului.

Unii oameni aleg să facă saltul în necunoscut din dependența de adrenalină sau din fuga de Sine, aceștia au șanse mari să se piardă acolo, pentru că nu sunt încă suficient de receptivi să primească susținerea și hrana ce se află acolo.

Sunt o mulțime de oameni care fac lucruri pe care oamenii de știință le-au considerat imposibile, e foarte posibil ca aceștia să fi făcut acel salt în necunoscut și de acolo să fi descoperit un potențial pe care omenirea încă îl neagă, alături de oamenii de știință.

Este amuzant cum mulți oameni, prea mulți oameni, se agață de adevăruri din trecut, când inovarea presupune întotdeauna a descoperi ceva ce încă nu a fost descoperit. Acei oameni care se atașează de ceea ce alții le-au spus ori de ceea ce au simțit acum 20, 10 ani ori poate chiar anul trecut, rămân în urmă și de multe ori nu realizează asta. Totul este în mișcare și ei parcă doresc să se oprească și să oprească totul împreună cu ei și cu „adevărul” lor.

Vrei să suferi? E simplu, agață-te de ceva ce a fost „ieri”, de o senzație pe care ai simțit-o anul trecut, de un om din trecutul tău, chiar dacă ai același om lângă tine acum, îți garantez că nu mai este același, de o experiență plăcută ori neplăcută, de orice. Când nu ne putem desprinde de trecut, negăm momentul prezent, ai observat asta?

Cred că fiecare dintre noi a avut perioade miraculoase în viață, perioade în care a simțit limitările pe care singuri ni le impunem, poate am simțit ceva ce încă oamenii de știință nu au descoperit încă. Eu am avut o astfel de perioadă și a venit fix atunci când am făcut saltul în necunoscut din receptivitate, am experimentat viața la un nivel la care realitatea îmi răspundea incredibil de rapid, primeam răspuns instant la întrebările mele.

La ceva ani de la acea experiență, observ că multe dintre acele răspunsuri, care atunci erau adevărul pentru mine, nu mai sunt valabile acum. Dacă m-aș fi agățate de ele, doar pentru că au venit prin niște sincronicități pe care mintea mea încă nu le poate desluși de parcă Dumnezeu mi le-a oferit pe tavă, acum aș fi fost foarte dezamăgit.

Ne plac oamenii care par că ne spun adevăruri pe care noi nu avem încredere să le experimentăm, ne uităm la ei ca la niște zeități, niște experți ai vieții, niște profeți care ne aduc viitorul în prezent. Dacă cineva mă percepe așa, este alegerea sa, eu, unul, nu am de gând să susțin o astfel de mentalitate printre cei care îmi citesc articolele. Nu scriu și nu spun adevăruri absolute, scriu și spun lucruri care cel mult te pot inspira pentru a deveni receptiv/ă față de viață și să te încurajez să faci saltul în necunoscut, ori măcar, la început, pași mici în necunoscut.

Toată munca mea este legată de ceea ce încă nu cunoaștem, eu nu am de unde să știu ce este benefic pentru tine, doar tu poți face asta. Ce îți ofer ca temă de contemplare este modul în care te raportezi la „adevărurile absolute” și modul în care acestea te duc către suferință ori te duc către o viață în care îți limitezi potențialul și astfel reduci integrările care îți eliberează ființa de condiționări / programe care nu te susțin, ba mai mult te sabotează.

Toți cei care vin către mine în cursuri ori programe le spun că informația pe care le-o ofer are termen de valabilitate, expiră. Totul are termen de valabilitate, chiar și relațiile pe care le consideri a fi bune acum. Asta nu înseamnă că după ce expiră relațiile bune, nu se transformă în relații extraordinare ci doar îți ofer un avertisment că atașamentul inconștient ne duce garantat la dezamăgire.

Avem nevoie să ne dăm refresh din când în când, să ne curățăm lentila prin care percepem realitatea și să lăsăm viața să ne împrospăteze cu ceea ce este cu adevărat benefic pentru noi în acel moment.

Că acea dezamăgire poate fi punctul de pornire către receptivitate și pașii ori chiar saltul în necunoscut, oooh DA! Observi cum realitatea ne servește de fiecare dată, observi cum ceea ce considerăm a fi negativ astăzi, poate fi ceva pozitiv la puțin ori mai mult timp după? Doar atașamentul tău decide când realizezi asta.

Ceea ce am observat la cei care trec prin procesul descoperii potențialului (procesul decondiționării și recondiționării mentale, emoționale și fizice) este că timpul până când revelația vine este mult mai scurt ca înainte, ceea ce avea nevoie de ani, are nevoie de câteva săptămâni ori chiar zile. Asta nu înseamnă că nu mai au atașamente ci doar că se pot desprinde de ele mult mai rapid.

Cei care trec prin proces descoperă cum adevărurile se succed și nu se pot baza pe nimic concret în afara abilității lor (re)dobândite de a se adapta necunoscutului.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando