Cei mai mulți oameni aleargă după iluzii crezând că acestea le vor aduce bucuria. Rând pe rând observă că nu ultimul răcnet în materie de telefoane sau mașini sau case oferă bucuria nici măcar un job stabil ori o relație. Un om care practică introspecția s-ar opri în acel moment și s-ar întreba: „de ce continui să caut împlinirea în următoarea iluzie, în următorul salariu, în următorul job, în următoarea relație?”

Căutarea în exterior a împlinirii, a bucuriei, a fericirii, a idealului duce de fiecare dată la insatisfacție. Doar în momentul în care împlinirea, bucuria, fericirea sau idealul este deja realizat în noi, ne putem bucura și în exterior de acesta. Degeaba căutăm împlinirea într-o relație sau într-un proiect, dacă noi nu suntem bine, dacă noi nu ne simțim împliniți, relația și/sau proiectul vor aduce doar temporar un sentiment de liniște însă aceea este doar liniștea de dinaintea furtunii.

“Dar cum să fiu bine cu mine?” ar putea întreba cineva. Procesul e simplu însă necesită timp și dedicare. Pentru a fi bine este important să acceptăm că sunt momente când ne este și rău. Doar când nu mai percepem momentele de picaj ca fiind rele, atunci ne putem bucura cu adevărat de viață. Un om care se ferește de suferința emoțională, spre exemplu, tot ce face este doar să amâne următorul moment de suferință emoțională. Acel om orice ar face va suferi emoțional. Poate fi în relația ideală sau în proiectul perfect, cu siguranță ceva îi va apăsa la un moment dat butonul ce îl va face să sufere emoțional.

TOT DE CEEA CE NE FERIM ÎN VIAȚĂ AJUNGE SĂ NE MUȘTE DE FUND! Sper să îți placă această zicală adaptată, pentru mine este a naibii de exactă.

De obicei, oamenii care caută să facă ceva sunt cei care fug de ceva. De ce scriu asta? Pentru că viața este abundentă, întotdeauna e ceva de făcut, nu e nevoie să căutăm. Că acei oameni nu percep oportunitățile de lângă ei, asta e adevărat și nu le pot percepe pentru că sunt în fugă. De ce fug? De sine! Alinierea cu sinele presupune a percepe atât de profund această fugă încât omul simte să se oprească. Pentru prima oară în viața sa, a se opri nu mai are conotații negative și astfel se poate bucura de cine este și de puterea sa inerentă, de geniul său nativ.

Din acea zonă, orice acțiune are potențialul de a aduce zâmbetul pe buze, cel autentic, nu cel exagerat al fugarului. Ai observat cum fugarii tind să exagereze totul, exagerează și bucuria și suferința și astfel nu le simt cu adevărat pe niciuna dintre cele două. Când un om este aliniat cu sinele și nu mai reprimă și nu mai exagerează, simte cum bucuria și suferința sunt, de fapt, două fețe ale aceleiași monede, sunt interschimbabile. Atunci omului nu îi mai este frică de suferință pentru că înțelege că atunci când suferă, oricând se poate bucura de acea suferință.

Aceasta este calea omului către nivelele superioare ale conștiinței umane și stabilizarea în ele. A fi stabil la un anumit nivel presupune a nu îl mai căuta pe acel nivel, ci a te așeza confortabil în acesta, la fel cum ne așezăm confortabil într-un fotoliu pufos.

De aceea călătorule, îți recomand să te așezi în viață și să nu mai cauți viața în exterior. Este în tine!

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando