Articol scris în mai 2021 cu ocazia tranzitului cheilor 2 (Soare) și 1 (Pământ).

Această contemplare este despre modul în care ne orientăm prin viață, dacă ne simțim pierduți mai tot timpul ori daca reușim să gestionăm momentele de „pierzanie” și astfel să ne găsim calea.

CHEIA 2
Siddihi / Esență: Unitate
Darul: Orientare
Umbra: Dislocare

Cheia 1
Siddhi / Esență: Frumusețe
Darul: Prospețieme
Umbra: Entropie

Cuprinsul articolului de astăzi:

1. Unitatea cea de pretutindeni
2. Dezamăgirea pe care o simțim pentru că lucrurile nu ies cum am dori
3. Golirea de condiționări / programe
4. Confortul de a trăi alături de oameni dragi
5. Transmutarea dislocării și a entropiei

1. Unitatea cea de pretutindeni

Siddhi-ul cheii 2 este Unitatea și chiar nu știu ce altceva să scriu despre acest Siddhi în afara faptului că Unitatea este pretutindeni. Totul este legat, totul este interconectat, există conexiuni văzute și nevăzute între toți atomii din acest Univers. Asta înseamnă că suntem interconectați și cu cei pe care îi considerăm prieteni dar și cu cei pe care îi considerăm de nefrecventat.

Siddhi-ul cheii 1, partenerul de programare a cheii 2, este Frumusețea. Unitatea este frumoasă, modul în care Universul funcționează și modul în care „matematica” din spate face ca totul să fie coerent. Când simțim Unitatea a tot ceea ce există, nu mai avem cum să avem judecăți de valoare, pentru că totul este valoros, fiecare mică părticică este valoroasă.

Asta înseamnă că, DA, și TU ai valoare, indiferent dacă tu consideri sau nu asta.

Totuși, am ajuns să mimăm unitatea, să ne unim cu forța, de multe ori doar din interese materiale. Asta am făcut cu căsătoria, cu prietenia, cu profesia, totul este bazat preponderent pe interes și mult mai puțin pe ceea ce Darul Orientării ne arată ca fiind cu adevărat pentru noi. Când încercăm să mimăm unitatea, ajungem în Dislocare (Umbra cheii 2) și deci ne-am dislocat de la calea noastră benefică și astfel ajungem să ne simțim la un moment dat pierduți și singuri.

Unitatea nu poate fi forțată pentru că Unitatea este peste tot. Găsim unitatea și într-o ceartă dar și într-o îmbrățișare oferită cu drag. Când simțim Unitatea, totul are sens și în acel moment ne înțelegem rolul în piesă. Totuși, Unitatea este un Siddhi, ceea ce înseamnă că o putem, la un moment dat, întrupa însă nu o putem forța în realitatea noastră, doar pentru că așa vrem sau că așa ar trebui.

Știi câte certuri încep din plângerea: „dar așa ar fi trebuit să fie”?

2. Dezamăgirea pe care o simțim când lucrurile nu ies cum ne-am dori

Oamenii au tendința să fie dezamăgiți pentru că lucrurile nu se aranjează fix cum vor ei. Având în vedere că noi cocreăm realitatea alături de întreg Universul, tu îți dai seama cât de exactă ar trebui să fie dorința noastră, pentru a se îndeplini? E ca și cum am arunca o pietricică în ocean pentru a ajunge într-o găurică pe care ai făcut-o pe o plajă de pe partea cealaltă a oceanului.

Aici intervine Darul Orientării (Darul cheii 2), când ne lăsăm purtați de viață, viața ne duce fix acolo unde e locul nostru, când însă ne trăim viața conform unor iluzii, unor condiționări care ne spun cum ar trebui de fapt să trăim, acolo apare garantat dezamăgirea.

Mă uitam acum ceva vreme la un documentar cu un trib izolat din Africa, unde toți copiii de acolo erau vibranți și o fată spunea că este fericită. Interesant este că aceiași oameni din trib le cereau străinilor să nu le mai aducă diverse pentru că nu îi ajută. Nu-i așa că e ciudat pentru un om obișnuit cu confortul societății moderne să fie refuzat de niște “sălbatici” care stau în fundul gol și cu sânii la vedere?

Totuși, acei sălbatici au ceva ce omul modern nu are, conexiunea cu Unitatea și acest Dar al Orientării prezent. Ei întotdeauna se orientează către bucuria de a trăi, chiar dacă confortul lor este minim. Un om modern a renunțat la bucuria de a trăi pentru un pseudoconfort care nu îi mulțumește vreodată, doar întotdeauna trebuie să își ia ultimul model de telefon ori mașina cea mai nouă ori casa cea mai mare. Paradoxal, nu?

Omul modern este dislocat (Umbra cheii 2) de la natura sa și astfel suferă dezamăgire după dezamăgire după dezamăgire. Dacă acesta ar alchimiza aceste dezamăgiri și astfel nu s-ar mai teme de nereușită, ar descoperi, treptat, modul în care viața îl orientează și poate chiar s-ar lăsa orientat. Dacă și tu simți dezamăgirea omului modern, nu îți face griji, nu ești singurul/a și leac există cu siguranță.

3. Golirea de condiționări / programe

Rolul procesului decondiționării și recondiționării mentale, emoționale și fizice este de a îl învăța pe om să trăiască și în afara dependenței de programele care îl fac să caute iluzii, “cai verzi pe pereți”. Condiționările pe care le considerăm a fi adevărurile absolute ale noastre, dacă nu le conștientizăm și evaluăm dacă ne sunt benefice ori ba, este foarte posibil să ne ducă spre un destin în care să nu ne simțim la locul nostru, să ne simțim cumva pierduți (Umbra cheii 2 – Dislocarea) în această lume.

Când avem suficientă practică în ceea ce înseamnă procesul menționat în paragraful precedent, descoperim că avem o nouă abilitate, să ne golim de condiționări, să ne golim de programele care nu ne sunt benefice. Asta nu înseamnă că acestea dispar ci doar că în acel moment avem capacitatea să le dăm „bypass”, să trecem de ele și de șoaptele lor.

Condiționările ne pot conduce viața ori ne pot fi cel mult un ghid care ne atrage atenția asupra situațiilor în care intrăm. Spre exemplu, dacă ne-am condiționat să intrăm doar în relații cu persoane indisponibile emoțional, dacă devenim conștienți de acest tipar și prin repetiție, alegem să îi dăm „bypass”, să nu facem ceea ce ne spune, la un moment dat fix acest tipar ne va arăta care persoane sunt indisponibile emoțional și care sunt disponibile emoțional, astfel încât alegerea noastră să fie una conform nevoilor noastre autentice.

Condiționările / programele nu sunt rele, cum nu sunt nici bune, ele pot fi niște unelte, dacă noi devenim pricepuți în a le mânui. Dacă, însă, nu ne facem procesul, nu ne facem “practica” de care menționam mai sus, unele dintre condiționări ne vor duce în mod repetat către suferință emoțională și în anumite situații chiar și fizică.

În paragraful precedent scriam de cei din triburile izolate, care trăiesc mult mai în acord cu viața ca noi, pentru că iluziile nu le conduc viața, neavând timp și energie să le acorde, pentru că fix acea lipsă de confort pe care aceștia o au, îi țin atenți, vii, vibranți. Totuși, acea lipsă de confort nu este simțită, pentru că acolo unde există Unitate (Siddhi-ul cheii 2), acolo există susținere. Susținerea pe care o resimt acei oameni, în acel trib, este de neprețuit, pentru că e foarte posibil să fie mai presus, ca simțire, ca traiul într-un palat.

4. Confortul de a trăi alături de cei dragi

La acest fapt cred că se refereau înțelepții din trecut dar la care se referă și cei din prezent, atunci când ne spun să nu ne pierdem în lumea materială. Când punem mai presus confortul material, avem tendința să uităm de ceilalți și astfel ne dislocăm de la singura susținere care contează. Motivul este simplu, omul este construit pentru a fi complementar altor oameni.

Fiecare dintre noi este o piesă de puzzle pe care ceilalți o completează, geniile noastre native sunt menite să vină în sprijinul celorlalte genii native. Lucrând cu Cheile Genelor și studiind sute, poate chiar mii de profile, observ cu claritate acest fapt. Geniul meu nativ are o întrebuințare clară, dacă încerc să acționez fără a îl folosi, mă simt pierdut și parcă orice aș face e ca și cum aș construi castele de nisip pe care valul d-abia așteaptă să le dărâme.

Geniile noastre native sunt menite să ne ducă alături de cei care ne sunt complementari și alături de aceștia să ne susținem reciproc și să creăm împreună. Darul cheii 1, partenerul de programare a cheii 2, este Prospețimea. Când ne jucăm rolul care ni se potrivește, viața noastră este „fresh”, este proaspătă, nu stătută. Când ne trăim viața conform unor programe pe care le considerăm adevăruri absolute, astfel suntem obligați să ne punem măști care nu ni se potrivesc, viața noastră are tendința să fie stătută, nevibrantă, parcă lipsită de sens.

Umbra cheii 1, este umbra entropiei, este umbra melancoliei și a morocănoșeniei. Ai observat că atunci când ne simțim pierduți (Umbra cheii 2 – Dislocarea) ori avem tendința să picăm în melancolie și să ne resemnăm ori să devenim morocănoși și astfel să creăm un fel de rebeliune față de ceea ce trăim?

Din ce am observat, avem nevoie de ceilalți, chiar dacă alegem să trăim în sihăstrie, nevoia aceasta rămâne, doar că ne raportăm altfel la ea. Totuși, Darul cheii 2 ne orientează către ceea ce este potrivit către noi. Nu le putem face pe toate, nu ne putem înțelege cu oricine, nu suntem complementari cu toată lumea? Când ascultăm viața, aceasta ne duce acolo unde este susținere, în confortul de a trăi alături de oameni dragi, complementari. Acest confort este organic, este susținut cu efort minim și produce rezultate pe care noi le denumim prosperitate, care în realitate este echilibru.

Vrei să simți echilibrul? Dacă da, găsește-ți oamenii cu care ești complementar și o să simți armonia care vă ține acolo. Indiferent de rolul pe care îl joci acolo, poți fi omul solitar care vine cu ideea, poți fi omul care creează conexiuni, poți fi omul cu atmosfera, poți fi omul care este dedicat, poți fi oricine viața din tine îți cere, se va simți cu adevărat bine.

Nu avem cum să trăim în izolare totală de sistem pentru că facem parte din acesta. Dacă simțim asta profund, rănile ar mai avea sens? Dacă realizăm la nivel celular că suntem parte a sistemului, ar mai avea sens abandonul, ar mai avea sens trădarea, ar mai avea sens umilirea, ar mai avea sens respingerea, ar mai avea sens nedreptatea?

Atunci de ce rănile ajung să ne conducă viața?

5. Transmutarea dislocării și entropiei

Ar fi bine să ne evaluăm cu adevărat, s-ar putea să descoperim că o parte dintre noi, poate chiar că noi suntem dependenți de suferință. Suferința ne menține condiționarea valabilă, ne menține programul funcțional. Programele acelea pe care tu le consideri adevărul absolut, acelea îți provoacă suferință, astfel încât să nu ai curajul să îți trăiești viața în absența lor.

Mulți dintre noi suntem sclavii acestor programe, programe care ne duc către dislocare și către melancolie și morocănoșenie.

Asta nu înseamnă că melancolia sau morocănoșenia sunt rele, ba chiar acestea reprezintă motiv de bucurie pentru noi. Nu, nu am luat-o razna, melancolia și morocănoșenia (manifestările Umbrei cheii 1 – Entropia), ne arată că s-a produs o dislocare, ceea ce înseamnă că dacă avem puțină răbdare, viața ne va reloca. Când mă apucă melancolia sau morocănoșenia, îmi dau seama că sunt foarte aproape de a primi o nestemată, un răspuns la o întrebare, o revelație, o epifanie, o inspirație.

Ce fac cei mai mulți oameni când pică în umbre? Vor să iasă de acolo, vor să revină la confortul de dinainte, care de multe ori este un pseudo-confort, o iluzie. Un maestru al Umbrelor știe că acestea sunt materie primă pentru Daruri și reprezintă combustibilul care ne duce către simțire, către Siddhi-uri. Dacă am înțelege că acestea ne întăresc și nu ne distrug, cum ne mint condiționările, am învăța cum să ne orientăm (Darul cheii 2) în acestă viață.

Trăim pe tărâmul umbrelor, corpul nostru este obișnuit cu frecvența umbrelor, știe ce să facă în mod organic cu ele. Astfel, corpul devine un mecanism alchimic, care funcționează pe fundal, fără a avea nevoie de imbold. Când mintea noastră, condusă de programele care ne induc frica necesară pentru ca acestea să supraviețuiască, intervine, blochează procesul alchimic și astfel ne blochează în frecvența umbrelor și ajungem să fim cotropiți de acestea.

Imaginează-ți corpul nostru ca fiind un utilaj care funcționează având nevoie de 2 kg de materie primă pe oră. Dacă îi oferim mai multă materie primă, se blochează și poate chiar se strică. Așa este și cu frecvențele joase, corpul nostru este construit să le alchimizeze și din rezultatul acestei alchimii să se regenereze și să se pregătească pentru următorul ciclu. Dacă noi nu îi permitem să se regenereze, dacă noi ne blocăm în frecvențele joase, ajungem ca utilajul căruia îi dăm mult mai mult de 2kg pe oră și astfel îl suprasolicităm, îl gripăm, îl zdruncinăm.

Cheia 2 este cheia receptivității totale, în I Ching, hexagrama 2 este singura hexagramă ale cărei 6 linii sunt toate deschise, feminine. Mesajul cheii 2 este simplu, avem tot ceea ce avem nevoie pentru că facem parte din acest mecanism al Unității. Cheia 1, partenerul de programare a cheii 2, este cheia emisivității totale, toate cele 6 linii ale hexagramei 1 fiind închise, masculine. Această cheie ne arată că atunci când suntem receptivi vieții, emisivitatea noastră are sens.

Când programele noastre se bagă peste mecanismul ființei noastre, încercând să îl regleze, e ca și cum ne-am băga să ne reparăm mașina chiar dacă habar n-avem cum să o facem, s-ar putea să o stricăm de tot. O să folosesc exemplificarea de mai sus cu utilajul care are nevoie de 2kg pe oră pentru a funcționa optim, dacă programele noastre ne împing să introducem 8kg, ghici ce o să se întâmple…

Alchimia umbrelor și mai ales a umbrelor cheilor 1 și 2, se face fără aportul nostru, mecanismul deja este funcțional, contează dacă îl lăsăm să își facă treaba sau nu. Știi vorba aia, dă-te la o parte din calea ta!

Procesul decondiționării și recondiționării mentale, emoționale și fizice nu ne condiționează suplimentar, cum cred unii, ci ne susține pentru a asculta mai profund viața și a ne lăsa corpul să își facă treaba. Doar atunci, când corpul funcționează optim, emisivitatea noastră are sens și ne apropie de oameni, nu ne separă mai mult. Ai observat cum acțiunile multor oameni sunt menite să îi separe de ceilalți? Ai observat că atunci când un om acționează din geniul său nativ, creează unitate?

Ca o concluzie atât îți spun, când te simți pierdut/ă, când te ia melancolia, când te apucă morocănoșenia, bucură-te, ești în viață iar mecanismul tău alchimic îți oferă fix ceea ce ai nevoie și viața te duce fix acolo unde ai nevoie. Dacă ești supărat/ă, dacă suferi din cauza unei despărțiri, nu uita că viața este alături de tine, te va duce acolo unde e nevoie de tine cu adevărat. Asta dacă o lași, dacă nu și continui să te lași condus/ă de programele nebenefice, acestea te vor duce garantat către suferință.

Nu uita că nu tu suferi ci tu simți suferință pentru că tu crezi că ceea ce gândești este adevărul absolut, că percepția ta este singura și cea mai corectă din Univers. Când te relaxezi, poți accepta chiar și suferința și astfel să o transmuți rapid, lăsându-ți mecanismul tău interior, alchimic, să funcționeze la parametrii optimi.

Hai că viața e simplă, noi o complicăm! Sau poate programele noastre o complică ?

CURAJ ÎN A TE LĂSA ORIENTAT/Ă DE CĂTRE VIAȚĂ, CHIAR DACĂ TE VA DUCE ÎN CÂTEVA LOCURI NEPLĂCUTE, TE VA DUCE ACOLO PENTRU A ÎȚI DA SEAMA DE PROGRAMELE PE CARE LE RULEZI ȘI CARE TE DUC CĂTRE SUFERINȚĂ! VIAȚA ARE GRIJĂ DE TINE!

P.S. Alături de alți 7 oameni dragi, din 17 mai dăm drumul la un program de 11 săptămâni, program menit să ne ajute să dezvoltăm obiceiuri sănătoase prin practică, fără forțări și fără “așa trebuie”. Mintea noastră are nevoie să i se arate că ceva îi este benefic și că prin repetiție, își va crea un nou obicei.

Am și eu două intervenții în care evidențiez mecanismul nostru decizional și modul în care ne putem gestiona dependențele pentru ca ulterior să le transmutăm în mod organic.

Dacă ești interesat/ă de ceea ce am scris mai sus, aici găsești pagina cu descrierea programului: https://evolutioncoaching.lpages.co/nutritie-miscare-spirit/