Articol scris în aprilie 2021 cu ocazia tranzitului cheilor 42 (Soare) și 32 (Pământ).

Această contemplare este despre detașare, ne detașăm față de viață ori față de așteptările noastre care nu au legătură cu realitatea?

CHEIA 42
Siddihi / Esență: Sărbătorire
Darul: Detașare
Umbra: Așteptare

Cheia 32
Siddhi / Esență: Venerare
Darul: Conservare / Prezervare
Umbra: Eșec

Cuprinsul articolului de astăzi:

1. Sărbătorim și noi ceva?
2. Detașarea, Darul prin care ne oprim să mirosim trandafirii
3. Tipuri de experiențe
4. Cine vrea să stea față în față cu eșecul?
5. Așteptări constructive

1. Sărbătorim și noi ceva?

Siddhi-ul cheii 42 este Sărbătorirea, un Siddhi ciudat, nu? Ce să sărbătorim? Cum să sărbătorim? Când să sărbătorim? De ce să sărbătorim? Orice răspuns aș oferi la aceste întrebări, nu va fi suficient pentru a descrie acest Siddhi. Orice stare Siddhică este în afara dualității și poate fi întrupată, deci simțită, însă descrisă mai puțin.

Totuși, o să încerc acest sacrilegiu și să pun în cuvinte ceea ce nu poate fi pus. Sărbătorirea, ca stare Siddhică, este un paradox care marchează sfârșitul unei povești dar în același timp începutul uneia noi. E  ca și cum am trăi sfârșitul și începutul în același moment, fără o delimitare între ele, astfel descoperind că nu există vreun început și niciun sfârșit.

Există un consens des întâlnit că pentru a sărbători e nevoie să așteptăm ca povestea să se finalizeze, să ajungem la destinație. Însă paradoxul e prezent și astfel când să ajungem să sărbătorim și noi finalizarea poveștii, descoperim că deja a început una nouă. Astfel, renunțăm la sărbătorire și viața devine o corvoadă, o serie de “task-uri” (sarcini) care trebuie îndeplinite.

Devenim atât de prinși în aceste sarcini încât nu ne mai putem bucura de experiență. Sărbătorirea este starea Siddhică pe care atunci când o simțim, nici nu mai contează povestea, povestea devine irelevantă, pentru că ea a început și s-a terminat deja. Astfel, ce rămâne, este a simți momentul, a fi în acel moment, a ne detașa de interferențe și a ne contopi cu momentul. Sărbătorirea este Siddhi-ul prin care Venerăm (Siddhi-ul cheii 32) viața, fiind unul/una cu aceasta.

2. Detașarea, Darul prin care ne oprim să mirosim trandafirii

Detașarea este Darul cheii 42 și este un dar care poate părea simplu la prima citire însă ascunde profunzimi de care câteodată nu ne putem da seama. Cheia 42 este o cheie sacrală, deci este despre modul în care ne folosim energia. În același timp cheia 42 este o cheie colectivă experențială, deci este despre modul în care experimentăm viața în acest sistem pe care îl denumim realitate. Totodată, cheia 42 marchează ciclurile experențiale.

Am putea spune că această cheie este despre modul în care ne gestionăm energia în ciclurile experențiale și dacă învățăm ceva din acestea, dacă devenim mai eficienți datorită lor ori dacă avem tendința să repetăm încontinuu același tip de experiențe. Nu degeaba, Umbra partenerului de programare a cheii 42, cheia 32, este Eșecul.

Eșecul intervine atunci când experimentăm dar nu înțelegem valoarea experiențelor prin care am trecut.

Astfel, ajungem să ne plângem de experiențele pe care le-am avut, să găsim vinovați pentru ceea ce am trăit și să rămânem blocați în așteptările (Umbra cheii 42) noastre din trecut, așteptări care nu au fost îndeplinite. Darul Detașării presupune detașarea de ceea ce ne oprește din a crește, detașarea de ceea ce nu (ne) mai este benefic. Pentru a ne detașa însă, experiența este necesară, să nu uităm că această cheie, 42, este una experențială.

Totodată, cheia 42 este o cheie sacrală, legată de modul în care ne gestionăm energia. Astfel, detașarea este darul prin care gestionăm fluxul de energie într-o experiență. Ai observat cum unii oameni pun prea multă energie în acțiunile lor iar alții prea puțină? Aceștia urmează strategii mentale prin care încearcă să fugă de eșec pentru a ajunge ulterior fix în brațele eșecului (Umbra cheii 32). Orice ar face, tot eșec simt și apoi ca un dependent de droguri, consideră că dacă mai iau o doză, poate atunci eșecul îi va ocoli.

Darul Detașării vine și ne ajută să ne detașăm de succes, să ne detașăm de destinație și să observăm ce se întâmplă cu adevărat. Fără detașare rămânem prinși în aceleași povești și nu găsim cheia pentru a ieși de acolo. Fără detașare prizonierii propriilor noastre automatisme, jucându-ne rolul indiferent dacă ni se potrivește sau nu.

3. Tipuri de experiențe

Dacă experiența în care intrăm este una potrivită, atunci acolo ne vom simți ca fiind piesa potrivită, piesa care lipsea. Dacă experiența nu este una potrivită nouă, atunci vom fi, ca regulă, persoana nepotrivită la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Parcă tot ceea ce facem este în contratimp iar rezultatele vin greu, chinui și nu durează.

Diferența dintre a fi într-o experiență potrivită și una nepotrivită ține de nivelul nostru de conștiență la care ne-am stabilizat. Spre exemplu, dacă suntem stabilizați la un nivel distructiv cum este cel al mândriei, vom fi atrași de ori vom crea preponderent experiențe nepotrivite. Dacă suntem stabilizați la un nivel constructiv, cum este nivelul acceptării, vom fi atrași de ori vom crea preponderent experiențe potrivite.

Când forțăm ca lucrurile să fie fix în modul în care vrem, cel mai probabil vom întâmpina rezistență și astfel va fi nevoie să consumăm mai multă energie (față de cât ne propusesem) pentru a ajunge la rezultatul dorit. Pentru că nu putem face față așteptărilor noastre, grăbim procesul și astfel ni-l îngreunăm. În loc să ne simplificăm viața, ne-o complicăm, pentru că nu ne putem gestiona așteptările.

Cu o astfel de mentalitate, eșecul este garantat. Dacă observăm modul în care cele mai multe afaceri sunt conduse, observăm această urmărire disperată a rezultatelor, ceea ce duce la consum exagerat de resurse și angajați storși. Oare este întâmplător că mulți oameni au nevoie de stimulente pentru a își începe ziua?

Cine iese din această vrie, cine se poate detașa puțin de toate acțiunile pe care le face sau plănuiește să le facă, poate observa în ce fel de experiență s-a băgat ori în ce fel de experiență este aproape să se bage. Dacă înainte de a acționa, ne-am lua puțin timp pentru a ne detașa (Darul cheii 42) de rezultat, am avea șanse mai mari să observăm ceea ce suntem pe cale să facem.

4. Cine vrea să stea față în față cu eșecul?

Da chiar, cine vrea să stea față în față cu eșecul? Cine vrea să stea față în față cu propriul eșec? Când așteptările (Umbra cheii 42) noastre ne conduc, acestea nu doresc să fie detronate, astfel, în loc să își recunoască eșecul, ne îndeamnă să plusăm.

Dacă ai experiențe neplăcute care parcă se tot repetă în viața ta, cel mai probabil de la așteptări ți se trage.

Cam de fiecare dată când ieșim dintr-un cerc vicios, am realizat că așteptările (Umbra cheii 42) noastre au fost în van și ne-am trezit față în față cu eșecul (Umbra cheii 32). De acolo, ce avem de făcut este să ne dăm seama ce este de păstrat (Darul cheii 32 – Prezervarea) și ce nu mai este de păstrat și să intrăm într-o altă experiență.

Ai observat cum oamenii se feresc de experiențe după ce au s-au lovit în mod repetat de eșecuri? Până la urmă este o reacție normală de apărare însă dacă aceștia nu fac pace cu trecutul și cu așteptările lor care nu s-au realizat, le va fi foarte greu să intre în noi experiențe și chiar dacă ar face-o, tot de eșec se vor lovi.

Știi vorba aceea, „dacă iubirea doare, de ce să mai iubesc?”, în realitate, nu iubirea a durut ci faptul că așteptările nu s-au realizat.

Eșecul nu este bun și nici rău, este parte din procesul de învățare. Întreaga evoluție este bazată pe eșecuri, doar până când se produce o mutație viabilă, de cele mai multe ori este nevoie de alte nenumărate mutații care nu s-au dovedit viabile. Eșecul este parte a vieții, de ce fugim atât de mult de acesta?

Totul pornește din educația pe care am primit-o mulți dintre noi, educație în care eșecul este considerat rușinos ori chiar nociv. O astfel de bazaconie implementată în mințile copiilor a dus ulterior ca acei copii care au devenit adulți, să eșueze spectaculos. Realitatea ne arată că marea majoritate nu și-a permis să experimenteze viața, astfel alegând o zonă călduță unde pare că eșecul nu vine. Biserica a avut și ea un rol important, promovând cu zel căderea în păcat ca fiind absolută și iremediabilă.

De acolo, resentimentele se adună, frustrarea se adună, furia se adună și omul își trăiește propriul iad fix aici pe Pământ, tocmai pentru că nu își permite să greșească.

Amuzant este că și biserica a eșuat, la fel și cei care au crescut au eșuat, toți au eșuat. Dacă nu observăm asta, că e normal să eșuăm, fiecare dintre noi fiind una dintre încercările vieții de a găsi o cale potrivită, ne luăm prea în serios și suferim. Când eșecul ne bate la ușă, dacă nu îl luăm în serios, îl putem întreba ce s-a întâmplat, astfel încât să ne dăm seama ce a fost cu adevărat potrivit (Darul cheii 32 – Conservarea) și ce nu a fost potrivit și de acolo să ne vedem de următoarea experiență.

5. Așteptări constructive

Nu avem cum să scăpăm de așteptări, ele fac parte din noi și ne motivează. Contează dacă ne agățăm cu disperare de aceste așteptări ori dacă le folosim ca un ghid de nădejde. Cel mai probabil, motivul pentru care oamenii se agață de așteptări, este pentru că nu și-au creat condițiile necesare unui trai bun în viața lor. Astfel, consideră că dacă ar “da un tun”, dacă le-ar reuși ceva în care au investit multă energie și timp, poate atunci viața lor va fi mai bună.

O viață bună presupune simplitate și echilibru, printre altele. În același timp, simplitatea și echilibrul au nevoie de un mediu potrivit. Câți dintre noi și-au creat sau lucrează pentru acest mediu potrivit? Câți dintre noi au curajul să observe dacă ceea ce fac îi îndreaptă către un mediu potrivit ori către realizarea unei așteptări bazate pe speranță și iluzie?

Să îți dau un exemplu, de cele mai multe ori motivul pentru care un om suferă crunt la o despărțire este pentru că simte că cealaltă persoană a plecat cu echilibrul său. Dacă persoana părăsită trăia înconjurată de prieteni, adică trăia deja într-un mediu echilibrat pentru mintea, emoțiile și corpul său, o despărțire durea cu siguranță, însă nu copleșea. Dacă, însă, persoana părăsită trăia izolată de prieteni și de susținere, o astfel de despărțire poate zdruncina maxim.

De cele mai multe ori, în loc ca persoana părăsită să pună umărul la crearea unui mediu potrivit, urmează o altă așteptare nerealistă, ajungând de cele mai multe ori să sufere în mod repetat. După câteva eșecuri răsunătoare, persoana suferă deja de sindrom post-traumatic ajungând să fie diagnosticată cu anxietate ori chiar depresie.

În triburi nu există tulburări anxioare ori depresie, oare acei oameni sunt mai speciali ca noi?

Nici gând, acei oameni au susținerea de care au nevoie acolo și astfel corpul lor funcționează optim. Când ne simțim nesusținuți, când simțim zdruncinături pe care suntem nevoiți să le înfruntăm singuri, garantat corpul nu mai funcționează optim.

Așa că dacă avem așteptări, măcar ca acestea să fie îndreptate către a trăi împreună cu oameni pe sufletul nostru, în apropiere, în susținere reciprocă. Având aceste așteptări, intrăm detașați în experiențe în care cel mai probabil o să eșuăm la început, însă eșecul ne arată fix locuri unde încă nu suntem incompatibili cu rezultatul așteptărilor noastre. Astfel, învățăm să ne apropiem de oameni și să îi acceptăm și să îi iubim fix așa cum sunt, astfel încât, prin rezonanță, aceștia să ne accepte și să ne iubească fix cum suntem.

Astfel, viața devine o sărbătoare și o venerare a experiențelor care ne cizelează, ne modelează și ne duc către a fi calea potrivită pentru umanitate. Astfel, devenim fără să vrem, mutația necesară speciei umane, mutație care ne va duce mai departe și ne va ține departe de autodistrugere.

CURAJ ÎN A ÎȚI ALEGE AȘTEPTĂRILE POTRIVITE CARE SĂ TE CONDUCĂ ÎN EXPERIENȚELE POTRIVITE PENTRU TINE ȘI PENTRU ÎNTREG!