Articol scris în 2020 cu ocazia tranzitului cheilor 47 (Soare) și 22 (Pământ).

Această contemplare este despre modul în care ne chinuim sau modul în care ne permitem să experimentăm viața. Acesta este unul dintre articolele unde am simțit profund conexiunea cu Sinele și cu Întregul. Este un strigăt de eliberare, la fel ca un strigăt de ajutor, doar împreună ne trăim viața mult mai lin. Este un articol pe care îl recomand oricui, indiferent dacă a lucrat sau nu cu Cheile Genelor.

CHEIA 47
Siddihi / Esență: Transfigurare
Darul: Transmutare
Umbra: Opresiune / Chin

Cheia 22
Siddhi / Esență: Grație divină
Darul: Bunăvoință
Umbra: Dezonoare

Nu toți oamenii simt schimbarea tranzitului și motivul îl găsim fix în umbra cheii 47: opresiunea / chinul. Dacă un om este prea prins în problemele sale de zi cu zi ori în realizarea unui viitor idilic, va crea un zid către tot ceea ce înseamnă nou, din simplul motiv că încă mai are treabă cu vechiul sau cu viitorul probabil. Omul prins în chinurile zilei de ieri sau chinurile de anul trecut ori în fantezia viitorului ideal, va face orice ca schimbarea să nu intervină. Unii ar spune că acești oameni ar face orice ca schimbarea, pe care o percep ca fiind negativă, să nu se întâmple însă, în realitate, ar face orice ca orice schimbare să nu se întâmple, inclusiv cea pe care ei ar percepe-o ca pozitivă.

Motivul cel mai important pentru care nu ne schimbăm este pentru că suntem atât de prinși în programele noastre care deja rulează, încât nu mai suntem motivați să ieșim în afara lor. A ieși în afara acestor programe, înseamnă suferință pentru mulți, așa că de ce ar face-o?

În contemplarea de astăzi, am simțit să încep din nou cu umbra, în ultima perioadă mi-am creat obiceiul să încep cu Siddhi-ul. Așa că e momentul să contemplăm transfigurarea (Siddhi-ul cheii 47) și unul dintre exemplele pe care le avem la îndemână este exemplul lui Iisus din Biblie. Transfigurarea lui Iisus a relevat apostolilor care l-au însoțit pe muntele Tabor, transcenderea corpului fizică și apariția Sa în corpul de lumină.

Cheia 47 este legată strâns de cheia 64, acestea două creând un canal info-energetic. Cele două Siddhi-uri nu sunt împreună întâmplător, avem Transfigurarea care este în colaborare strânsă cu Iluminarea. Este cunoscut faptul că ADN-ul nostru emite lumină, este fluorescent, am putea spune că iluminarea începe din celulă și în anumite cazuri ajunge să fie exprimată în afară. Cred că ți s-a întâmplat cel puțin o dată să observi lumina din altcineva, pur și simplu observând: „omul acesta este luminos”.

Eu, unul, am obiceiul să observ lumina și în oamenii care o ascund, pentru că aceasta, cu adevărat, nu are cum să fie ascunsă. Dezonoarea (Umbra cheii 22) este, pentru mine, încercarea de a ascunde această lumină și deci negarea potențialului nostru de a transcende întunericul. Astfel, din cauza chinurilor (Umbra cheii 47) trecutului sau viitorului probabil, omul se ascunde de moștenirea sa din ADN, se ascunde de lumina sa, alegând doar să supraviețuiască.

În ultimii ani am trăit cât în toată viața și am descoperit cât de frumos este potențialul manifestat al fiecăruia dintre noi și deci și al meu. În ultimii ani mi-am descoperit lumina și d-abia acum învăț cum să o folosesc. La începutul anului trecut am fost în ipostaza să recunosc că habar n-aveam cum să relaționez cu altcineva și astfel am folosit lumina pentru a mă ghida. Acum 2 ani jumătate, habar n-aveam cum să am banii necesari astfel încât să fiu împământat în această viață, așa că am folosit lumina pentru a mă ghida.

Este interesant cum, renunțând la programe vechi sau programe legate de un viitor probabil, sunt în fiecare zi un începător, sunt un „habarnist”. Cred că aceasta este starea de care fug cei mai mulți, starea de începător, doar la școală am fost învățați că a știi este BINE, duce la note mari și recompense sociale, a nu știi este PROST și duce la dezaprobarea socială și de multe ori familială. În starea de începător, avem un singur ghid, lumina din interior. În direcția în care aceasta ne îndreaptă, aceea este calea benefică pentru noi.

Când înlocuim busola internă cu programe de tipul „așa trebuie”, ajungem garantat la a ne chinui, la suferință. Opresiunea (Umbra cheii 47) este față de noi și câteodată radiază și în exterior. Un manager care se chinuie singur, sunt șanse imense să își chinuie subalternii. Știi câți manageri fac asta? Aproape toți, altfel nu ar mai fi în poziția respectivă. Sunt și excepții însă atât de puțini încât rezultatul este că pentru cei mai mulți oameni, locul de muncă este „scârbici”, este mai mult o necesitate pentru a supraviețui.

Ne chinuim reciproc, ne dezonorăm reciproc, împingându-ne de la spate pentru a ne transforma, a ne schimba. Așa mimăm noi stările înalte, transmutarea (Darul cheii 47) fiind schimbarea autentică, fiind schimbarea din interior bazată pe experiență și deci pe integrare. Orice altceva este forțare pe care o facem din incapacitatea noastră de a ne schimba.

Mă uit acum la un documentar de pe Netflix (despre care o să scriu o postare separată în curând), denumit “Dilema socială”, în care se vorbește despre rețelele sociale și cât de nocive pot fi pentru noi ca oameni. În acel documentar apare și o doamnă profesor la Stanford și expertă în dependențe care spunea că nu trece o zi în care să nu le reamintească copiilor ei despre balanța dintre plăcere și durere, despre stările provenite din deficiența de dopamină, despre riscurile dependenței și tot degeaba. Ce probabil nu realizează acea doamnă, este că își chinuie copiii spunându-le ce trebuie să facă și ce nu trebuie să facă, având în vedere că aceștia sunt deja adolescenți.

Copiii au nevoie de exemple, nu de „tranca tranca”, de ordine. Când cineva poate fi exemplu benefic pentru alții, nu trebuie să le spună ceva, comunicarea este făcută în subtil și cei din jur înțeleg. Orice altceva este o opresiune constantă, încercând să ne schimbăm reciproc dar neavând curajul să facem această schimbare în interior.

Chiar în această perioadă, am observat cum exercitam, în mod subtil, această opresiune tocmai pentru că nu aveam curajul să fac această schimbare necesară în interior, fiindu-mi teamă de ce pot pierde în exterior. Câteodată schimbarea necesită să coborâm în adâncurile noastre, în întuneric, pentru a aduce lumină acolo. Însă a face asta presupune disconfort și pentru noi dar și pentru cei de lângă care ne vor „binele” însă în realitate nu vor să simtă disconfort din cauza „răului” nostru.

Schimbarea nu este confortabilă atunci când facem orice pentru a nu o avea în viața noastră. Paradoxul este că oricât de mult am încerca să nu ne schimbăm, schimbarea vine garantat și atunci contează cum ne-a prins, ne-a prins pregătiți ori ba. Dacă deja ne-am împrietenit cu ghidul nostru interior, cu lumina, atunci schimbarea va fi acceptată și accesată mult mai ușor, dacă nu ne-am împrietenit cu lumina, atunci ne va fi chinuitor, copleșitor, greu, foarte greu.

Și ghici ce, pentru a te împrieteni cu lumina va fi nevoie să te împrietenești și cu întunericul, nu se poate altfel. Oare lui Iisus i-a fost teamă ori rușine să se ducă în Iad pentru a elibera sufletele de acolo? Atunci de ce multora dintre creștini le este teamă? De ce consideră Iadul ca fiind indezirabil pentru a poposi temporar acolo? Călăuzitorul creștinilor, Iisus a făcut-o și fiecare dintre noi o facem, fie că ne place ori ba, mai coborâm în Iad, pentru a ne elibera sufletul. Și conform zicalei: “când ești la Roma, te porți ca romanii”, când ești în propriul tău Iad, va fi nevoie să te adaptezi.

Ne este atât de teamă că o să ne pierdem în străfundurile noastre, încât nici nu le mai accesăm, le uităm, le neglijăm și apoi așteptăm minuni. Un om conștient, lucid, nu are probleme să coboare acolo însă un om inconștient, dacă ajunge acolo, cel mai probabil va uita de Sine. Teama de a ne pierde acolo este normală însă viața ne va pune să coborâm, garantat. Ai observat câți oameni sunt pierduți de Sinele lor în acest moment, ai observat câți sunt în Iadul lor personal, blocați acolo? Eu am observat mulți, mult prea mulți.

De aceea voi fi avocatul conștienței, a deveni conștienți de Sinele nostru, de cauzalitate, de paradoxurile acestei realități, de schimbarea continuă prin care trecem, de faptul că acum poate fi cu suferință și într-o oră cu acceptare și poate iubire. Conștiența șterge temporar cunoașterea de care nu mai avem nevoie și astfel devenim începători dar începători curajoși, motivați, optimiști, încrezători în Puterea noastră și a ghidului nostru, lumina. Grația divină (Siddhi-ul cheii 22) ne ajută să avem o călătorie reușită, să accesăm ce avem de accesat și astfel să devenim din ce în ce mai luminoși, să trăim transfigurarea (Siddhi-ul cheii 47) nu doar să o citim în cărți.

Bunăvoința (Darul cheii 22) este rezultatul firesc al celui care este la început de drum. Bunăvoința este rezultatul curiozității continue, a cercetării continue, a deschiderii continue. Cheia 47 este o cheie experiențială iar cheia 22 este o cheie individuală și modul în care interpretez asta este că bunăvoința este calea care ne ajută să avem curajul să experimentăm viața. Rea-voința, dezonoarea blochează experiența și experimentarea, pentru că atunci când suntem deja supărați pe viață, nu o mai tratăm cu bunăvoință, nu?

Astfel ajungem să îi tratăm pe cei din jur ca pe niște inamici și încercăm să îi schimbăm, ca un fel de răzbunare împotriva vieții. Dacă viața ne chinuie, să o chinuim și noi pe ea, nu?

Transmutarea (Darul cheii 47) vine natural prin experiență iar experiența nu poate fi judecată, nu poate fi catalogată, doar din experiență învățăm. Când catalogăm experiențele ca fiind bune sau rele, pur și simplu uităm că am venit aici să trăim aici și aspecte colective, nu doar individuale. Cheia 47 este COLECTIVĂ, nu individuală, spre exemplu.

Așadar, atunci când un om conștient, un om lucid coboară în “Iad”, eliberează nu doar sufletul său ci și sufletul celor care au curajul să meargă alături de acesta. Dacă blochezi pe acel om să facă asta, nu se mai eliberează nici pe Sine și nici pe tine nu are cum să te mai susțină.

Acesta este unul dintre cele mai profunde articole pe care le-am scris până acum și îl scriu din umbra opresiunii, nu am ce să îi fac, este acolo, cere transmutare și acesta este modul în care o fac. În spatele acestui articol este lipsa curajului meu, este lipsa de acceptare a ființei mele, ființă care cere eliberare. Scriind aceste rânduri, mă ajută și pe mine și dacă rezonăm, te poate ajuta și pe tine.

Mesajul pe care îl am de transmis este că îți doresc să dobândești conștiență suficientă încât să iei fiecare moment ca un nou început, bazându-te pe experiențele și descoperirile tale din trecut. Dacă deja ai făcut-o, atunci îți doresc să ai curaj să faci acel drum sau acele drumuri în străfunduri pentru a te elibera și a elibera. E posibil ca destinul tău să fie acesta și astfel aceasta să fie provocarea ta. Nu uita că ceea ce trăiești sunt aspecte colective, sunt aspecte care cer eliberare, nu ai de ce să te judeci pentru că le simți sau câteodată că acționezi din ele, ele sunt acolo pentru că au fost atrase de tine știind că tu le poți elibera.

Omul este o ființă extraordinară când lumina îl călăuzește.