Articol scris în 2020 cu ocazia tranzitului cheilor 57 (Soare) și 51 (Pământ).
Această contemplare este despre modul în care ne folosim intuiția, pentru a ne bucura de viață sau doar pentru modul supraviețuire, mod condus autoritar de frică?
CHEIA 57
Siddihi / Esență: Claritate
Darul: Intuiție
Umbra: Neliniște
Cheia 51
Siddhi / Esență: Trezire
Darul: Inițiativă
Umbra: Agitație
Claritatea este esența / siddhi-ul pe care ne punem accentul astăzi și ne putem întreba dacă avem curajul să percepem realitatea prin lentila clarității. Omul să aibă claritate, având atâtea programe pe care le rulează? Mai greu… însă avem posibilitatea să folosim lentila clarității și astfel să putem observa condiționările și deci limitările pe care ni le-am impus.
Claritatea absolută nu o are nici un om, doar o putem accesa din când în când, folosindu-I lentila. Cum facem asta? Când suntem pregătiți, claritatea vine garantat. Ce înseamnă să fim pregătiți? Foarte simplu, să ieșim din percepția bazată pe extreme. Când suntem partizanii unei extreme în defavoarea alteia, e greu să ne mai punem lentila clarității. Astfel ajungem să devenim fanatici, unidirecționali și deci neliniștiți (Umbra cheii 57) și agitați (Umbra cheii 51) tot timpul, pentru a ne apăra ideile, opiniile, credințele.
De aici, intuiția (Darul cheii 57) noastră nu este folosită eficient iar inițiativele (Darul cheii 51) care vin din această stare ne duc fix “în pom”. De aceea contează atât de mult din ce stare acționăm. Spre exemplu, dacă un om este invidios și acționează din invidie, în loc să rezolve problema, se va trezi, cel mai probabil, cu probleme mai mari sau cu alte probleme asemănătoare. Când acționăm dintr-o anumită stare deschidem calea pentru ca o potențialitate să devină realitate.
Intuiția (Darul cheii 57) este esențială pentru a realiza cărei potențialități să îi dăm drumul în realitate. În lumea unui om condiționat și inconștient de condiționările sale, traseul său este deja realizat, fără prea mult loc de schimbări. Astfel intuiția este asanată iar inițiativele, care au nevoie de momentul ACUM, ajung să fie programate cu mult timp înainte să se întâmple.
Cheile 57 și 51 sunt despre momentul ACUM, sunt chei individuale care ne ajută să folosim schimbarea pentru a evolua și astfel a aduce mutația în comunitate și în societate. Când darurile acestor chei nu sunt folosite, tot ceea ce rămâne este neliniștea interioară a omului care simte că ceva e în neregulă. Dacă va asculta acea intuiție (Darul cheii 57), își va redescoperi puterea (cheia 34), bucuria de A FI (cheia 10) și se va reasigura că totul este bine (cheia 20). Altfel, se va forța (cheia 34) pentru a își satisface obsesiile (cheia 10) și astfel va trăi superficial (cheia 20). Aceste chei, 34, 10 și 20 nu au fost introduse aleator, ele sunt conectate direct cu cheia 57.
Cum realizăm ce este intuiția? Păi în primul rând nu are legătură cu gândirea, intuiția este legată de modul în care gestionăm frica. Cheia 57 este legată de frică ori de bucuria de a trăi, astfel dacă ne trăim viața bucurându-ne de experiențe, intuiția ne va fi ghid. Dacă alegem calea care face ca frica să dicteze acțiunile noastre, intuiția rămâne ascunsă, nefiind ascultată.
Intuiția este mai mult rezultatul unui proces de analiză interioară decât de o bănuială nebazată pe ceva anume. Ce e important de menționat este faptul că această analiză interioară nu este una mentală ci este sprijinită de minte. Mintea observă și trimite la analiză informațiile obținute. Conform nivelului la care calibrează omul în acel moment, informațiile vor fi traduse într-un anumit mod. Dacă omul este în furie, informațiile vor fi traduse cu ajutorul lentilei furiei, dacă omul este în iubire, informațiile vor fi traduse cu ajutorul lentilei iubirii. Excepție face omul care a ales de dinainte cum să traducă anumite informații (din cauza rănilor și traumelor), astfel își părăsește starea din moment (spre exemplu acceptare) pentru a accesa furia.
De aceea e atât de important să ne stabilizăm la un nivel superior, astfel ne asigurăm că traducem majoritatea observărilor de la acel nivel. Când un om nu este stabilizat la un nivel superior (curaj, neutralitate, disponibilitate, acceptare, înțelegere, iubire, bucurie, pace, iluminare – cf. Piramidei conștiinței – David R. Hawkins), îl va accesa doar când anumite condiții speciale sunt îndeplinite, urmând să îl părăsească foarte repede, când ceva îl stimulează să o facă. Și stimuli sunt peste tot și noi avem suficiente butoane sensibile…
Așa că întrebarea este cât de liberi suntem de condiționările noastre? Suntem suficient de liberi încât să lăsăm intuiția să ne ghideze inițiativele ori suntem prinși în acestea și astfel nu mai percepem cu claritate realitatea? Nu degeaba esența / siddhi-ul cheii 51, partenerul de programare a cheii 57, este Trezirea. Când intuiția este prezentă, omul este „treaz”, când intuiția este asanată de programele pe care le rulează, omul „doarme”.
Hai că e simplu, nu?
CURAJ ÎN CLARITATE ȘI ÎN MOMENTUL „ACUM”!