Nu este ușor pentru omul modern, blocat în mintea sa și în propriile iluzii, să conțină acceptarea și iubirea. “Cum să mă accepte cineva exact așa cum sunt, oare ce vrea de la mine? Ce fel de strategie mai e și asta? Ce mi-o cere la schimb?” poate fi întrebarea unui astfel de om.

Din ceea ce observ, omul modern este prins în această capcană a extremelor și astfel nu își poate imaginea ce înseamnă echilibrul, ce înseamnă centrul. A avea lângă un om care în acel moment manifestă acceptare totală, fără așteptări, poate fi un lucru copleșitor.

Constructul (suma condiționărilor create, de obicei, în copilărie menite să îl protejeze pe om de suferință), care conduce mintea, se sperie când apar astfel de situații pentru că în acele momente omul nu mai are nevoie de acesta. Cine ar fi acel om fără constructul său?

Astfel, omul condus de construct trece din extremă în extremă fără a își permite să fie în centru, fără a își permite să accepte și să fie acceptat, fără să își permită să fie în iubire și să stea în acest câmp atunci când altcineva îl manifestă, fără să fie în bucurie și în pace. Acest om este incapabil de vulnerabilitate pentru că o consideră o slăbiciune, doar nu corespunde vreunei extreme, vulnerabilitatea fiind așezarea în centrul ființei.

Prețul pe care îl plătim pentru a simți acceptarea, iubirea, bucuria este legat de identitatea noastră, de personalitatea noastră, de ego-ul construit (constructul) . Câți oameni sunt dispuși să plătească acest preț având în vedere că nu știu ce vor primi în schimb?

Ai observat că, de obicei, omul modern începe să învețe să devină vulnerabil după provocări copleșitoare pe care constructul nu le poate diminua efectele. Astfel, omul descoperă, în timp, că în spatele suferinței sale se află acceptarea, iubirea, bucuria, pacea.

Nu era nevoie de suferință însă dacă omul este condus cu o “mână forte” de construct și nu își permite să simtă, atunci suferința devine calea. Nu este calea ușoară, după cum am scris mai sus, însă câteodată este calea necesară.

Până când omul nu simte pe pielea sa beneficiile acceptării necondiționare, înțelegerii fără nevoia de a se învinovăți ori a învinovăți, iubirii, bucuriei, păcii, cât timp omul este condus de construct, nu își va permite să fie parte a vieții, considerându-se cumva în afara vieții și în conflict cu aceasta.

Iubirea, înțelegerea, acceptarea, acestea apar în mod natural atunci când omul nu mai simte conflictul, de aceea unii vor să se îndrăgostească pentru a simți măcar pentru puțin timp, pentru a ieși măcar temporar din ghearele constructului. Totuși, îndrăgostirea va rezolva temporar situația, ulterior constructul revenind la putere și aducându-l pe om din nou în suferință.

Nu este amuzant că acest construct este menit a ne proteja de suferință însă folosește suferința pentru a își menține puterea asupra noastră?

Oricât te-ai zbate pentru a rămâne agățat/ă de extreme, în această viață, nu va fi suficient, suferința te va urmări. Dacă alegi calea echilibrului, dacă înțelegi rostul suferinței și îi permiți să fie parte din viața ta, în mod paradoxal vei suferi din ce în ce mai puțin, pentru că nu vei mai avea nevoie.

Dacă nu te mai agăți de identitatea ta, de personalitatea ta ci evaluezi fiecare situație adaptându-te, pe cât poți, la ea, ca prin minune vei simți din ce în ce mai constant acceptarea, înțelegerea, iubirea, bucuria, pacea.

Asta nu înseamnă că nu vei mai pica, viața te va duce des înapoi către stările de care te fereai în trecut însă, de data asta, nu îți mai este teamă de acestea și le poți conține. Omul care învață să conțină stările joase a învățat deja să conțină stările înalte. Omul care nu se mai teme de stările joase permite stărilor înalte să fie parte a vieții sale, a călătoriei sale.

Altfel, se va feri și de unele și de altele și nu va înțelege mai nimic din experiența sa, confuzia, îndoiala, lipsa de acceptare, vinovăția, rușinea, frica de a pierde vor oferi combustibilul potrivit pentru constructul menționat mai sus.

Poate dura ceva timp până omul se eliberează măcar parțial din ghearele constructului, depinde de cât de mult se baza pe acesta în momentul începerii procesului însă fiecare pas către eliberare aduce acceptarea, bucuria, iubirea, înțelegerea, pacea în viața omului.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando