“Divide et impera” funcționează și este folosit la nivel mondial de toți. Fiecare încearcă să urce pe scara puterii și/sau a cunoașterii, creând separare și astfel diversiunea potrivită pentru ascensiunea lor. Nu mă crezi? Uită-te pe Facebook ori în rubricile de comentarii de oriunde, este un spectacol al separării.

Din această separare ies minorități extremiste, bine coagulate, care apoi ajung să dicteze pentru toți. S-a întâmplat în istorie de atâtea ori (vezi cruciadele, nazismul, comunismul, legionarismul, ș.a. )… Cât timp fiecare este ocupat cu propria persoană și cu a se simți regele/regina junglei, cu atât mai ușor de controlat vom fi. Ni s-au aruncat firimituri și ne batem toți pe ele.

Calea este a le lăsa acolo unde sunt și a ne găsi puterea în colaborarea geniilor noastre. Că nu știm că avem un geniu nativ pe care îl putem cultiva ulterior, asta este trist. Este atât de tristă situația încât sunt ceva oameni care nu mai pot percepe rostul, sensul vieții. Am ajuns o societate plină cu oameni depresivi, când pandemia depresiei putea fi evitată. Omul depresiv este un om care din cauza experiențelor prin care a trecut în copilărie, nu știe să se conecteze, se simte separat de ceilalți, de viață, de Întreg, de divinitate.

Realitatea ne arată că la câtă separare există în societate, singura soluție pentru o sănătate mentală adecvată este să ne găsim oamenii potriviți și să alegem să trăim printre ei. Altfel, mintea ne va fi atât de suprasolicitată încât va deveni aproape imposibil să ne putem gestiona ființa. Unui om traumatizat, îi va fi foarte greu să facă asta, doar separarea a devenit “acasă” pentru acesta iar ceilalți fiind dușmanii care îi vor răul .

Lucrând de ceva ani cu oamenii și cu unelte care m-au ajutat și mă ajută enorm, am început să observ cum rănile și traumele celor din jur se manifestă în prezent, de multe ori fără ca aceștia să realizeze asta. Oamenii cred că sunt bine însă e nevoie doar ca ceva minor să nu iasă în viața lor așa cum și-au plănuit, ca aceștia să pice de parcă s-a prăbușit cerul.

Suntem atât de separați încât am ajuns la concluzia că viața trebuie trăită de unii singuri, că responsabilitățile trebuie să fie doar ale noastre și nu pot fi împărțite cu alții. În lupta noastră pentru firimituri, ajungem să dăm în cap și să ne-o luăm, tocmai pentru că suntem în competiție. Firimiturile nu contează, banii, posesiile, puterea nu contează. Toate sunt trecătoare, efemere, calitatea vieții însă contează.

Calitatea vieții nu ține de firimituri ci de împlinire, ține de acel moment când noaptea când te culci zâmbești pentru că te simți susținut/ă, că ai oamenii tăi lângă tine, că ești acceptat/ă așa cum ești, că mâine te vei trezi și te vei bucura de ceea ce vei face. Cei mai mulți oameni se culcă cu grija zilei de mâine, simțind că dacă nu vor performa, își vor pierde firimiturile. Dacă aceasta nu este rețeta pentru depresie, nu știu care ar fi…

Oameni, sunteți separați de puterea voastră, de geniul vostru, vi se oferă o ofertă otrăvită, vi se cere să vă separați de geniul vostru astfel încât să fiți validați în societate. Vi se oferă pe tavă, de mici, rețeta pentru o viață chinuită, o viață cu care ajungeți să vă obișnuiți și pe care să o considerați ca fiind normală. Dacă nu reînvățați să colaborați, separarea vă va menține în neputință, vă veți simți nesusținuți și singuri.

Calea către reconectare nu este ușoară pentru mintea programată de mică să se separe. O știu pe pielea mea, însă treptat, cu pași mărunți, ajungem să ne reconectăm cu geniul nostru și astfel învățăm să ne conectăm și cu ceilalți. În timp, vom învăța să nu mai “punem botul” la firimituri ci să ne creăm singuri felul principal, cel cu adevărat hrănitor.

Sunt oameni care au încercat să renunțe la firimituri dintr-o dată și nu puțini au suferit crunt. Aceștia au uitat că orice durează timp și blândețea și răbdarea reprezintă aliații noștri în proces. Aceștia au vrut să oprească suferința, încercând să se separe de aceasta. Observi sămânța separării și în această încercare nereușită?

În timp, ajungem să facem pace cu suferința și astfel să nu mai avem nevoie de ea, până atunci ne îngrijim și ne acceptăm și ne iubim așa cum suntem. Nimeni nu este perfect, nimeni nu este mai special, suntem fiecare dintre noi la fel de ordinari în esență. Geniul nostru este ordinar, nu este special, când înțelegem asta, ne liniștim și începem să ne dăm jos de pe piedestal ori îi dăm jos pe alții de pe piedestalul pe care i-am pus.

Separarea este aici pentru a fi integrată, nu poate fi alchimizată printr-o altă separare.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando