Subiectul despre care scriu astăzi este unul delicat și este despre vindecare. Ceea ce o să scriu mai jos reprezintă o interpretare a propriului meu proces și ce am observat din lucrul cu oamenii. Nu reprezintă adevărul absolut, nu îmi propun ca ceea ce scriu să se potrivească tuturor, ca oricare articol pe care l-am scris, cel mult poate inspira pentru a avea conștientizări care, în timp, duc la integrări.

Că tot am scris despre integrări, integrarea este pentru mine vindecarea pe care o căutăm. Pentru că una dintre uneltele cu care lucrez este Cheile Genelor, aș putea spune că integrarea reprezintă modul în care adăugăm informație în ADN-ul nostru ca apoi să se ducă direct către celulă. Cum aducem acea informație în corp, aici este toată „șmecheria”.

Lucrând din 2008 în facilitarea proceselor de învățare pentru adulți, unul dintre cursurile de succes pe care l-am susținut a fost despre influență, persuasiune și manipulare. Studiind fenomenul, există două moduri în care influența / persuasiunea / manipularea se întâmplă, ori prin repetiție ori prin șoc. Am observat că același proces este legat și de integrare, integrarea se produce prin repetiție ori prin miracol (șoc).

Ambele sunt la fel de importante, atât timp cât suntem conștienți sau avem abilitatea de a conștientiza și a înțelege ceea ce se întâmplă. Miracolul fără conștientizare și integrare ulterioară, s-ar putea să ne întoarcă, în timp, înapoi de unde am plecat. Cel mai bun exemplu pe care îl am este îndrăgostirea. Oamenii care erau singuri, nefericiți și dintr-o dată s-au îndrăgostit, se vor simți bine un timp ca apoi să revină treptat la nefericirea de dinainte. La fel se întâmplă și cu miracolele pe care le resimțim în procesul nostru de vindecare, e posibil să ne ducem la un curs ori retreat și acolo să se întâmple un astfel de miracol însă dacă nu integrăm ceea ce am obținut acolo, e foarte probabil ca suferința să revină.

Repetiția fără conștientizare s-ar putea să ducă la un moment dat la a ne opri și astfel la a pune pauză procesului și deci a amâna integrarea. Am ajuns la concluzia că vindecarea care vine prin integrare, vine datorită stabilizării la nivele înalte de conștiență, totul începând cu nivelul optimismului apoi continuând cu nivelul acceptării și ajungând la nivelul înțelegerii. Aceste niveluri nu pot fi mimate, ele sunt trăite ca un efect ori nu sunt trăite.

A ne chinui să fim optimiști, să acceptăm ori să înțelegem ceea ce ni se întâmplă sau ni s-a întâmplat doar pentru că așa scrie într-o carte sau ne-a spus cineva duce la separare interioară, ceea ce blochează procesul de vindecare. Doar în timpuri de război, nu mai sunt suficiente resurse pentru nevoile autentice umane, conexiune, vulnerabilitate și deschidere, nu? Nu degeaba există Calea fără Efort (Wu Wei), care pentru mine înseamnă calea integrării, atunci când ai integrat, manifești fără efort ceea ce ai integrat.

Pentru a ne vindeca mai e ceva foarte important de menționat înainte de a discuta cum facem asta, este important să observăm și să facem pace, pe cât putem, cu schimbarea. Totul este într-o dinamică continuă, ceea ce ieri era valabil, s-ar putea ca azi să nu mai fie valabil. Ceea ce ieri funcționa, azi s-ar putea să nu mai funcționeze. Dacă nu înțelegem că totul este în schimbare, vom rămâne blocați în tipare de gândire care nu ne mai servesc, tipare pe care le considerăm adevăruri absolute și care nu pot fi dărâmate de nimeni, doar am suferi pierderea propriei noastre identități.

De multe ori boala ori trauma reprezintă mijloacele prin care corpul și cu mintea noastră s-au adaptat unei schimbări și ne pot arăta locurile unde ne agățăm în continuare de niște adevăruri absolute care nu mai au relevanță în zilele noastre.

Acum să mergem către CUM, cum ajungem la integrare și deci la vindecare. Pentru a integra, avem nevoie să ne deschidem către a observa și a conștientiza, asta e clar. Ca exemplu, nu putem relaționa romantic cu oricine din lumea asta, ne deschidem față de cine ne deschidem, față de cine nu ne deschidem, chiar dacă poate ne-ar fi benefic, nu ne deschidem.

La fel este și procesul nostru de vindecare, deschiderea este cheia. Tot citesc pe Internet despre oameni care spun că persoana care lucrează în procesul de vindecare trebuie să aibă diplome, specializări și cunoaștere, altfel nu o să funcționeze. E foarte posibil ca omul cu această mentalitate să țină atât de mult la ceea ce consideră că este adevărat, încât să se închidă la orice altceva, considerând că este fals.

Din punctul meu de vedere, acesta este un mod mult prea limitat de a percepe realitatea și cel mai bun exemplu este efectul Placebo. Din păcate, am fost învățați / educați într-un mod mult prea rigid și astfel am pierdut contactul cu ceea ce este real, alegând să percepem doar o bucățică infimă a realității din fața noastră. Ne-am pierdut naivitatea și astfel, paradoxal, am devenit mult prea naivi față de adevărurile noastre percepute.

Integrarea se produce cu deschiderea, un om poate integra atât timp cât se deschide iar uneltele devin irelevante, atât timp cât omul se deschide față de ele. S-au vindecat oameni din homeopatie, din constelații familiale, din lucrul cu psihoterapeuții, din lucrul cu vindecătorii energetici. Chiar ascultam un podcast a lui Russel Brand cu Derren Brown, un maestru al iluziilor și hipnozei pe care îl urmăresc de prin anii 2000 și acesta spunea că a făcut un spectacol în care a dorit să arate cum oamenii se păcălesc ducându-se la diverși șarlatani care le promit că îi vindecă.

Astfel, Derren Brown a jucat rolul șarlatanului și surprize, surprize, au fost oameni (un procent mic) care s-au vindecat și care încă îi mai trimit și acum emailuri de mulțumire la mulți ani de la acel spectacol. Acesta era total uimit de ce s-a întâmplat, spunând foarte clar că nu asta i-a fost intenția ci pur și simplu a fost luat prin surprindere de efect.

Asta îmi arată ceea ce am observat și eu, nu cineva din exterior ne vindecă, acela poate fi și un șarlatan ci încrederea și deschiderea noastră față de procesul de vindecare. Noi ne vindecăm, cei din exterior ne pot susține procesul însă noi suntem cei care ne rescriem ADN-ul. Mai există într-adevăr miracolul care se poate întâmpla când stăm în preajma unui om care are are un nivel al conștienței atât de înalt încât ne poate susține cu blândețe și empatie și astfel ne facilitează procesul, însă până la urmă tot noi alegem să stăm pe lângă acel om.

ADN-ul nostru este menit pentru a fi scris și rescris, este ca un document word, așteaptă ca informația să fie ștearsă ori scrisă ori rescrisă, astfel încât să știe ce mesaj transmite către celule. De aceea, părerea mea în acest moment este că vindecarea / integrarea este posibilă datorită deschiderii și vulnerabilității care vin în mod natural din accesarea nivelurilor optimismului, acceptării și înțelegerii. Mai multe despre aceste niveluri poți citi în cărțile lui David R. Hawkins.

Modul în care ajungem la acestea este simplu însă necesită practică, a nu ne mai crede adevărurile absolute ci a ne deschide treptat către ceea ce este necunoscut. În cazul propriu, ceea ce scriu reprezintă 10% cunoscut și 90% necunoscut însă curajul de a intra în necunoscut, duce la creearea unui articol. La fel e și cu vindecarea, intrarea în necunoscut, ne duce să transmutăm ceea ce ne este cunoscut, în aceste cazuri fiind boala ori trauma. Dacă rămânem blocați în ceea ce știm, ADN-ul nostru nu va primi informație nouă, proaspătă și astfel lucrurile rămân, de cele mai multe ori, la fel.

Nu am de unde să știu cât poate dura un proces de integrare, aș putea spune că depinde foarte mult de câtă informație din ADN trebuie transmutată. Poate dura zile, luni ori chiar ani, ce contează este deschiderea, să ne deschidem în continuare față de necunoscut. Astfel, prin a sta față în față cu necunoscutul, a face pași mici, nu mari și dintr-o dată, în necunoscut, devenim adaptabili și ceea ce ne este cunoscut și nu ne mai servește, putem observa de îndată.

Înainte să închei acest articol, mai doresc să precizez ceva, procesul necesită susținere. Am menționat mai sus că deschiderea să fie cu pași mici și deci treptată și funcționează cel mai bine atunci când avem susținere. Susținerea poate fi a prietenilor ori a unui grup de susținere, a familiei, oricine ne poate accepta, înțelege și susține optimismul. Susținerea este necesară pentru a nu prelua 100% din responsabilitatea procesului nostru ci înțelegând că suntem o echipă unde fiecare are rolul său.

Când (re)învățăm să funcționăm în echipă, în mici triburi, funcționăm ca o formație muzicală și armonia creată de acolo susține vindecarea tuturor celor implicați.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando