De ce partenerul / partenera nu se schimbă? | SUBIECTE PENTRU O INIMĂ DESCHISĂ #27

Orlando Daniel

Orlando Daniel

Într-o relație, degeaba îi ceri celuilalt să se schimbe, aceasta este o cale rapidă către dezamăgire și suferință. O schimbare durează timp și necesită, observare, experiențe și integrare. Dacă omul de lângă tine acceptă compromisul de a se schimba, pentru tine, această schimbare va fi temporară.

Pentru a nu suferi, de multe ori, omul se păcălește singur, încercând să schimbe pe cei din jur. Ce face, de fapt, este că amână inevitabilul, să își facă procesul său interior, proces care, în timp, va duce la gestionarea și apoi vindecarea aspectelor care dor (rănile și traumele).

De aceea, relația devine câmpul unde rănile și traumele apar într-un spațiu sigur pentru a fi observate și apoi vindecate. Probabil unii dintre voi veți strâmba din nas când citiți despre “spațiul sigur” știind că în cele mai multe relații, spațiul este de fapt un câmp de luptă, un loc unde rănile și traumele revin și sunt susținute de rănile și traumele celuilalt.

Nu degeaba atragem în relații oameni care să ne apase unele butoane, acelea sunt de fapt aspecte pe care ar fi bine să le observăm pentru că ne fac să ne simțim slabi și neajutorați. Prin decondiționare mentală și emoțională. în timp, ceea ce ne făcea să ne simțim slabi și neajutorați devine stâlp de susținere a puterii noastre.

Relațiile necesită curaj pentru că nu avem cum să fugim în ele. Nu puțini se păcălesc că intră în relațiile ideale, descoperind în scurt timp cum li se apasă butoane dureroase. Nu există altă cale pe care să o cunosc în afara căii revenirii către sine.

De acolo ne construim realitatea și observăm că atunci când un aspect dureros se vindecă, nu îl mai atragem în viața noastră, ba mai mult, viața vine cu recompensă: ne simțim din ce în ce mai acceptați și iubiți. De ce? Pentru că ne acceptăm butoanele, avem încredere că se vor dezactiva treptat în timp și ne iubim din ce în ce mai profund.

Cheia e la noi, nu la celălalt.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando

Dacă ți-a plăcut articolul, îmi poți oferi orice altceva dar nu o cafea (nu beau cafea :) ) sub forma unei mici donații. Această donație poate fi unică sau poți alege să fie lunară (în cazul în care dorești să susții scrierea acestor articole și menținerea lor în această formă gratuită pentru toți).

Mulțumesc ❤️
Orlando

Doresc sa donez aceasta suma  
ro_RORomână