De cele mai multe ori această alegere este făcută pentru că așa am fost obișnuiți. Am fost obișnuiți să ne chinuim, am fost obișnuiți să ne zbatem, să răzbatem, am fost obișnuiți să ne închidem pentru a supraviețui și a face ziua să treacă mai lin. Conform zicalei cunoscute „atunci când singura ta unealtă este un ciocan, toate problemele ți se vor părea niște cuie”, alegem suferința ca stil de viață pentru că doar asta știm.

Viața este simplă, incredibil de simplă, noi alegem să o complicăm. Când mi s-a cerut o recomandare pentru a transcende suferința și am oferit-o, au fost situații când m-am lovit de răspunsuri de genul: „dar este prea greu” sau „nu am timp” sau “cum să mă deschid când sunt atacat/ă de cei din jur?”. Și eu am fost unul dintre acei oameni ce găseau scuze pentru a nu mă deschide și astfel îmi blocam procesul.

Și acum am momente când mă închid însă acum înțeleg ce se întâmplă și datorită acestei conștientizări ce face de cele mai multe ori este să nu acționez ci să aștept momentul când mă voi deschide din nou. Doar atunci acțiunea va avea efectul cu adevărat benefic pentru mine și pentru cei din jur.

A transcende suferința presupune deschidere, presupune vulnerabilitate conștientă, presupune a ne conecta la nevoile noastre și a ne conecta la întreg. Poate părea o afirmație “spiritualistă” însă nu este chiar așa. Când ne deschidem față de viață, observăm că avem tot ce ne trebuie pentru a fi bine.

„Dar cum să mă deschid față de viață?”

Aici răspunsul este simplu doar că necesită practică: “alege să nu mai joci rolul de victimă a ta, a celorlalți și a vieții”. Victima nu dorește să fie bine pentru că și-ar pierde identitatea fără persecutor sau salvator. Victima nu dorește să se detașeze de traumă pentru că s-a atașat atât de puternic încât a devenit o parte a identității sale. Știu că nu este un proces neapărat ușor, știu că poate dura timp până se produce dezidentificarea, ce am observat este că deschiderea este posibilă și astfel omul descoperă că poate trăi și fără persecutor și fără a aștepta salvarea din exterior.

Omul care suferă emoțional și rămâne în suferință, s-a închis față de exterior. Închiderea sa presupune faptul că nu lasă mai nimic din exterior să îi ofere sprijin, de cele mai multe ori din teama de a nu fi din nou dezamăgit și de a suferi și mai mult. Chestia este că viața ne oferă tot sprijinul de care avem nevoie, doar de deschidere față de viață e nevoie. Însă deschiderea față de viață presupune a trece și prin eșec și dezamăgire.

De aceea recomand oricui să înceapă și să se dedice unui proces de decondiționare mentală și emoțională. Tot ce se întâmplă în proces este a ne obișnui mintea și corpul că este în regulă să ne doară și că ne putem reveni singuri și astfel să nu ne mai identificăm cu victima ce ține cu dinții de propria traumă. Procesul se realizează în modul „2 pași înainte, 1 înapoi” și astfel, în timp, omul care înainte suferea cronic ajunge să se simtă din nou puternic pentru că observă că viața îi oferă, tot ce trebuie să facă este să se deschidă.

Unui om care alege izolarea din cauza suferinței îi este foarte greu să se simtă puternic pentru că omul este construit să colaboreze cu ceilalți. Avem nevoie cu adevărat de ceilalți, nu putem de unii singuri. Păcăleala acestei societăți este “visul american” prin care ți se sugerează că poți reuși de unul singur. Nu degeaba sunt atâți americani depresivi și dependenți de antidepresive…

Ce am observat este că atunci când mă deschid și cer ajutorul, fără a avea așteptări legate de răspunsul primit, viața îmi oferă. Ce recomand oricui a observat că suferă este să lase treptat încăpățânarea cu care ține de convingerile sale și să se deschidă față de viață și față de ceilalți chiar dacă poate părea greu sau imposibil. Propun pașii mici în această direcție, nu salturi uriașe.

Rezultatele vin garantat însă e nevoie de răbdare. Doar cei încăpățânați sunt nerăbdători să atingă perfecțiunea, restul aleg să fie oameni și să se bucure de experiență. Din păcate nu am prea fost învățați să ne bucurăm de viață și de aceea este esențial să învățăm asta.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando