Acest articol este despre modul în care noi credem că vrem să avem relații împlinitoare însă în realitate creăm exact invers. Motivul ține de acele tipare / programe / condiționări pe care le respectăm fără a le confrunta, pe care le respectăm fără a ne da seama de motivul pentru care o facem.

Spre exemplu, un om care s-a simțit trădat de către părinții săi, va căuta să fie trădat mai departe în relațiile sale, este atras preponderent de oameni care să îi apese acest buton. Este foarte posibil să considere persoanele care nu îi apasă acest buton ca fiind neatrăgătoare și de nefrecventat chiar.

Vrem să suferim pentru că am asociat suferința cu viața, cu iubirea. Un moment de suferință din copilărie ne poate marca deciziile la vârstă adultă, pentru că inconștient încercăm să recreăm acel moment din copilărie. Și paradoxal este faptul că foarte probabil avem nevoie să facem asta, pentru că recreăm tot timpul momentul pentru a îl trăi altfel, pentru a îl transcende, pentru a nu mai fi afectați în viitor de acea rană.

Aici intervine conștiența, omul conștient își poate trăi rana și astfel să descopere, treptat, că singur/ă își crea suferința, singur/ă își tulbura mintea și zdruncina emoțiile. Dacă nu mă crezi și consideri că rana ta este mai dureroasă ca a altuia, te invit să observi cum unii oameni nu sunt afectați de ceea ce te afectează pe tine.

Spre exemplu, dacă ești o persoană care tresare și se enervează de fiecare dată când partenerul/a se uită la altcineva, să știi că sunt alți oameni care fac schimb de parteneri și se bucură de asta. “Dar eu nu sunt ca ei, nu mă compara cu ei” ar putea spune o astfel de persoană și aș fi 100% de acord cu ea. Într-adevăr suntem diferiți și suntem răniți diferit, ceea ce nu te afectează pe tine poate afecta pe altul și invers.

Dacă alegem să interacționăm cu ceilalți protejându-ne rănile, ne vom dezamăgi foarte rapid. Ți s-a întâmplat vreodată să îi spui niște cuvinte pe care tu le consideri neutre unei persoane și acea persoană să reacționeze emoțional, fiind jignită de cei i-ai spus? Cel mai probabil ai fost și tu în rolul acelei persoane, fiind jignit/ă de cuvinte pe care cealaltă persoană ți le-a spus cu drag. Mie mi s-a întâmplat să spun ceva dintr-o zonă de iubire, de deschidere și cuvintele mele să aducă la suprafață rănile celeilalte persoane.

Dacă nu decidem să alchimizăm treptat rănile și astfel să le închidem, cel mai probabil înseamnă că am devenit dependenți de rănile noastre și de suferința pe care acestea ni le cauzează. Din această poziție orice fel de relație te va dezamăgi profund, pentru că de fapt prioritatea nu este relaționarea cu celălalt ci relaționarea cu rănile tale. Nu dorești să lași pe celălalt să te ajute să percepi și altfel realitatea ci doar dorești să ți-o confirmi pe a ta.

Știi de ce unii oameni sunt foarte posesivi cu partenerii lor? Pentru că știu că nevoia autentică de libertate a partenerului le va provoca mult iubita suferință.

Știu că aceste cuvinte din ultimele paragrafe pot cauza reacții emoționale puternice unui om care ori este la început de proces ori nu l-a început încă și îmi asum asta. Totuși, dacă nu spunem lucrurilor pe nume, rămânem blocați în propria noastră percepție pe care o considerăm adevărul absolut.

O relație dacă nu aduce relaxare partenerilor, dacă nu oferă libertate completă celuilalt, dacă nu există lejeritate, intimitate, respect, atunci e doar o relație de autodescoperire, nimic mai mult. Acolo construcția exterioară ori nu se realizează ori aduce exces ori lipsă, niciodată echilibru. Acolo suferința este calea, ei crezând că așa trebuie să fie lucrurile, doar așa li s-a întâmplat și în copilărie. Nevoile lor autentice nu contează ci ce contează este ca suferința emoțională să existe, astfel încât să le fie familiar.

Dacă omul nu își descoperă nevoile într-o astfel de relație și nu le urmează, va fierbe acolo la foc mic, fix ca proberbiala broască. Lumina din ochi i se va stinge treptat, vitalitatea îi va scădea și corpul său va părea din ce în ce mai nelocuit.

O relație vindecătoare presupune ca cel puțin unul dintre parteneri să fi ajuns să își înfrunte rănile, fără a crea conflict cu acestea și astfel să le înțeleagă și să se împrietenească cu ele. Din acel loc, relaxarea, libertatea, lejeritatea, intimitatea, respectul devin o constantă în relațiile acelui om. Paradoxul este că degeaba îl cauți pe cel care o să te ajute să te vindeci dacă nu îți începi tu procesul, motivul este că nu va exista rezonanță între voi și relația nu are cum să “prindă”.

Tu ce cultivi în relațiile tale? Cultivi relaxarea? Cultivi libertatea? Cultivi lejeritatea? Cultivi intimitatea? Cultivi respectul? Dacă nu, înseamnă că ai ales să cultivi suferința și ar fi bine să îți observi această dependență. Eu am observat-o pe a mea, nu e confortabil să fac asta însă îmi oferă luciditate și treptat mă ajută să nu o mai accesez.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando