Subiectul pe care îl abordez în acest articol este dependența de superioritate și fuga ori teama de inferioritate. Cine vrea să fie inferior, când din școală am fost puși unii împotriva altora și inevitabil fiind comparați cu colegii noștri?

Însă, pentru a fi cu adevărat liberi, e foarte posibil să fie necesar să fim confortabili simțind și inferioritatea.

Fără a fi confortabili să simțim și inferioritatea, devine aproape imposibil să creăm legături trainice cu ceilalți, să creăm legături de prietenie autentice. Prietenia se crează undeva între superioritate și inferioritate, este în acel punct de echilibru unde se realizează un dans între superioritate și inferioritate, nelegându-ne de vreuna dintre ele.

Observând modul în care relațiile sunt portretizate în filme și seriale, devine foarte clar ce fel de societate am creat. Majoritatea oamenilor din această societate este dependentă de superioritate, o consideră a fi o zonă călduță, a fi zona de împlinire, de relaxare, de libertate, locul unde presiunea este suportabilă.

Când suntem tot timpul în gardă pentru a ne valida superioritatea, apărându-ne cu zidurile noastre înalte, construite pentru a nu simți inferioritatea, nu vom putea fi vreodată nici relaxați, nici liberi, fiind sclavii dozei de superioritate și presiunea va fi mai mult decât putem duce.

Viața devine copleșitoare pentru dependentul de superioritate și ce face acesta pentru a se liniști? Exact, își caută o altă doză de superioritate. E celebrul “chasing the dragon”, alergarea după dragon, pe care dependenții de heroină o experimentează. Dragonul nu îl va prinde niciodată iar doza îi va înrăutăți situația.

Peste tot omul modern vrea să își valideze superioritatea, vrea să fie superior la locul de muncă, vrea să fie superior în relația sa, vrea să fie superior prietenilor, vrea să fie superior chiar și sieși. Ce reușește este doar să fie momit și manipulat de marketingul agresiv al companiilor care îi promit că se va simți mai bine dacă va cumpăra produsul sau serviciul lor, menținându-și sentimentul de superioritate.

Uitați-vă la cele mai multe reclame, uitați-vă la modul în care companiile concurează una cu cealaltă. Fiecare vrea să fie mai presus ca cealaltă, oare asta aduce împlinirea celor care lucrează acolo? Poate le aduce doza însă doza se duce repede, apar alți competitori și atunci trebuie să devină și mai agresivi.

Peste tot competiția aceasta acerbă oferă doza de superioritate unora și altora depresia că se simt cumva inferiori. Oare câți tineri sunt depresivi că se uită la vedete și își plâng de milă că ei nu trăiesc acea viață? Oare câți adulți sunt depresivi pentru că la locul de muncă se simt în poziție de inferioritate față de cei de acolo?

Există și competiția sănătoasă, aceasta însă este competiția între prieteni, competiția care duce ulterior la colaborare. Acum suntem rivali însă o facem doar să ne ascuțim simțurile, ca niște pui de lei care se joacă.

Mai are rost să vorbim despre modul în care oamenii relaționează? Cele mai multe relații sunt locuri unde se primesc doze de superioritate care ajung până când unul dintre parteneri se va simți inferior și va intra în sevraj. Am ajuns ca relațiile să nu fie centru al prieteniilor ci închisori în care ne protejăm pentru ca exteriorul să nu ne fure ceea ce credem că deținem. Dacă cineva ar veni și ne-ar “fura” iubitul/a, ne-am simți imediat inferiori și astfel sevrajul va apărea.

Nu este ciudat că relațiile intime interumane, cele care conectează profund indivizii, au ajuns să fie una dintre cauzele principale pentru tristețe și resentimente? În loc ca relațiile să ne apropie, ele ne separă și ne îndepărtează de semenii noștri. Am pus mâna pe “fraier/ă” și credem că ne-am luat doza de superioritate, ne simțim bine.

Însă pentru cât timp?

Ne mai întrebăm de ce, ca regulă, oamenii se simt nefericiți? Omul este construit pentru a trăi în comuniune cu alți oameni. Abilitățile noastre sunt complementare cu ale altora și astfel împreună ne susținem pentru a trece mult mai ușor peste provocări.

Omul modern a uitat asta complet, spre exemplu, în multe firme/companii, am ajuns să trimitem un om să facă treaba a mai mulți. “Lasă-l pe fraier că se descurcă, doar așa își ia doza de superioritate”…
Cât de ușor îți este să simți inferioritatea? Acea inferioritate vine dintr-o percepție sau vine dintr-o acțiune a unui alt dependent de superioritate care își vrea doza? Dacă vine dintr-o percepție, acolo e dependența ta. Dacă vine dintr-o acțiune a altuia, atunci lasă-l în dependența sa, tu vezi-ți de viață.

Dacă nu le mai dăm celorlalți dozele de superioritate, ajungem să ne validăm în mod natural, prin prietenie, prin bucuria de a împărtăși viața alături de ceilalți. Nu ne validăm pentru a ne lua doza ci validarea vine organic prin colaborare.

Oare câți oameni sunt pregătiți să simtă inferioritatea, astfel descoperind treptat că dependența de superioritate poate fi depășită? Dacă ești dependent/ă de superioritate, ce crezi că se va întâmpla dacă vei accepta că inferioritatea nu este letală, ba chiar amuzantă și când este povestită, te apropie de ceilalți?

Dacă te simți singur/ă în viața ta și ți-ai dori prieteni, îți recomand să te evaluezi dacă ești dependent/ă de superioritate. De acolo, îți recomand un proces de decondiționare mentală, emoțională și fizică pentru a te expune din ce în ce mai mult la a simți inferioritate.

Când te-ai expus suficient, descoperi că inferioritatea este la fel ca superioritatea, o unealtă și astfel, în mod organic, alegi calea de mijloc: prietenia. Acolo găsești tot ceea ce ai căutat cu ajutorul dependenței de superioritate și nu ai găsit vreodată.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando