Sunt părinți care atunci când copilul lor nu este bine, este trist, furios, neliniștit, apatic, ori chiar bolnav, intră în agitație și încearcă să se dea peste cap astfel încât acel copil să fie bine. Unii dintre ei devin agresivi și încearcă să schimbe cu forța starea copilului ori reacționează cu agresivitate către cei pe care îi învinovățește, alții devin fataliști și resemnați și cred că e “stricat copilul”.

Tot ce are nevoie copilul este de deschidere și vulnerabilitate, nimic mai mult, nimic mai puțin. Copilul NU are nevoie de soluții, pentru că poate unele dintre ele au nevoie de luni pentru a se materializa.

Un copil nu are nevoie să fie tot timpul bine, are nevoie să înțeleagă că e în regulă dacă nu este bine și că are parte de susținere pentru a își reveni. Susținerea vine doar din vulnerabilitatea părintelui sau îngrijitorului, nu din ordine sau soluții.

Astfel, copilul își poate găsi de unul singur mecanisme de gestionare a provocărilor și astfel se pregătește pentru a avea o viață bună, o viață în care să aibă încredere în sine și să susțină pe cei care au nevoie, la fel cum a fost și acesta susținut când era copil.

Știi acei copii care au avut de toate când erau mici însă nu au avut parte de deschiderea părinților? Cum au ajuns să se comporte aceștia la vârstă adultă? Oare au dezvoltat un complex prin care nimic nu este suficient și oricât ar primi, ei nu sunt bine? Oare de ce? …

Așa că dacă ai copil și acesta nu este bine, îți recomand cu căldură să nu încercă să schimbi copilul ci să schimbi mediul, mediul tău interior, mediul tău exterior și să devii vulnerabil/ă față de acesta. Nu uita că îngrijorările tale, de cele mai multe ori, nu sunt și îngrijorările copilului, așa că ce rost are să i le transmiți?

Arată-i că ești acolo, chiar și când nu este bine, arată-i asta prin prezență, prin caracter, nu prin a îi face servicii sau a îi face pe plac. Copilul, la fel ca orice adult, nu are nevoie să i se facă pe plac, doar cu cât încercăm să facem pe plac cuiva, cu atât mai greu ne va fi să creăm o conexiune cu acesta.

De aceea, percep modul în care guvernanții încearcă să “ne salveze” prin restricții și forță (poliție și armată) ca fiind rezultatul lipsei de conexiune și vulnerabilitate când aceștia erau copii. Dacă vom continua să procedăm la fel cu copiii noștri, tot astfel de conducători vom avea și îți garantez că oricât de mult ar încerca aceștia să ne facă pe plac și să ne salveze, tot nemulțimiți vom fi pentru că mulțumirea interioară vine din încredere că “mă pot descurca” și astfel gestionarea provocărilor se face cu minimul necesar de frică, furie, rușine și alte stări joase care ne pot perturba.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando