Se spune că a doua natură a omului este obișnuința, avem tendința ca ceea ce preluăm, de obicei de mici, să repetăm la vârsta adultă sau când creștem să dezvoltăm noi obișnuințe conectate cu cele din copilărie. Spre exemplu, putem dezvolta dependențe specifice adulților (alcool, tutun, sex), dependențe care sunt conectate de obiceiuri pe care le aveam de mici.

Există și tabieturi care ne sunt benefice, acestea sunt legate de conexiunea pe care o avem cu noi și cu exteriorul. Spre exemplu, dacă obișnuim ca atunci când corpul dă semne de oboseală să ne ducem la culcare sau să măcar să ne întindem puțin, indiferent de cei spun cei din jur (și atât timp cât nu există o urgență reală), am putea spune că acel obicei este unul benefic pentru că ne protejează corpul și totodată ne protejează de oameni care vor să profite de timpul, de energia și de resursele noastre.

Geniul nostru nu este legat direct de aceste obișnuințe, obiceiuri, tabieturi sau cum oricum altcumva dorești să le spui însă poate fi hrănit sau asanat de acestea. În afară de tabieturile individuale există obiceiuri familiale, culturale sau chiar sociale, obiceiuri care pot influența un om ori să își manifeste geniul ori să și-l asaneze de dragul acestora.

După cum scriam în celelalte articole, geniul nostru reprezintă funcționarea eficientă a ființei, colaborarea optimă între inteligențe și astfel capacitatea acestuia de a transforma realitatea se poate manifesta. Geniul nostru e ca un cuptor care transformă starea inițială a ingredientelor într-o altă stare, nouă, am putea spune mai gustoasă și poate chiar mai hrănitoare pentru cel care le-a introdus în cuptor. Geniul este unealta principală a corpului nostru în adaptarea noastră la mediul exterior.

Ce putem face atunci când mediul exterior nu este propice Geniului nostru? Răspunsul este paradoxal, ne adaptăm în consecință și astfel nu lăsăm mediul să ne contamineze, să ne corupă astfel încât să ne asanăm Geniul în favoarea a ceea ce exteriorul ne cere.

Într-o carte despre I Ching am citit o legendă foarte interesantă despre un împărat chinez care avea tendința să își omoare apropiații când aceștia dădeau semne că vor binele poporului în detrimentul împăratului. Acesta omorâse miniștri, rude, apropiați ai curții, ba chiar omorâse de dragul soției, atunci când aceasta dorea să scape de cineva.

Unchiul împăratului și-a dat seama ce se întâmplă și pentru a scăpa, s-a adaptat și s-a făcut că și-a pierdut mințile. Astfel a devenit unchiul nebun al împăratului. Împăratul, la un moment dat i-a dat pe mâna unchiului o provincie mai îndepărtată, provincie care în timp a devenit Coreea.

Cum unchiul care se prefăcea că este nebun studia I Ching-ul și se pare că datorită I Ching-ului a rămas în viață (I Ching-ul fiind Cartea Schimbării ce ajută de mii de ani oamenii să se adapteze contextelor pe care le trăiesc), legenda spune că acesta este motivul pentru care pe stindardul Coreei acesta a lăsat 4 dintre trigramele hexagramelor din I Ching, Apă, Foc, Pământ și Cer. Pe steagul Coreei de Sud vei găsi aceste trigrame și în zilele noastre.

Viața presupune adaptare, trecerea anotimpurilor ne oferă această posibilitate de a învăța să ne adaptăm, îmbătrânirea la fel, viața este o schimbare continuă iar Geniul este menit să ne ajute să ne adaptăm. Atunci ce oprește o mare parte dintre locuitorii societății moderne să se adapteze? Răspunsul este simplu, obiceiurile, obișnuințele de care s-au atașat și care nu sunt conforme cu nevoile lor din prezent.

Ai observat cum unii oameni parcă trăiesc viața părinților sau a altor figuri autoritare, adoptând tipare de la ei, tipare care de multe ori nu li se potrivesc?

Ai observat cum unii oameni parcă încearcă cu disperare să trăiască conform versiunii lor viitoare, încercând să fie altfel tot timpul, neglijându-și astfel nevoile reale din prezent?

Geniul nostru este ancorat momentului prezent, cum momentul a trecut, Geniul nostru a trecut la braț cu momentul. Motivul pentru care oamenii nu își permit să fie în prezent este dat de stările joase, frică, rușine, vinovăție, suferințe emoționale, furie, mândrie, etc. Stările joase dacă nu le lăsăm pe “mâna” Geniului au tendința să ne erodeze corpul și să ne înrăutățească existența. Geniul nostru știe ce să facă cu stările joase, problema este că ne-am obișnuit să încercăm să le rezolvăm altfel, nu cu aportul Geniului.

Trăim într-o societate plină cu oameni blocați în stările joase, oameni care nu se pot adapta, nu s-au obișnuit să se adapteze. Vreau să menționez că adaptarea nu înseamnă a denigra tot ceea ce s-a întâmplat în trecut, ba dimpotrivă, adaptarea reprezintă onorarea trecutului și a lua ceea ce este important din trecut și ne ajută în prezent.

Dacă nu învățăm noi să ne adaptăm momentului prezent, nu vom putea susține generațiile următoare pentru a se putea adapta și astfel vom trăi în continuare în separare, unii fiind blocați în trecut, alții în viitor iar provocările momentului prezent pot deveni din ce în ce mai copleșitoare.

Fiecare obicei ar fi bine să fie reevaluat, mai ales dacă este impus unor copii, spunându-le acestora că este pentru binele lor, în realitate fiind o invitație pentru asanarea Geniului și astfel luându-i-se acelui copil cea mai importantă unealtă pe care o are în această viață.

Fără Geniu omul este pierdut, pentru că va căuta să se refugieze în obiceiuri construite de propriul mecanism defensiv ori preluate de la alții pentru a găsi alinare. Alinarea de multe ori înseamnă amorțirea Geniului, “tocirea lamei ascuțite” a acestuia și asta presupune că nevoile nu vor fi îndeplinite.

Uită-te în jur, observă cum societatea este plină de produse și servicii care oferă alinare, pseudo-confort. Intră într-un supermarket sau hipermarket sau mă-samarket și uită-te la ceea ce se vinde cel mai bine.

În societatea modernă, ca regulă, obiceiurile noastre au devenit doar sursă de alinare!

Nu e nimic în neregulă cu alinarea, chiar ajută! Fără alinare în momente copleșitoare, s-ar putea să ne trezim cu răni sau traume ulterioare. Problema este că viața omului modern a devenit plină de momente copleșitoare, oamenii nu mai știu cum și ce să facă pentru a găsi împlinire în această realitate.

Adaptarea la nevoile noastre nu reprezintă o cale a moralei umane (pseudo-morala bazată pe valori impuse menite pentru a controla, nu pentru a elibera), ba chiar o poate încălca. Adaptarea la nevoile noastre s-ar putea să supere pe cei din jur pentru că, nu de puține ori, noi suntem sursă continuă de alinare pentru ceilalți. Observi capcana?

Obiceiurile noastre, dacă nu ne hrănesc Geniul ne duc fix către oameni care au obiceiuri care … AI GHICIT! … nu le hrănesc Geniul.

Obiceiurile care hrănesc Geniul rămân fixe până vine momentul adaptării, dacă suntem conectați la Geniul nostru vom înțelege când este nevoie să ne adaptăm, dacă suntem în căutare continuă de alinare, s-ar putea să rămânem blocați în obiceiuri vechi, în dependențe, în co-dependențe, în relații care s-au terminat de mult, în sisteme culturale sau sociale care nu ni se potrivesc, în locuri de muncă sau profesii care nu se potrivesc Geniului nostru, în contexte care nu ne sunt benefice.

Calea Geniului este calea prin care găsim acțiunea potrivită, nu ideală, pentru noi în contextele pe care le trăim. Cum nu suntem perfecți și nici mediul în care trăim nu prea susține manifestarea Geniului, este important să înțelegem că s-ar putea să fie o cale care ne va pune la îndoială obiceiurile și credințele pe care ni le-am creat în timp sau pe care le-am moștenit de la ceilalți.

Tu ai tendința să îți evaluezi obiceiurile și credințele sau mergi mai departe cu ele sperând că acestea te vor scoate la liman, cândva?

Îți doresc să mergi pe Calea Geniului, calea care nu a mai fost urmată vreodată și nici nu va mai fi, Calea Ta!