Una dintre cele mai mari păcăleli ale ucenicului este să considere că a ajuns maestru.

Chiar dacă maestrul se află în sine, ucenicul, se pare, că îl descoperă doar atunci când nu îl mai caută și astfel maestrul se poate manifesta în mod natural și neforțat.

Capcana orgoliului (în care picăm mai cu toții, inclusiv eu) este să credem că știm și astfel să refuzăm să ne deschidem către necunoscut, către totalitate, către potențialitatea noastră. Orgoliul doar încearcă să ne protejeze de rușinea suferinței și fix acesta este motivul pentru care suferim. Omul suferă când nu se acceptă în totalitate, când nu trăiește în prezență și totalitate.

Am ajuns să căutăm să nu mai suferim și astfel maestrul din noi nu se poate manifesta pentru că este asanat de acțiunea pur mentală de a ne proteja de suferință.

Când nu ne mai protejăm de viață, descoperim că suntem viață și că de fapt viața este cu totul altceva față de ceea ce ni s-a tot repetat. Viața este totalitate și noi facem parte din totalitate. De ce ne este atât de frică de o parte a totalității, când și aceasta face parte din viață?

Acest răspuns îl are maestrul nostru interior care, la fel ca un maestru exterior, nu dă din coate, nu lovește, nu strigă ci așteaptă să fie chemat și să i se deschidă calea.

Orgoliul nostru strigă și se zbate, nu maestrul nostru interior.

Tu îi dai voie maestrului tău interior să îți lumineze calea?

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando