În ultimii 6 ani, am trecut de la seria de articole “Pilula Roșie” la “Subiecte pentru o inimă deschisă”, acum a venit momentul pentru o nouă serie de articole, seria Calea Geniului. Astăzi, episodul I – “Despre provocările moștenite de copii de la proprii părinți”:

Unii părinți doresc și chiar acționează în direcția protejării excesive a propriilor copii de provocări pe care acei părinți le-au întâlnit în viață. Contemplând subiectul acesta astăzi, mi-a venit un răspuns la motivul pentru care acest fenomen se întâmplă și acest răspuns vi-l las și vouă la contemplat.

Dacă îmi urmărești activitatea atunci probabil știi că nu ofer răspunsuri absolute, consider că acestea nu există iar percepția fiecăruia este atât de diferită de a altuia încât adevărul unuia poate să fie minciuna altuia. Realitatea ne este construită de propriile percepții așa că ne putem inspira reciproc fără a ne impune adevărurile sau răspunsurile pe care le-am primit de la viață.

Revenind la întrebarea: “de ce unii părinți își protejează (excesiv) copiii de anumite provocări prin care ei au trecut?”, s-ar putea ca răspunsul, în cele mai multe cazuri, să fie pentru că părinții nu au integrat acele provocări și astfel, fără să vrea, le-au lăsat copiilor moștenire acele provocări.

E un exercițiu de neputință coroborat de o forțare imensă, aceea de a se apăra și a apăra cu orice mijloace familia și cei dragi de acea provocare sau provocări. A ne apăra de “matematica vieții” e o misiune sisifică, observând că oricât de mult am obține și am face, nu va fi suficient.

Copiii ajung să prea poveștile părinților și să le ducă spre integrare (pe cele care necesită integrare) și să se bucure de cele pe care aceștia și strămoșii deja le-au integrat. Într-adevăr, mediul poate să nu activeze predispozițiile către povești mai puțin benefice, însă dacă ne uităm puțin la societatea pe care am creat-o, deja putem realiza că mediul este unul propice pentru acestea.

Ce pot face părinții? Să nu mai fugă de poveștile lor, să integreze ce pot integra și astfel, copiii lor, indiferent de vârstă, vor avea un exemplu că se poate. Cu toții avem nevoie de exemple, exemplele devenind mediul propice pentru activarea predispozițiilor către povești benefice și astfel copiii nu mai consumă timp, energie, neuroni pe cele nebenefice și se pot concentra pe a fi ei conform construcției și astfel a își manifesta GENIUL.

Dacă părinții încearcă să își protejeze copiii deja ajunși la vârsta adultă, este prea târziu, ba chiar s-ar putea să fi adus în societate adulți care nu știu să se adapteze provocărilor de zi cu zi. Mulți părinți zic că ei fac totul pentru copiii lor însă excesul, sub orice formă, acel totul, duce fix către lipsă. În loc să susțină echilibrul copiilor, le aduc pe tavă dezechilibru, cu toate intențiile lor bune.

Când înțelegem cu adevărat că nu putem rezolva exteriorul și ne întoarcem în interior, putem observa cum exteriorul va avea tendința să se apropie de noi și să ne SusȚină. Această înțelegere “integrată în fiecare celulă” va conferi un exemplu suficient de puternic pentru ca cei din jur să revină pe Calea Geniului, să își folosească abilitățile native pentru a fi cu adevărat în serviciul lor și a celor din jur. Orice altceva s-ar putea să reprezinte doar acele povești nebenefice unde tragem unii de alții crezând că astfel salvăm pe cineva sau ne salvăm reciproc, când colo ne adâncim și mai profund în mocirlă.

Așa că pentru părinți, Calea Geniului este răspunsul. Pentru copii, Calea Geniului este răspunsul, Geniul reprezentând funcționarea optimă a ființei cu toate inteligențele colaborând între ele, chiar și cele care încă nu au fost documentate de știință. Pe acestea s-ar putea să le abordez într-un episod următor.

Până atunci, îți doresc să mergi pe Calea Geniului, calea care nu a mai fost urmată vreodată și nici nu va mai fi, Calea Ta!