Acceptarea sclaviei (ori ca sclav ori ca stăpân de sclavi) este forma prin care omului i se oglindește înapoi atașamentul de formă prin detașarea de fond.

În societatea modernă, în afara situațiilor evidente de sclavie de persoane, omul a ajuns să fie și sclavul alcoolului, sclavul relației, sclavul șefului/șefei de la muncă, sclavul orașelor, sclavul hipermarketului preferat (sau cel cu prețuri mici), sclavul telefonului, sclavul laptopului / calculatorului, sclavul “iubirii” pe care o are față de cineva, sclavul posesiilor sale (bani, case, pământ), sclavul legilor, sclavul specialiștilor și lista ar putea continua (poți completa în rubrica de comentarii dacă îți vin idei).

Când omul se detașează de fondul său, de profunzimea sa, de geniul său nativ, tot ceea ce rămâne este o formă care trebuie hrănită, aranjată, scoasă la mezat astfel încât să fie atractivă altor forme. Acesta nu realizează că fără fondul său, forma este lipsită de pasiune, de autenticitate, de relaxare, de deschidere. Fără fondul său, forma este singură și neajutorată, oricât de mult ar încerca să transmită în exterior mesajul fix opus.

Pentru ca alcoolul, relațiile, șefii, telefonu, laptopul, “iubirea” pe care o avem față de cineva, posesiile, legile, specialiștii să nu ne  țină în sclavie ci să ne susțină în această realitate, este esențială conectarea la fond, conectarea la Sine. Pentru cei care s-au atașat prea mult de formă, izolându-se de fond, conectarea la Sine este o balivernă, o chestie spirituală pentru oameni slabi de înger, o scuză pentru a nu fi productiv.

Fiecare om care trece prin procesul decondiționării descoperă fondul, descoperă ce se ascunde în Sine, își descoperă măcar o parte din potențialul pe care îl are. Mai descoperă ceva, sclavia. Realizează cum este în robie și cum singur își susține robia și în același timp îi forțează și pe ceilalți (direct sau indirect) să fie sclavi.

Sintagma Robul lui Dumnezeu este înțeleasă cu adevărat doar în momentul în care omul simte conexiunea cu mediul său, atunci când se simte ca făcând parte din sistem. Atunci sclavia nu mai este o greutate ci este o binecuvântare, pentru că înțelege că este parte a lui Dumnezeu.

De fapt asta încercăm să facem cu toții, de aceea ne tot punem în sclavie reciproc, în mod inconștient dorim să îl reconstruim pe Dumnezeu, însă o facem de la un nivel suficient de scăzut încât, în realitate, doar să mimăm această reconstrucție. E ca și cum ne punem în rolul de regizor și le spunem celorlalți ce trebuie să facă și să spună astfel încât piesa să funcționeze. Astfel devenim sclavi pentru o cauză fără substanță, în acest mod ne consumăm ineficient energia, timpul și resursele.

Piesa nu are nevoie de noi ca regizori, noi suntem actorii. Dacă ne conectăm la Sine, primim rolul nostru și astfel primim binecuvântarea din flux, primim prosperitate și deci toate resursele de care avem nevoie. Când conectăm forma la fond, totul este deja acolo, asta ne spun înțelepții de mii de ani.

Dacă însă nu simțim această conexiune, orice facem va fi dărmat ca un castel de nisip la primul val mai puternic.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando