E aproape imposibil ca un om să își găsească sensul de unul singur. E ca și cum o celulă din organism încearcă să își găsească sensul fără a ține cont de celelalte celule.

De mici am fost întrebați, tu ce vrei să te faci când o să fii mare? Cred că răspunsul potrivit este: om. Calitatea de om conține în sine, rolul pe care îl jucăm în această realitate.

Oricât de mult am vrea ca iluziile noastre să se transforme în realitate, dacă acestea nu sunt conforme cu construcția și deci cu destinul nostru, dezamăgirea e sigură. La un moment dat, omul își poate depăși destinul însă asta se întâmplă atunci când acesta l-a îndeplinit.

Conform vorbei, “dacă viața îți dă lămâi, fă limonadă”, ne vom descurca cu ce avem, cu propriile limitări și cu infinitul geniului nostru nativ. Dacă încercăm să facem suc de pere din lămâi, vom fi dezamăgiți, chiar dacă ne place limonada.

Și uite așa, bucuria vieții este lângă noi și noi nu o putem percepe, pentru că suntem atât de ocupați să ne găsim sensul, să găsim partenerul/a ideal/ă, jobul ideal, prietenii ideali, etc.

Suntem parte a unui sistem și locul nostru este acolo. Locul celulei este în organism, altfel nu are sens și nu va supraviețui. Separarea de sistem prin orgoliul care ne dictează că suntem mai speciali ca ceilalți, duce la îmbolnăvirea organismului și astfel, ulterior, moartea celulelor.

Degeaba ne închidem în case și ne ferim de viruși sau de oameni contagioși dacă nu ne-am găsit sensul în sistem. Riscăm, atfel, să devenim toxici pentru noi, pentru cei din jur și pentru întreg sistemul. Am devenit toxici pentru noi, pentru cei din jur și pentru întreg sistemul.

Tot ceea ce am construit pe baza orgoliului și lăcomiei este o boală pentru organism. Umanitatea este bolnavă și nu este bolnavă doar de virus, este bolnavă din cauza separării. Prea mulți oameni orgolioși, prea puțini oameni în acord cu organismul. Prea mulți oameni furioși care nu știu ce să facă cu propria lor furie și astfel o revarsă tot în organism…

Nu avem o altă șansă, ca umanitate, în afara smereniei față de organism și astfel acceptarea și onorarea destinului nostru individual. Orice altceva ne duce, treptat, către autodistrugere. Fiecare dintre noi are de ales pentru că fiecare este responsabil pentru viața sa și indirect pentru viața organismului denumit umanitate.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando