Nu e amuzant că trăim într-o societate care pune în mod excesiv iubirea conceptuală peste tot, în filme, în muzică, în poezie și totuși oamenii nu simt iubirea prea mult. Asta ne arată ceea ce face conceptualizarea, ne duce în închisoarea termenilor, în închisoarea cuvintelor și ne ține departe de libertatea simțirii.

Iubirea nu este despre celălalt, nu este despre ceva din exterior, corpul nostru o accesează atunci când condițiile sunt îndeplinite. A spune cuiva că îl/o iubim este un semn de afecțiune, comunicăm recunoștința, aprecierea, atracția. Totuși, iubirea nu a fost niciodată despre celălalt, a fost despre noi tot timpul.

Putem accesa iubirea nu doar în circumstanțe ideale, precum le căutăm toată viața ci putem accesa iubirea în orice circumstanțe. Pentru mintea condiționată să acceseze des suferința, acest lucru nu este confortabil. Cam la fel și pentru corp, dacă în om nu există o legătură între minte și corp, legătură care facilitează procesul alchimi, proces în care starea joasă îl propulează pe om către stările înalte, corpul va fi zdruncinat de iubire.

Probabil de aceea majoritatea oamenilor se limitează la a trăi preponderent conceptual, înțelegând la nivel inconștient că nu sunt pregătiți pentru a trăi cu adevărat în simțire. Trăitul în contact cu simțurile nu ar fi fost o problemă dacă de mic, copilul ar fi fost învățat să fie parte a naturii, să crească într-un ritm propice pentru acesta, într-un ritm natural.

Când copilului i-au fost servite de mic concepte ca fiind adevăruri absolute și respectarea acestor concepte ca fiind calea, este normal ca viitorul adult să aleagă în locul simțirii, conceptele. De aceea, calea înapoi către simțire este tot prin concepte. Dacă aceasta este “limba” pe care am învățat-o de mici, prin această “limbă” vom învața altele, care ne ajută să ne înțelegem mai bine și să ne facem curaj să simțim.

Unii oameni refuză să accepte conceptele și conceptualizarea, înțelegând că nu le-au fost de ajutor însă în același timp își neagă experiența și refuză să o integreze. De aici, probabil, avem oameni care se denumesc spirituali care fug de Sine în stări înalte, le vânează din teama că fără acestea ei nu pot trăi bine.

Un om poate trăi bine și în stările joase, atât timp cât mintea și corpul său declanșează procesul alchimic. Astfel, acest om “digeră” stările joase, transformându-le pe acestea în potențial, în “energie creatoare”, accesând astfel stările înalte.

Nu putem trăi cu adevărat bine dacă suntem scindați în interior, dacă există un conflict continuu între cine dorim să devenim și cine suntem cu adevărat în acest moment. În această situație, conceptele ne ajută, ne ajută să mimăm că am ajuns la destinație, că “ne-am pus viața în ordine”.

Tu ce concepte folosești pentru a mima stările înalte? Nu uita că stările înalte vin ca urmare a alchimiei interne, ca urmare a digestiei. Dacă nu i-ai dat corpului să “mănânce”, dacă te-ai ferit să te “hrănești”, considerând acest act ca fiind nespiritual ori chiar impur, cel mai probabil potențialul tău creator nu este folosit, nu ai materie primă pentru asta.

Am auzit o vorbă, ceva de genul că 90% dintre oamenii din societatea modernă sunt copiatori și 10% sunt creatori. Cam asta se întâmplă când nu ne manifestăm geniul, când nu ne manifestăm potențialul creator, copiem de la alții crezând că aceștia dețin rețeta potrivită pentru noi.

Cum fiecare om este unic în felul său, cu un geniu diferit de al celorlalți, a copia presupune a “ne pune în cui ghetele” și a ne uita la televizor cum alții joacă. Apropo de ghete, se spune că nu se va mai naște un alt Messi, un alt Maradona, un alt Ronaldo, un alt Pele, un alt Hagi, un alt Cristiano Ronaldo și așa și este, fiecare fiind unic în felul său.

Această paradigmă se aplică peste tot în viață, nu se va mai naște vreodată un alt om ca noi, nici clonarea nefiind soluția pentru că geniul este cizelat de experiență.

Dacă însă ne bazăm pe concepte pentru a ne oferi calea, acestea ne oferă generalități, e ca și cum un astrolog ne-ar spune că suntem născuți în zodia Balanței. Conceptul ne poate inspira, da, doar avem nevoie de concepte, fiind obișnuiți de mici cu ele însă acestea nu ne oferă calea, calea vine prin simțire.

Eu lucrez cu Cheile Genelor și Human Design (în ultimii ani preponderent cu Cheile Genelor) de aproape 7 ani și pentru fiecare din acest instrument îți poți genera un profil, profil care îți spune predispozițiile tale genetice și te poate inspira să îți înțelegi mai bine simțirea. A încerca să trăiești conform profilului este imposibil, e ca și cum am zice că de astăzi preluăm conștient toate funcțiile sistemului nervos.

Totuși, folosesc aceste instrumente și sunt de foarte mare ajutor doar că acestea nu reprezintă adevărul absolut și nici nu îmi spun ceea ce TREBUIE să fac în viață ci mă inspiră să înțeleg de ce în trecut am trăit anumite povești, am jucat anumite roluri și astfel pot integra mai ușor “morala poveștii”.

Fără astfel de unelte care ne arată modul în care funcționăm ne-ar fi fost mai greu sau am fi fost dependenți de un “guru” (orice fel de figură autoritară) care să ne valideze calitatea trăirii. Sunt oameni care spun că ei se pot descurca de unii singuri, că viața este doar despre ei și că nimeni nu îi poate ajuta decât propria lor persoană. Din punctul meu de vedere acești oameni sunt prinși tot în lumea conceptuală, s-au blocat în ideea prezentată mai sus, considerând-o adevăr absolut.

Mecanismul defensiv al minții conduse de condiționări care ne mențin în suferință se adaptează foarte ușor și o face pentru a rămâne valid, pentru a rămâne la putere. Astfel, avem oameni care se conisideră liberi și independenți însă care, pe fundal, sunt conduși în continuare de conceptele menționate mai sus.

Dacă învățăm să ne deschidem față de viață, față de experiențe, față de ideile altora din jur, față de stările pe care le simțim atunci devenim cu adevărat puternici, altfel doar mimăm puterea din spatele unui scut găurit și șubred.

Trăim într-o lume a mimei, într-o lume plină de oameni care trăiesc preponderent în afara simțirii, prinși în capcana conceptelor, concepte pe care le apără cu seriozitate și cu tărie. Dacă reușim să acceptăm acest lucru, fără a încerca să îi schimbăm pe ceilalți, descoperim cât de diferiți suntem de cei din jur și câte de complementari putem fi cu cei din jur.

Astfel, în loc să căutăm să căutăm iubirea precum o face omul care atașează conceptul iubire de fața și corpul altei persoane, nu mai bine o simțim mai des, în situații diferite, cu oameni diferiți? Aceasta este libertatea pe care o căutăm mulți dintre noi însă puțini o găsesc. De ce? Pentru că ne atașăm de concepte, de multe ori chiar de morală, morală care nu are legătură cu natura omului ci cu modalități prin care omul ar trebui să își trăiască viața.

Observă conceptele de care te atașezi în această viață și cel mai probabil în spatele lor vei găsi suferința de care te-ai atașat atât de puternic.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando