Când conceptul denumit iubire este folosit pentru separare, acesta își pierde din putere. Cuvântul iubire a devenit clișeu, tocmai din cauza folosirii sale în mod ipocrit de către oameni.

Ipocrizia este una dintre umbrele comportamentului uman și cu toții suntem impactați de aceasta. Ipocrizia este posibilă datorită (sau din cauza) modului în care dualitatea este construită: când mergem într-o extremă, ajungem negreșit în cealaltă.

Astfel noi credem că suntem buni însă dacă mergem prea mult în acea extremă ajungem să emitem fix opusul. Astfel se întâmplă fenomene de genul părinți care din prea multă accesare a extremei: “vreau binele copilului meu” să emită exact opusul și copilul să resimtă că i se face rău.

Ipocrizia vine ca urmare e inconștienței, a urmării unor dogme mentale, a unor principii morale care au relevanță doar în propria minte. Astfel, omul ajunge să își trăiască viața, ai ghicit, doar în propria lui minte, fără a cerceta măcar puțin în exterior să observe care îi este impactul.

Sunt oameni care folosesc iubirea ca pe o armă, neînțelegând că iubirea este un fundal pe care îl accesăm, nu o emoție. Mulți oameni consideră că iubirea este suferință și așa și este când se iau după propriile lor directive mentale.

De ce scriu aceste rânduri? Pentru că mi se pare dizgrațios modul în care unii oameni iau conceptul de iubire și îl folosesc precum un scut. Unii au manipulat și manipulează în numele iubirii (vezi relațiile), alții sunt mai pasiv agresivi și bagă un: “te iubesc fix așa cum ești, un idiot / o idioată”.

Conștiența ne ajută să fim realiști, să observăm efectele cauzelor noastre, astfel încât să ne facem viața mai ușoară alături de ceilalți. Dacă dăm all-in ca la poker pe principiile noastre mentale, ce se întâmplă este că, de cele mai multe ori atacăm fără să ne dăm seama, noi crezând că suntem aducători de pace și de iubire.

Măcar dacă atacăm, să ne asumăm asta și să o facem conștient, astfel nu ne mirăm când efectele vin către noi. Este lipsă de sinceritate față de sine și față de ceilalți să folosim iubirea ca o modalitate pentru a ataca ori pentru a ne răzbuna, e ca și cum ne-am folosi copilul ca scut în fața atacatorilor.

Observ că în ultimele articole scriu despre ipocrizia din lumea spirituală și fac asta pentru că îmi sunt dragi oamenii care “se caută” și mesajul meu pentru aceștia este că se vor regăsi atunci când vor descoperi că nu au nimic ce să apere cu mintea. Eu, unul, am doar momente în care simt asta, nu am încă stabilizat acest nivel și realizez cât de mult timp și câte integrări sunt necesare pentru a ajunge acolo. Este ca Sfântul Graal, necesită o aventură pentru a îl descoperi și a îi canaliza puterea.

Cei mai mulți din lumea spirituală s-au mulțumit doar cu mima, nu doresc să facă această aventură, pentru că nimeni nu le-a oferit exemple de încredere în copilărie. Mima, însă, oferă doar o satisfacție temporară, ulterior revenind suferința. Mima este ipocrizie.

De ce să nu recunoaștem nivelul la care ne-am stabilizat? De ce să încercăm să arătăm că suntem mai departe în aventura noastră față de locul unde am ajuns? Pentru că încă avem o mentalitate de competiție, eu o resimt în mine cronic și o observ, prin rezonanță, în articolele și postările unor prieteni din listă. Ne este atât de rușine că am eșuat încât mulți dintre noi aleg mima pe sistemul: “măcar imaginea să îmi fie bună, restul văd eu cum mă descurc”.

Așa că dragă om ipocrit (eu fiind unul dintre aceștia, recunosc), te invit să îți conștientizezi eșecul, să descoperi “lecția” din spatele eșecului tău și să te eliberezi de povara imaginii fără substanță. Te invit, după cum mă invit și pe mine, să trăim autentic conform a cine am devenit în moment, nu conform unor proiecții mentale despre cine am putea fi.

Astfel, fantezia pe care ne-am construit-o pentru a ne proteja de realitate pică și descoperim aventura de a fi în corp uman, de a simți, de a fi în câmpul iubirii, de a ieși din acest câmp, de a ne “lupta” cu balaurii interiori și astfel de a descoperi Sfântul Graal, de a ne descoperi spiritul care nu poate eșua vreodată.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando