Da chiar, pe cine să țin aproape? Să mă bag într-o bulă în care să mă izolez ori să fiu în lume și să mă las lovit de cei care nu rezonează cu mine? Dacă aleg dintr-una din cele două variante, tot prost va ieși, doar alegerea unei extreme în defavoarea celeilalte nu prea ajută.

Așa că ce pot face? Răspunsul e simplu, să fiu conștient de ce se întâmplă în jurul meu și să aleg în consecință. Cum? Nu există răspuns corect, valabil în absolut toate situațiile? Nu există un șablon pe care să îl aplic, pentru a îmi trăi viața în acord cu acesta? Nu prea, există însă responsabilitate și câți oameni sunt dispuși să își asume responsabilitatea pentru deciziile lor?

Nu este oare mai ușor să urmezi niște directive care să îți spună cum să îți trăiești viața?

Acum ne trebuie aplicații să ne spună când să ne trezim, când să mâncăm, când să ne punem timp pentru noi, când să fim productivi, când să ne ducem la toaletă să facem pipi. În curând o să cerem aplicații care să ne spună pe cine păstrăm în preajma noastră și cui îi dăm drumul să fie oriunde dorește dar nu lângă noi…

Există o confuzie mare referitoare la acest subiect, pe cine să păstrez în viața mea și cât timp, tocmai pentru că oamenii nu sunt învățați de mici să se asculte și să asculte. Astfel, ajungem să păstrăm în viața noastră oameni care nu au ce căuta acolo, doar pentru că “așa trebuie” sau pentru că ne simțim că le datorăm ceva.

Acum să abordez cele două extreme prezentate la începutul articolului, de ce m-aș izola într-o bulă? Pentru că m-am săturat de oameni și de inconștiența lor? E un argument valabil însă am cum să mă feresc de ei pentru totdeauna? Nici gând, ei sunt oricum în afară și d-abia așteaptă să îmi atace autenticitatea și vulnerabilitatea, pentru că le consideră un pericol pentru ego-ul lor construit. Mă pot izola suficient de aceștia? Nu prea…

De ce m-aș lăsa totuși lovit de aceștia? Vreau cumva să îmi „tăbăcesc pielea”, astfel încât să nu mai sufăr în viitor? E și acesta un argument valabil însă acesta este primul pas către a deveni nesimțit. „Tăbăcirea pielii” înseamnă că prea puțin o să pătrundă și deci ajung să nu mă mai bucur de viață. Sunt unii care își motivează acțiunile împotriva altora, acuzându-i că sunt prea sensibili și că în acest mod îi învață ce e viața. Oare ei știu sau s-au blocat în propriile lor adevăruri?

Oricât de „supermeni” și „superwomane” ne-am da, suntem un organism complex și multe dintre procesele noastre interne ne sunt încă necunoscute și nici nu le putem controla. A considera că ne cunoaștem și că noi știm mai bine, este un semn de aroganță venită din ego-ul pe care ni l-am construit pentru a ne apăra de suferință.

Din ce am observat, singurul adevăr care nu poate fi combătut, este cel venit din integrări, integrările fiind informații care ajung în ADN-ul nostru. Integrările pot veni din traume și atunci ne oferă un adevăr pe care îl resmțim mai puțin plăcut ori pot veni din folosirea abilităților noastre native, oferindu-ne un adevăr care se simte cu adevărat bine. Pentru a ajunge, însă, la a ne folosi abilitățile noastre native, nu de puține ori, acestea sunt ascunse în spatele traumelor noastre.

Luând în considerare ce am scris mai sus, îmi este mult mai ușor să decid cum să îmi aleg oamenii din jur. În primul rând, contează dacă sunt conștient sau nu. Atunci când sunt inconștient, aleg fix oamenii sau situațiile care să îmi susțină adevărurile provenite din rănile și traumele din trecut. Pentru a reuși să integrez alte adevăruri, benefice pentru ființa mea, este important să am cât mai puțini oameni cu putință care să îmi mențină identitatea de om rănit, identitate care îmi asanează manifestarea geniului nativ.

În procesul de vindecare (integrare a noilor informații în ADN), este important să ne expunem cât mai mult situațiilor benefice pentru noi și oamenilor care ne pot susține în acest proces. A crede că suntem deja „vindecați”, când încă „sângerăm”, este doar șoapta ego-ului rănit care vrea să supraviețuiască.

Aici mai am o provocare, atunci când sunt inconștient, nu îmi pot da seama care oameni îmi sunt benefici și care nu. Orice om ne va apasă, la un moment dat, cel puțin un buton, contează dacă respectivul face asta ca regulă sau ca excepție. Dacă elimin din jur toți oamenii care îmi apasă butoane, ajung să rămân doar eu cu mine. De aceea, e important să fiu conștient și să observ comportamentul celor din jur și dacă aceștia îmi pot susține procesul și eu pe al lor.

Ce este important dacă există un flux sănătos între mine și omul pe care îl am în preajmă, dacă există și primit dar și oferit. Dacă îmi păstrez în jur oameni doar care îmi dau, fără a primi la rândul lor, acei oameni de obicei îmi dau nu ce am nevoie ci ce cred ei că am nevoie și astfel ajung să am ceva în exces ce mă poate dezechilibra. Dacă îmi păstrez în jur oameni doar care îmi iau, fără a oferi, o să ajung la lipsă și deci tot în dezechilibru.

Oamenii care se pot conecta la mine, la nevoile mele actuale, care îmi susțin procesul cu condiția ca și eu să mă pot conecta la ei, la nevoile lor actuale și să le pot susține la rândul meu procesul, aceia sunt oamenii potriviți să îi am în preajmă.

Da, se poate crea o bulă, însă acea bulă nu este o fugă, nu este o izolare ci un cocon menit să producă o transformare internă și de multe ori externă.

„Dar, Orlando, dacă ai în jur numai oameni care să te aprobe, nu o să îți stimuleze ego-ul și o să ți-o iei în cap?” ar putea întreba cineva. Aceasta este o temă falsă din start, temă venită din teama că dacă nu suferim, nu suntem capabili de a evolua și astfel nu merităm să fim în viață. Când ai în jur oameni cu care creezi un flux, acolo există sinceritate, altfel fluxul este din start compromis.

Însă contează cum acea sinceritate este prezentată, dacă vine din vulnerabilitatea celuilalt ori vine din propriile răni. Când vine din vulnerabilitate, sinceritatea are un impact puternic, ca un duș rece dar necesar. Când vine din spatele unor ziduri, sinceritatea mai rău face și îl poate menține pe celălalt (cu acordul său, normal…) în propriile programe provenite din răni.

De aceea, am ales să mă înconjor de oameni capabili de vulnerabilitate, oameni care au curajul să fie imperfecți însă în același timp care sunt capabili să fie conștienți de propria lor inconștiență. Da, am ales să îmi creez o bulă, însă această bulă are găuri prin care comunic cu exteriorul, observ exteriorul însă nu las exteriorul să intervină în propriul meu proces de transformare.

Din ce am observat, acest cocon are nevoie de timp să fie construit, nu se poate de azi pe mâine. Sunt oameni care vor ACUM să renunțe la toate programele nebenefice și la toți oamenii care le susțin acele programe însă acesta e un proces, nu o acțiune. Pe măsură ce devenim din ce în ce mai lucizi, mai tăioși, mai preciși în observare și analiză, cei care nu sunt pentru noi, au tendința să plece singuri, fără prea mult efort din partea noastră (poate un singur cuvânt să fie suficient).

Când reușim să ne acceptăm propria ființă și propriile nevoi actuale, nu cele de acum 10 ani sau de peste 10 ani, începem să discernem și astfel să separăm grâul de negină. Până atunci rulăm programe care ne fac să ne simțim neîmpliniți oricât de mulți bani ori posesii am avea. Când descoperim fluxul, ne dăm seama că acolo este adevărata avere și împlinire.

Restul este doar suferință…

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando