Există printre cei din lista mea o persoană care poate iubi tot timpul?
Iubirea vine și pleacă, problema intervine când încercăm să ținem de ea, când ne atașăm de ea.
De fapt, ne atașăm mai mult de conceptul mental al iubirii și astfel ajungem să ne depărtăm de nivelul conștienței (am putea spune câmpul) iubirii. Sunt mult prea mulți oameni care iubesc pe gură dar acțiunile lor sunt, ca regulă, în dezacord cu ceea ce spun.
Spre exemplu, cum poți iubi și în același timp să fii gelos/geloasă pe altcineva care îți poate “fura” iubirea?
Și totuși nu este nimic în neregulă cu a simți gelozia. Nu suntem perfecți și trecem prin diverse stări tot timpul, unele mai copleșitoare, altele pe care le putem gestiona. Aici de fapt este cheia, la modul în care gestionăm momentele când suntem în afara nivelelor înalte ale conștienței, acceptarea, înțelegerea, iubirea, bucuria, pacea.
Faptul că scriu articole intitulate “Subiecte pentru o inimă deschisă” nu înseamnă că inima mea este tot timpul deschisă. A zice asta înseamnă doar a oferi o imagină falsă asupra mea. Pentru mine, contează mult mai mult cum gestionez nivelurile mai joase ale conștienței decât a le atinge pe cele înalte.
Motivul este că dacă mă concentrez doar pe cele înalte, le omit (din frică, rușine, negare) pe cele de la bază. Aceasta este capcana în care au picat mulți în așa zisa “lume spirituală”. Tot timpul cu iubirea în gură însă reprimând crunt tot ceea ce este indezirabil pentru ei.
“Cum să simt ură? Nu ar trebui să simt ură!” ar fi monologul mental al unei astfel de persoane. Ba uite că ura, la fel ca alte stări joase, precum rușinea, vinovăția fac parte din experiența noastră de viață și le vom simți puternic atât timp cât ne ferim de ele. Când nu ne mai ferim de ele, atunci, paradoxal, nu numai că nu le mai simțim însă le alchimizăm și astfel le transformăm în stări înalte.
Din experiență îți spun, iubirea are ca bază toate stările joase, inclusiv mândria, furia, rușinea, suferința, frica. Iubirea apare atunci când le permitem acestora să fie și le gestionăm în interior. Astfel, procesul alchimic se întâmplă și prin “arderea” acestor stări joase, suntem propulsați către acceptare, către înțelegere, către iubire. De aceea se spune că fără suferință nu există iubire. La fel, nu există înțelegere fără separare.
Procesul de alchimizare a stărilor joase este natural ființei umane, trebuia să ne fie transmis, prin exemplu, de cei care ne-au crescut însă și aceștia au fost crescuți în același mod, departe de Sinele lor, departe de puterea lor. Astfel, acesta trebuie învățat, trebuie integrat astfel încât să ne simțim puterea. Altfel, simțim frânturi din când în când, la ocazie, nu ca regulă ci ca excepție.
Ca o concluzie, nu putem iubi tot timpul, nici nu este nevoie. A fi om presupune a putea face față stărilor care țin de umanitate. Dacă fugim de aceste stări, fugim de umanitatea noastră și astfel fugim de noi. Când ne îmbrățișăm umanitatea, îmbrățișăm și stările joase și cele înalte pentru că realizăm că acestea fac parte din experiența pe care am venit aici să o trăim. În același timp, când ne îmbrățișăm umanitatea, îmbrățișăm susținerea care este peste tot și astfel nu ne mai simțim atât de singuri.
Iubirea este aici pentru a fi împărtășită, pentru că iubirea este un nivel al conștienței menit pentru toți. Iubirea nu este exclusivă, aceea este posesivitate mascată în iubire. Iubirea însă duce, în mod paradoxal pentru unii, la angajament și recunoștință, nu față de cineva ci față de viață. Atunci când omul este angajat față de viață, este angajat și în experiența sa umană de zi cu zi. Restul este mimă și o încercare de a fugi de stările joase, încercând o evadare în cele înalte.
Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!
Orlando