Sunt oameni (și din câte am observat nu chiar puțini) care folosesc contextul dat de intrarea într-o relație astfel încât să se izoleze acolo, să se baricadeze, să creeze un spațiu în care să simtă siguranță astfel încât să scape de suferință.

Spațiul de siguranță se creează oricum atunci când doi oameni se deschid unul față de celălalt, însă această deschidere va aduce, treptat (nu forțat), dărâmarea zidurilor și astfel relația devine un punct focal care atrage oameni asemenea, astfel încât împreună să creeze locuri pline de viață, comunități vibrante.

Dacă ne uităm în jur, cele mai multe relații care sunt denumite “de iubire”  sunt de fapt niște găuri negre “care sug viața” din cei de dinăuntru dar și din cei cu care intră în contact. Un exemplu des întâlnit este cel a adulților care se feresc să meargă în vizită la părinți, pentru că știu ce îi așteaptă acolo.

Cât timp omul va mai folosi relațiile pentru a își adormi conștiența, pentru a se refugia, vom trăi într-o societate în care vom avea puține, prea puține, locuri unde să ne simțim vii. De aceea, totul începe cu noi, cu propria noastră persoană.

Alegem să fim vii, să ne bucurăm de această viață sau să fim zombie care se îndreaptă încet spre neființă “pentru că oricum tot acolo ajungem”? Vârsta nu este un impediment ci de cele mai multe ori o scuză, “dar am ajuns la vârsta X, nu mă mai pot schimba”. În realitate, omul nu dorește să fie viu pentru că ar trebui să stea față în față cu propria suferință pe care a tot reprimat-o.

Un zombie va “zombifica” pe oricine în jur, aceasta este singura sa misiune. O relație unde doi zombie “ființează”, va “zombifica”, în timp, pe toți cei care acceptă să le stea în preajmă. Astfel părinții își “zombifică” copiii, profesorii își “zombifică” elevii și treptat ajungem să fim o societate de zombie.

A fi sinceri cu noi este esențial, a ne descoperi viața din noi este VITAL. GARANTAT putem face asta, nu pentru că o spun ci pentru că aceasta este în noi, așteaptă să fie accesată. Prin “dezombificare”, în timp, vom avea relații cu adevărat libere, pentru că doar aceste relații pot respira cu adevărat.

O relație liberă presupune asumare, angajament și creștere, nu vorbesc despre relațiile pasagere ci despre relații între oameni care învață să co-creeze realitatea alături de ceilalți și de Întreg. Relațiile libere sunt puternice pentru că sunt construite pe fundație solidă, nu pot fi dărâmate la prima adiere de vânt (ca în povestea cu cei 3 purceluși).

Pentru a avea relații libere, cei implicați vor trece prin provocări ce le vor decima egoul construit (mecanismul defensiv mental), orgoliul și credințele limitative despre cum ar trebui să fie o relație. O relație liberă nu este pentru oricine însă acolo este cu adevărat “hrana regenerabilă” pentru cei doi, acolo este cu adevărat sustenabilitate.

Și încă ceva, într-o relație liberă, cei doi nu își mănâncă ? . Dacă te întrebi ce e o relație liberă, e foarte greu de explicat pentru că aceasta nu poate fi construită pe precepte mentale (altfel se pică în aceeași capcană a credințelor limitative) ci este construită prin comunicare (limite sănătoase), introspecție, răbdare și dedicare. Ceea ce iese, aceea este relația liberă.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando