FACILITATOR:
Facilitator Calea Geniului
Descriere eveniment
Orlando Daniel Stoicescu
Ambasador Cheile Genelor
Facilitator Calea Geniului
ÎN LOC DE
Testimoniale
Tot ceea ce este scris mai jos sunt părerile needitate ale câtorva dintre cei care au ales să meargă pe Calea Geniului alături de mine. Recunosc, nu sunt un fan al testimonialelor pentru că experiența fiecărui om este diferită și rezultatele sunt întodeauna unice. Ce am observat, însă, este faptul că implicarea (nu “toceala” și chinul) produce rezultate. Totuși, rezultatele au nevoie de timp, au nevoie de experiențe, au nevoie de acțiune. Ceea ce ofer nu este o soluție instant (chiar dacă poate la unii oameni să se întâmple instant), este o călătorie, un proces de reconectare cu potențialiul, cu Geniul care este în fiecare dintre noi. Călătoria este simplă (teoretic), necesită, însă, a sta față în față cu “zmeii” și “balaurii” care se împotrivesc manifestării Geniului. Pe aceștia tot noi i-am pus acolo, să stea să ne păzească.
Orlando nu-și pune mănuși albe pân’ la cot și nu-ți administrează cunoașterea cu un pahar de vin alături și vorbe dulci, de multe ori te zgâlțâie, cu blândețe dar și cu fermitate, cu autenticitate și sinceritate. Orlando nu îmbracă adevarul în poleială dar nici nu-l spune cu brutalitate. Iar asta m-a atras la el. Nu îl recomand, îl super-recomand!!! Călătoria mea prin Cheile Genelor fără pasiunea, implicarea, rabdarea și umorul lui (uitasem să vorbesc despre simtul umorului pe care Orlando îl are) ar fi fost mult mai anevoioasă.
Lucrând cu Orlando veți primi nu doar cunoaștere, veți primi acel entuziasm pe care-l are orice călător atunci când merge în vacanța de vis! Veți primi SusȚinerea si harta cu tot ce-i de vizitat în minunata calatorie a decondiționării si ieșirii din tipare. Autocunoașterea nu e ușoară, e un proces uneori lung și poate fi înspăimântător să dai jos măști si să privești adânc în tine. De aceea am adoptat si eu vorba lui Orlando: CURAJ!!!
Si, nu in ultimul rand, pentru toata pregatirea ta, experienta ta si pentru tenacitatea cu care tu insuti lucrezi continuu cu tine astfel incat sa poti sustine procesul de vindecare al cursantilor tai la nivele din ce în ce mai subtile. Si pentru cat de firesc a fost drumul meu alaturi de tine, in programele tale, peste patru ani! Si pentru ca adeseori simt sa iti mulțumesc cu recunostinta pentru tot!
Consider din propria mea experienta că din interactiunea cu tine va primi un dar important: acceprarea exact asa cum este si “permisiunea” de a fi autentic. Va primi cunoastere, profunzime, noi perspective, intelesuri nebanuite ale propriei vieti si clarificare. Ele vin ambalate in umor, onestitate si bucurie.
Apoi desigur fiecare va primi ce i se va potrivi si atat cat este dispus sa primească! Eu personal pretuiesc si folosesc tot ce am primit de la tine si echipa ta! Iti mulțumesc!
Am primit ghidarea de care aveam nevoie (care nu era intotdeauna cea pe care o doream – ranile mele cereau altceva, altfel). Am intrat apoi in comunitatea pe care Orlando a creat-o. Aici am simtit acel sentiment de apartenenta. Am parcurs toate cele trei secvente. A urmat o perioada de integrare sustinuta fiind in comunitate.
Facilitarea oferita de Orlando m-a ajutat sa ma intalnesc cu parti ale mele pe care nu le cunosteam, le respingeam, nu le acceptam, intr-un mod care a condus ls vindecare, la integrare. Îi sunt recunoscatoare lui Orlando pentru intelepciunea cu care sustine toate interactiunile, (cursuri, intalniri in comunitate), pentru rabdare, pentru tot ce am primit si cand am stiut si cand nu am stiut, si cand am simtit si cand nu eram in stare sa simt.
Pentru toate cele amintite si pentru multe altele pe care va las sa le gustati alegand colaborarea cu Orly, recomand din toata inima: pasiti pe calea spre voi ghidati si sustinuti de catre Orlando. Pentru mine a reprezentat si un reper: inainte si dupa. Multumesc cu recunostinta, Orlando!
Este constant implicat in propria imbunatatire, citind, studiind si integrand noile revelatii in modul sau de a trai. Onestitatea si transparenta despre propriul proces, impletite cu umanitate sunt inspiratoroare si motivante. Atmosfera pe care o creeaza este mereu una de apropiere, in care simti ca ai nu doar un profesor, ci un partener care te acompaniaza si te sustine pe drumul deconditionarii, transmitand degajare, incredere si facilitand astfel o deschidere spre a privi fara judecata si cu asumare asupra interiorului.
Multumesc pentru Calauzire.
Motiv pentru care mi s-a părut cea mai logică și înțeleaptă decizie de a le cunoaște cu ajutorul lui. Dar aveam și dubii, venite din minte, că dacă nu mă descurc, dacă nu înțeleg, totuși eu nu am niciun habar de Chei și totul pare atât de complicat! Ha, ha! Cum vrea mintea să te țină în starea de confort! Uite că inima a decis să nu o asculte și, cu trei ani în urmă, am deschis poarta spre Cheile Genelor alături de Orlando și Ana.
Ce m-a atras spre această experiență? Deschiderea, vulnerabilitatea, onestitatea, călăuzirea. Acestea le-am primit și le primesc de la Orlando în programele sale. Și le poate primi oricine e dornic și deschis să se descopere folosind această unealtă a Cheilor Genelor prin programele susținute de el. Poate suna banal pentru unii, însă dincolo de informațiile primite, modul în care sunt acestea transmise și sentimentul de aparținere la “trib” sunt printre cele mai de preț cadouri pe care mi le-am oferit și mi-au fost oferite. “