De ceva vreme mi-am propus să scriu acest articol însă nu am găsit modul în care să transmit mesajul, așa că am ales binecunoscuta poveste a celor trei purceluși care și-au construit trei case, două dintre ele fiind dărâmate de lupul cel flămând.

Poveștile sunt foarte utile pentru că ne ajută să interpretăm mult mai ușor experiențele prin care trecem. Poveștile sunt universale, pentru că vorbesc despre și prin arhetipuri și astfel putem înțelege mult mai ușor comportamentul uman. Astăzi, folosesc povestea celor trei purceluși pentru a scrie despre modul în care oamenii aleg să își construiască viața.

Pentru a avea o viață ușoară, omul are nevoie de o fundație solidă pe toate planurile, nu degeaba primii 7 ani din viața noastră sunt extrem de importanți pentru dezvoltarea noastră ulterioară. În primii 7 ani învățăm să percepem realitatea, ne creăm o hartă mentală împrumutând din filtrele celor din jurul nostru, observându-i, simțindu-i și urmându-le exemplul.

În povestea celor 3 purceluși, în căutarea materialelor pentru a își construi o casă, primul se oprește la fân, își spune că e suficient, al doilea se oprește la bețe din lemn, la fel, consideră că este suficient. Doar al treilea, însă, știe cu adevărat ce își dorește și astfel își construiește o casă ca să îl protejeze de eventualele pericole din exterior, mai ales de lupul cel flămând.

Pentru mine, morala acestei povești este că dacă îți construiești o casă suficient de rezistentă, exteriorul nu te mai afectează atât de mult, te simți în siguranță acasă. Însă câți oameni își construiesc interiorul în acest mod? Câți oameni nu pot percepe cu claritate realitatea și astfel să nege cu ușurință ce este în exteriorul lor?

Până când vine o provocare mai puternică, cum este lupul cel flămând în poveste. Fiecare dintre noi este vizitat de lupul din poveste, testând reziliența pe care ne-am creat-o sau nu. Lupul din poveste poate fi o rană care revine, poate fi abandonul, poate fi trădarea, poate fi umilirea, poate fi respingerea, poate fi nedreptatea, poate fi orice ne zdruncină de mult timp și încă nu ne-am ocupat de ea.

Cu toții ne dăm mari, unii dintre noi se dau spirituali, că nimic nu îi poate atinge de la înălțimea la care sunt, alții se dau materialiști, că la câți bani au, nimic nu îi poate zdruncina. Până vine lupul cel flămând și zdruncină casele construite cu neglijență și inconștiență.

Sunt unii oameni care spun: “la ceea ce nu mă gândesc, nu mă atinge” și au dreptate, dacă au integrat ceea ce spun. Cei mai mulți, însă, mimează integrarea și devin foarte dezamăgiți când la ceea ce nu se gândeau, chiar îi atinge. În realitate, se gândeau, ba chiar îi măcina pe interior și nu recunoșteau asta.

Totul pornește de la înțelegerea și acceptarea a cine suntem, cu toate umbrele și darurile noastre. Când facem asta, nevoile noastre actuale ies la suprafață și atunci ne ocupăm de ele. Al treilea purceluș a înțeles provocarea cu care se confrunta și nu a negat-o ca ceilalți doi. S-a apucat de muncă, chiar dacă probabil a simțit să renunțe de mai multe ori, a continuat. Primii doi purceluși au renunțat la căutarea unui material mai bun, ori din oboseală, ori din plictiseală, pentru că nu au considerat construcția unei case ca fiind prioritate pentru ei.

Oare câți oameni își consideră nevoile lor ca fiind prioritare? Oare câți oameni sunt în contact cu nevoile lor? Oare câți oameni aleargă după iluzii, renunțând rapid la a își urma nevoile lor autentice?

Dacă ai făcut sport, atunci știi cu siguranță că există praguri de efort. Mintea ta crede că nu mai poți, însă dacă continui, o să descoperi că, în realitate, mintea te păcălea și nu numai că poți dar te simți chiar revigorat/ă. De fapt, nu mintea te păcălea ci mecanismul defensiv care avea cu totul alte priorități în acel moment. Primii purceluși s-au lăsat păcăliți de mecanismul lor defensiv și nu au considerat că există ceva mai presus de ceea ce percepeau ca fiind adevărul lor.

A fost nevoie să vină lupul cel flămând să îi trezeazcă din iluzia pe care singuri și-o construiseră. Viața nu susține prea mult iluziile noastre, de aceea fiecare dintre noi ne trezim cu fanteziile sfărâmate. Oare câți oameni sunt în acest moment foarte triști pentru că relația de cuplu pe care ei o considerau a fi perfectă pentru ei, s-a sfărâmat în bucățele?

Oare ei relaționau cu celălalt om sau cu propria lor iluzie?  

A fi conștient presupune a observa cu claritate viața și a te adapta în funcție de ce se întâmplă în exteriorul tău. Orice altceva vine din aroganța omului care crede că le știe pe toate și sunt mult prea mulți oameni care ei cred că știu mai bine ca viața însă, doar trăiesc în propria lor fantezie.

Oare câți oameni îi atrag și pe alții în propria lor fantezie?

Primii doi purceluși își validau reciproc fanteziile și astfel considerau că nimic nu îi poate atinge. Ai observat cum oamenii au tendința să facă asta? Sunt oameni care se strâng în grupuri ale cărui obiectiv este să fie contra vieții și a ceea ce se întâmplă în jurul lor. Sunt atâtea grupuri unde se dezbat conspirații unde oamenii pur și simplu trăiesc în iluzia că dacă ei știu acele lucruri îi protejează cumva de viață.

Că acele conspirații sunt reale sau nu, este irelevant, viața are grijă ca omul conștient să descopere ce este real sau nu. Responsabilitatea fiecăruia dintre noi este să fim conștienți și să ne adaptăm în consecință, altfel creăm războaie interne și externe, doar pentru că suntem atât de încăpățânați în a ne menține iluziile.

Toate războaiele între oameni vin din încăpățânarea de a menține anumite iluzii valide. Niciuna dintre aceste iluzii  nu poate supraviețui prea mult, pentru că nu este susținută de către viață. Primii doi purceluși au descoperit asta când lupul cel flămând a venit și le-a dărâmat cu ușurință construcțiile.

Motivul pentru care am fost atât de motivat să scriu acest articol este pentru că observ tendința oamenilor de a găsi scurtături prin care să facă orice altceva dar să nu își construiască viața conform nevoilor lor. Prea mulți oameni își construiesc case din paie sau bețe și apoi devin dezamăgiți că viața le dărâmă improvizațiile. Ba chiar refuză orice îi îndrumă către ceea ce îi ajută cu adevărat.

Observ cum oamenii sunt mult mai interesați de superficialitate decât de profunzime. Am luat spiritualitatea și am redus-o la câteva citate și afirmații pe care le repetăm obsesiv, în loc să le trăim. Observ cum oamenii sunt mult mai interesați de soluții rapide care să îi protejeze de lupul cel flămând interior, soluții care fără o bază solidă, mai rău duc la dezamăgire.

Există tehnici prin care omul își poate ridica frecvența și astfel să simtă bucurie și pace și iubire, însă dacă în momentul în care iese din ele, viața este un haos total, oare ce se va întâmpla cu acel om? Ne grăbim atât de mult să fim la destinație, că atunci când ajungem acolo, ne trezim că nu suntem pregătiți și că mai avem nevoie de timp și de experiențe.

Astfel, devenim dezamăgiți de propriile noastre căutări: “ce rost mai are să simți iubire dacă apoi simți profund suferința că ai pierdut-o” ar spune mulți dintre cei cu inima zdruncinată de relații care nu au mers cum și-au dorit.

Reziliența vine în timp, e nevoie de experiențe repetate, e nevoie să stăm față în față cu propriile noastre condiționări care nu ne ajută și să le integrăm, să le alchimizăm și astfel să facem pace cu ele. Altfel, din cauza conflictului intern, viața devine foarte repede obositoare și ne mulțumim cu a ne construi casa interioară cu paie ori bețe.

Oare câți oameni se refugiază în dorințe și iluzii pentru că sunt copleșiți de conflictul intern între nevoile lor autentice și ceea ce programele care rulează pe fundal (condiționările), le șoptesc? Tu ai tendința să faci asta? Eu, da însă fac tot ceea ce ține de mine pentru a le înțelege, a le accepta și a le transcende.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando

P.S. În toate programele pe care le susțin fac muncă de fundație, muncă ce nu este încă suficient de apreciată tocmai pentru oamenii caută soluții rapide. Eu sunt tipul de persoană care nu îți va propune vreodată soluții minune ci îți va readuce aminte că lucrurile simple sunt cele mai eficiente, însă e nevoie de suficientă repetiție pentru a produce rezultate.

Când primele rezultate apar, omul realizează importanța lucrurilor simple pe care înainte le ignora, refugiindu-se în căutarea soluțiilor minune care să îi ofere rezultatul mult dorit astăzi. Viața este simplă, noi o complicăm!

Unealta pe care o recomand pentru procesul decondiționării mentale, emoționale și fizice este Cheile Genelor. Am scris atât de multe articole pe această temă încât nu mai are rost să repet ideile de acolo ci doar îți fac o invitație: chiar dacă lucrul cu cheile poate părea la început complicat (este complicat doar pentru mecanismul nostru defensiv care nu poate concepe altceva în afara sa), este foarte, foarte, foarte simplu și din 26 februarie, timp de 4 luni, organizez acest program online alături de Ana: https://redpill.ro/program-online-secventa-de-activare-cheile-genelor/

Nu îți promit ceva înainte, însă îți spun atât: dacă te ții de “treabă”, treptat, vei descoperi simplitatea care se ascunde în complexitatea pe care mecanismul tău defensiv o proiectează și în care te simți prins/ă. Nu ține nici de mine, nici de Ana, ține de tine însă noi vom fi alături de tine să îți susținem procesul. Nu vom fi cârjele tale, câteodată nu vom face ceea ce vrei, s-ar putea, ocazional, să te și enervăm însă dacă te deschizi față de noi, o să observi că suntem lângă tine.