Vindecarea emoțională este un subiect la modă, dintr-un motiv foarte simplu, mulți oameni, prea mulți oameni își trăiesc viața preponderent în instabilitate internă. Instabilitatea este dată de separarea internă venită din două părți aflate în conflict. În colțul albastru avem programele care rulează pe fundal și îl deraiază pe om iar în colțul roșu avem construcția sa nativă, avem programele cu care a venit „din fabrică”. Box?
Dacă omul alege să se identifice cu vreuna dintre părți, conflictul îl va destabiliza profund, doar e ca și cum ar alege mâna dreaptă în detrimentul mâinii stângi. Până când programele / condiționările, care nu ne sunt benefice, nu sunt integrate, nu sunt alchimizate, nu sunt reciclate intern, instabilitatea va fi mai mult o regulă decât o excepție.
Pentru mine, vindecarea emoțională este un proces de întregire, o modalitate prin care omul își realizează potențialul și alege să își folosească eficient corpul în care s-a născut. Vindecarea emoțională are și un caracter pragmatic, material, nu doar „spiritual”. În realitate, vindecarea emoțională nu există pentru că omul nu a fost rănit vreodată ci doar a fost copleșit.
Când omul nu este susținut de mic pentru a își descoperi și folosi potențialul nativ, acesta ajunge la vârsta adultă incapabil să își gestioneze viața. E ca și cum cineva l-ar pune în situația de a rezolva un puzzle fără să i se ofere piesele. În plus, omul a primit de mic niște programe menite să îi înlocuiască „softul nativ”, programe care dau erori în continuu și care folosesc prea multe resurse interne și de multe ori, externe.
Probabil de aici vine dorința omului de a fi mai mult, de a avea mai mult, probabil această dorință vine din faptul că simte că provocările sale interne îi mănâncă toate resursele așa că ajunge să le caute în exterior. Un om rănit emoțional este doar un om care simte că resursele sale interne nu sunt suficiente pentru a fi bine. Provocările sale din trecut, din prezent și proiecțiile legate de provocările din viitor îl doboară așa că alege să trăiască în modul “salvare energie” fiind măcinat pe interior de conflictul despre care am scris mai sus.
Pentru ca un om să revină la eficiență internă, la stabilitate internă, să se vindece emoțional, este important să realizeze paradoxul pe care îl are de integrat. Vindecarea emoțională presupune a rezolva în interior paradoxul evoluției și involuției realizate concomitent.
Paradoxul este dat de maturizarea emoțională (evoluția) și revenirea la inocență (involuția).
Maturitatea emoțională este dată de pacea interioară, de a folosi conflictul interior pentru a găsi calea de mijloc, calea prin care programele care rulează pe fundal și sunt în contradicție cu construcția nativă vor fi acceptate, îmbrățișate și apoi reciclate (alchimizate), pentru a spori eficiența internă a omului. Această cale este una de durată, de aceea, pentru reușită, este nevoie de cealaltă extremă, este nevoie de revenirea la inocență.
Fără a ne deschide către necunoscut, fără a păși în afara programelor care ne deraiază de pe calea noastră, este imposibil. Maturitatea emoțională nu se poate realiza din forțări, din reguli stricte, din disciplină strictă. Aceea este doar o dictatură venită tot din percepția omului că altfel nu poate exista ordine. Această dictatură internă o trăim ca majoritate în aceste vremuri și o observăm materializată și în exteriorul nostru prin conducătorii pe care îi alegem.
Adevărata maturitate nu vine prin respectarea unor dogme ci prin înțelegerea profundă care duce ca omul să respecte, în mod natural, niște reguli care să îl ajute să fie eficient. Însă nu poate ajunge acolo fără a păși în necunoscut, fără a încălca regulile astfel încât a ajunge să înțeleagă rostul lor sau inutilitatea lor. Revenirea la inocență presupune a păși în afara cunoscutului și a îmbrățișa necunoscutul. Această cale ne duce către involuție, către a cădea, însă câteodată e important să cădem pentru a ne readuce aminte cât de ușor ne putem ridica înapoi pentru a nu ne mai fi teamă de cădere.
Stabilitatea internă este dată de încrederea în Sine și încrederea vine în mod natural când ființa noastră funcționează optim, atunci provocările devin mult mai ușor de alchimizat. Stabilitatea internă ne ajută să înțelegem că sunt momente când putem gestiona singuri provocările și că sunt momente când avem nevoie de susținere din exterior. Stabilitatea internă nu ne face super-oameni însă ne ajută să fim super pentru oameni, pentru că devenim super pentru noi, devenim cu adevărat eficienți.
Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!
Orlando