Urmarea unor legi exterioare în detrimentul unor legi interioare, duce la detașarea de geniul nativ și îl prinde pe om în capcana propriilor sale iluzii.

Câți dintre concentățenii noștri se zbat strigând (câteodată la proteste) să se respecte legea?

“Dar eu respect legea, de ce celălalt să nu o facă?” Aceasta este premisa unui om care în loc să își urmeze calea, se uită la ceilalți, întrebându-se dacă și aceștia acționează în același mod. De cele mai multe ori, aici se ascunde nevoia de validare socială, de a simți apartenența la “tribul propriu”.

Numai că aici e  o problemă imensă, noi nu mai trăim în comunități strânse ci suntem răsfirați și astfel oricât de mult ne-am zbate, apartenența nu o să o mai simțim vreodată. Suntem multe milioane de oameni, este imposibil să gestionezi atât de mulți oameni, cum aceștia se gestionaul, în mod natural, în grupuri de maxim 50 de persoane.

Așa că umanitatea a creat închisoarea, astfel încât legea să fie respectată. Acesta este unul dintre cele mai mari abuzuri din istorie. Măcar, acum zeci de mii de ani, pedeapsa capitală era izgonirea din trib, ceea ce echivala, de cele mai multe ori, cu moartea individului. Acesta era lăsat în voia vieții și liberul arbitru îi era, în mod natural, ocrotit.

Acum, ni se tot repetă: “lasă că știu eu ce e mai bine pentru tine”   și astfel omul, treptat, a devenit sclavul societății: “dacă nu faci cum îți spun, te trag de urechi, te amendez, te închid, te carantinez, te …” . Oare are cineva dreptul să știe mai bine ca tine ce este benefic sau nu pentru tine?

Am fost păcăliți și suntem păcăliți prin ideea că educația instituționalizată este benefică. Am fost păcăliți și suntem păcăliți că guvernanții ne vor “binele”. Am fost și suntem păcăliți că legile sunt în beneficiul nostru, să ne protejeze. Am fost păcăliți și suntem păcăliți că preoții ne vor “binele”. Pentru a nu apăsa pe butonul religios, menționez că nu mă refer la religie, care este o cale în sine ci prin dogmele susținute de mulți preoți, care cred că ei știu cel mai bine despre cum un om ar trebui să își trăiască viața.

Am ajuns atât de deconectați de noi că în loc să urmăm o cauză, un trib, o comunitate din simțire și loialitate, tot cerem persecutori care să acționeze ca un cioban, să ne mâne într-o direcție mai bună. Dacă tot mai căutăm astfel de “salvatori”, ne ducem cu siguranță la fund.

Am scris acest articol pentru că de ieri circulă pe Internet o fotografie cu premierul și câțiva colegi de partid fumând, bând alcool, neavând măștile puse, toate acestea fiind împotriva legilor în vigoare. Problema cu aceștia nu a fost acțiunea în sine ci că își creaseră o imagine de salvatori ai patriei care urmează legea și îi bagă la zdup pe corupți și pe nelegiuți.

Vă spun sincer că nu dau doi bani pe acțiunea în sine, aș fi procedat fix la fel și procedez fix la fel (fără fumat pentru că nu practic acest sport). Singura diferență este că “aș fi fost pe față”, nu m-aș fi ascuns în spatele legilor și a funcției. Eh, de aceea nu voi fi votat vreodată în funcție publică, ceea ce mă bucură enorm (vă jur că nu vreau, aspirațiile mele politice sunt 0 barat, fără vreo excepție).

Oamenii aspiră către imagine pentru că aspiră către exterior în detrimentul interiorului, astfel consideră că în exterior sunt toate răspunsurile pentru ca ei să aibă o viață bună. Eh, ȚEAPĂ, nu-i chiar așa, aceasta este calea către dezamăgire sigură și către o viață în subzistență.

Calea mai potrivită este echilibrul între interior și exterior, echilibru care se realizează în momentul în care omul observă că ceea ce este în interior se realizează în exterior.

Fie ca inima să Ni se deschidă, mintea să Ni se recondiționeze și corpul să Ni se vindece!

Orlando